Un bărbat în vârstă de 55 de ani din judeţul Dolj a murit, duminică, la doar o zi după ce a fost bătut crunt de trei persoane din aceeași localitate. Agresorii au fost reţinuţi pentru 24 de ore și urmează a ajunge luni în fața procurorilor pentru măsuri suplimentare.
Tragedia din Oltenia a avut loc chiar de Bobotează. În noaptea de 6 spre 7 ianuarie 2024, la ora 2.35, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 5 Rurală Pieleşti, au fost sesizați despre un incident produs pe raza comunei Mischii.
Chiar fratele victimei a fost cel care a sunat la oamenii legii din zonă. A făcut sesizarea la poliția din apropiere imediat după ce ruda sa a fost agresată de alți trei consăteni.
În scurt timp, la fața locului a ajuns o patrulă de poliţie dar şi un echipaj SMURD. Într-o primă fază, bărbatul de 55 de ani a refuzat transportul la o unitate medicală. Decizia avea să-l coste viața. Spre dimineață, în jurul orei 5.30, aceeași persoană a sunat la poliție și a anunțat că fratele său a decedat.
Presa locală oferă informații în legătură cu incidentul petrecut în weekend. Astfel, în seara zilei de Bobotează, în timp ce se afla într-un imobil din comuna Mischii, bărbatul de 55 de ani ar fi fost agresat fizic de alţi trei bărbaţi, cu vârste între 22 şi 42 de ani. Toți sunt din Mischii.
Se pare că incidentul are la bază consumul de alcool. Imediat după ce a părăsit imobilul în care se afla, victima a fost ajunsă din urmă de către cei trei bărbaţi. Bărbatul ar mai fi fost agresat o odată, conform gds.ro.
Autopsia legale a scos la iveală faptul că moartea bărbatului a fost una violentă. Medicii spun că între leziuni și deces există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată.
Duminică, 7 ianuarie, procurorul de caz a dispus reţinerea celor trei bărbaţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Agresorii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.
În cursul zilei de luni, 8 ianuarie, va fi propusă arestarea preventivă a acestora. Dosarul a fost preluat de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat cercetări.