Sport

Florentin Pera semnează cu o pretendentă la titlu din Liga Florilor! Va rămâne şi la naţională

Florentin Pera se întoarce după doi ani şi jumătate în Liga Florilor. Selecţionerul României va semna cu Gloria Bistriţa, echipă cu unul dintre cele mai importante bugete din România.
16.10.2023 | 17:03
Florentin Pera semneaza cu o pretendenta la titlu din Liga Florilor Va ramane si la nationala
Florentin Pera semnează cu o echipă bogată din Liga Florilor! Va rămâne şi la naţională. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Gloria Bistriţa este una dintre echipele cu cel mai mare buget din Liga Naţională de handbal feminin. Echipa din nordul ţării beneficiază şi de o nouă sală polivalentă, inaugurată în 2022 şi care a costat aproximativ 30 de milioane de euro.

Florentin Pera semnează cu Gloria Bistriţa!

Însă, invers proporţional cu bugetul echipei este răbdarea oficialilor clubului. Horaţiu Paşca va fi schimbat din funcţia de antrenor după doar şase etape, în care echipa a adunat patru victorii şi a suferit două înfrângeri.

ADVERTISEMENT

În locul său va veni Florentin Pera. Selecţionerul naţionalei feminine a României va prelua şi o echipă de club, în paralel. Anunţul oficial este aşteptat în câteva zile, Pera dându-şi acordul după acţiunea naţionalei din preliminariile Campionatului European din 2024.

Bistriţa, calificată în grupele European League!

România a spulberat Bosnia-Herţegovina şi Grecia şi este ca şi calificată la turneul final de anul viitor. După cele două meciuri, Florentin Pera a plecat la Bistriţa pentru a semna contractul cu noua echipă.

ADVERTISEMENT

Din informaţiile noastre, Horaţiu Paşca a fost chemat la club în cursul zilei de luni pentru a rezilia contractul cu Gloria Bistriţa. El a preluat echipa în sezonul 2021-2022 când l-a înlocuit pe Kim Rasmussen.

Gloria Bistriţa este calificată în grupele EHF European League şi pe lângă o clasare pe podium în campionat, şefii echipei vor un parcurs cât mai lung în a doua competiţie inter-cluburi a Europei.

ADVERTISEMENT

Rapid a vrut să îl pună antrenor în locul lui Viver! FRH s-a opus mutării

Rapid a vrut să îl pună anul trecut, după demiterea lui Carlos Viver pe Florentin Pera pe banca tehnică, dar FRH nu a dat gir acestei iniţiative şi varianta aleasă de giuleşteni a fost Kim Rasmussen.

Astfel, Florentin Pera va antrena în paralel naţionala României şi Gloria Bistriţa. “Tricolorele” sunt antrenate de Pera din septembrie 2022, obiectivul fiind calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

ADVERTISEMENT

Iar hotărâtor pentru acest obiectiv va fi Campionatul Mondial de handbal feminin din luna decembrie. România este o grupă cu Danemarca, Serbia şi Chile, iar pentru a prinde turneele preolimpice, naţionala trebuie să prindă primele opt.

  • 3.000.000 de euro este bugetul Gloriei Bistriţa (al doilea din Liga Florilor după CSM Bucureşti)
  • 43 de ani are Florentin Pera
ADVERTISEMENT