Sport

Florin Niță și Junior Morais, prezentați la Gaziantep: „Inima mea rămâne Rapidistă!”. Ce a făcut Dan Șucu. Update

Florin Niță și Junior Morais au fost prezentați oficial la Gaziantep. Fotbalistul Rapidului a avut un mesaj de despărțire pentru suporterii giuleșteni.
09.09.2023 | 16:50
Florin Nita si Junior Morais prezentati la Gaziantep Inima mea ramane Rapidista Ce a facut Dan Sucu Update
Junior Morais a fost prezentat oficial la Gaziantep. Foto: Twitter - @GaziantepFK
ADVERTISEMENT
09-09-2023
13:57

Niță și Morais, prezentați oficial la Gaziantep

Florin Niță și Junior Morais au fost prezentați oficial la Gaziantep, noua echipă a lui Marius Șumudică. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că fostul fundaș al Rapidului a semnat un contract valabil pe un sezon și va încasa un salariu fabulos de 40.000 de euro pe lună.

„Inima mea rămâne aici, rămâne Rapidistă!”, a fost mesajul de despărțire al lui Junior Morais, care a fost făcut public de Rapid pe rețelele de socializare.

Dan Șucu a apreciat postarea de pe Instagram a Rapidului cu prezentarea oficială a lui Junior Morais la Gaziantep. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că brazilianul a avut o relație tensionată în Giulești cu antrenorul Cristiano Bergodi.

„Junior a semnat astăzi cu Gaziantep FK și va juca în prima ligă turcă. Mulțumim pentru toate momentele superbe, Boss!”, au scris rapidiștii pe pagina oficială de Facebook. 

 

Avocatul Cristian Cernodolea a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că portarul în vârstă de 36 de ani își dorește să prindă un transfer tot în afara țării, deși au existat oferte clare și din campionatul intern.

Florin Niță visează la revenirea la națională după ce a ales să joace la Gaziantep

Gaziantep a decis să schimbe antrenorul după ce a ajuns pe ultimul loc în campionat și l-a adus pe Marius Șumudică. Tehnicianul român a cerut câteva transferuri de urgență, iar una dintre mutările importante este aducerea lui Florin Niță, portarul care și-a pierdut locul la naționala României pentru că nu mai juca.

ADVERTISEMENT

”Am avut niște discuții cu Cătălin Liță (n.r. – impresar), care mi-a spus despre această ofertă. Am fost foarte bucuros și fericit, pentru că nu am așteptat degeaba. Campionatul turc este unul net superior celui de la noi și contează numai să-mi fac treaba. Am purtat niște discuții și cu echipe din România, dar cam atât.

Cu domnul Șumudică nu am mai lucrat până acum, dar din ce am înțeles de la foști colegi este o persoană foarte ok și sper să ne înțelegem bine. Știu ce s-a întâmplat la Gaziantep, dar în viață mergi unde ești dorit și trebuie să mai faci și niște sacrificii.

ADVERTISEMENT

Maxim este un băiat cu care m-am înțeles bine la echipa națională și mă bucur că ne întâlnim aici. Fiecare își dorește să dea 100% pentru ca, împreună, să salvăm echipa de la retrogradare”, a declarat Niță pe aeroport, înainte de plecarea spre Turcia.

Niță, încredere maximă în ”tricolori”

Deși a ratat ultimele convocări la echipa națională, Florin Niță se gândește la o revenire spectaculoasă după ce va începe să apere la Gaziantep și este convins că ”tricolorii” vor câștiga meciurile cu Israel și Kosovo.

ADVERTISEMENT

”Niciodată nu mi-am luat gândul de la echipa națională și nici nu voi face acest lucru. Pentru orice jucător cred că e importantă echipa națională, să ajungi acolo și să dai totul pentru țara ta și pentru tine, în primul rând.

Trebuie să luăm maxim de puncte, ca să ne putem atinge visul de a ajunge la un turneu final. Putem ajunge acolo, am încredere în toți băieții și în Mister. Știu cum pregătește aceste două meciuri și cu siguranță vom lua maxim de puncte, eu așa cred”, a spus Niță.

ADVERTISEMENT

Junior Morais, încântat să colaboreze cu Șumudică

Un alt transfer cerut de Marius Șumudică și care se va realiza este cel al fundașului stânga Junior Morais de la Rapid. Brazilianul de 37 de ani se află într-un conflict cu antrenorul Cristiano Bergodi și nu a jucat decât 45 de minute sub comanda italianului. Din informațiile obținute de FANATIK, el va semna un contract pe un an cu Gaziantep și va primi un salariu lunar de 40.000 de euro.

Morais s-a despărțit de giuleșteni și va merge liber de contract la Gaziantep, formație pentru care a mai evoluat timp de doi ani, între 2019 și 2021. ”Merg acolo să ajut echipa, pe Șumudică, să ajut clubul să rămână în prima ligă.

Sincer, nu credeam că vine oferta asta. Dar sunt pregătit. În primul rând, Rapid m-a lăsat să plec, altfel nu aveam cum să o fac. Am lucrat cu Șumudică, un antrenor foarte bun, e o mare plăcere să merg și să lucrez din nou cu el.

Am făcut o treabă frumoasă la Rapid, iubesc clubul. A venit șansa asta acum, Rapid m-a lăsat să plec și sunt fericit. Bergodi a fost foarte OK, îi doresc multă baftă, să câștige campionatul. Rapid e una dintre favoritele la titlu, mi-ar plăcea să câștige campionatul și Cupa. În Giulești e ceva deosebit, greu găsești o echipă atât de iubită ca Rapid.

Eu trebuie să merg acum să fac vizita medicală și să semnez. Să joc în Turcia, pentru mine, e un pas important în carieră. Am făcut față la Rapid, voi face și acolo. Nu mi-a fost frică din cauza cutremurelor din Turcia, îmi place orașul și merg acolo să fac treabă”, a afirmat brazilianul, la plecarea spre Turcia.


  • 1,75 este cota EXCLUSIVĂ Casa Pariurilor pentru „sub 2,5 goluri” la meciul România – Israel

ADVERTISEMENT