Sport

Florin Prunea, noul președinte al FCU Craiova 1948! Prima mutare de 5 stele a lui Mititelu jr. Exclusiv

Florin Prunea este omul care va conduce FCU Craiova 1948, după ce Adrian Mititelu și-a anunțat retragerea după eșecul cu Rapid.
26.08.2023 | 16:39
Florin Prunea noul presedinte al FCU Craiova 1948 Prima mutare de 5 stele a lui Mititelu jr Exclusiv
Florin Prunea, mutare de 5 stele la FCU Craiova 1948. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Florin Prunea preia postul de președinte la FCU Craiova 1948 și va încerca să readucă echipa în lupta pentru play-off. Adrian Mititelu jr. este cel care a reușit să îl convingă pe Prunea, om cu mare experiență de conducere, să se alăture proiectului de la FCU Craiova 1948.

Florin Prunea, noul președinte al FCU Craiova 1948! Mutare de 5 stele realizată de Adrian Mititelu jr

Mutare importantă la FCU Craiova 1948 după eșecul cu Rapid, scor 3-5. Adrian Mititelu anunța imediat după meci că va face un pas în spate și îi va lăsa fiului său puterea de decizie la club. La doar câteva ore distanță de la acea declarație, Adrian Mititelu jr. face o mișcare extrem de importantă.

ADVERTISEMENT

Mititelu jr. s-a mișcat repede și l-a convins pe Florin Prunea să accepte funcția de președinte la FCU Craiova 1948, așa cum a aflat FANATIK. Negocierile au fost purtate chiar în cursul zilei de sâmbătă și au fost finalizate cu succes după aproximativ o oră.

Prunea, care a avut funcții de conducere la FRF, Dinamo și Poli Iași, va încerca să readucă echipa în obiectiv, clasarea pe un loc care să permită accederea în play-off. Prunea va avea mână liberă la conducerea echipei, inclusiv în stabilirea noului staff tehnic.

ADVERTISEMENT

“E un prim pas! Urmează să semnăm actele. Nu știm încă antrenorul, nu e simplu. Poate să fie și Șumudică!”, a declarat Adrian Mititelu jr.

Adrian Mititelu spune că a fost convins de fiul său să facă un pas în spate la club: “Am o vârstă, nu vreau să mai stau stresat”

Adrian Mititelu a fost foarte afectat după eșecul cu Rapid, scor 3-5, și a considerat că este un semn că ar fi mai bine să facă un pas în spate. A fost convins chiar de fiul său, cel care a și făcut prima mutare top la club, aducerea lui Florin Prunea.

ADVERTISEMENT

„Clubul îl vom da pe mâna unor profesioniști, pe mine nu mă veți mai vedea. Fiul meu m-a convins să fac pasul ăsta. De asta și anunț decizia, ca să nu mai pot reveni. Am o vârstă, nu vreau să mai stau stresat. 

Săptămâna viitoare vom angaja un președinte, un antrenor cu tot staff-ul lui. Un antrenor care a mai câștigat ceva, un președinte care a mai câștigat ceva. Vor răspunde în fața acționarilor, în fața copiilor mei”, declara Mititelu după eșecul cu Rapid.

ADVERTISEMENT

Florin Prunea, foarte iubit de fanii din Bănie! A jucat la Universitatea Craiova!

Florin Prunea va avea cu siguranță sprijinul fanilor la FCU Craiova 1948. Fostul portar al Generației de Aur a fost jucător al Universității Craiova în două rânduri. Prima dată în sezonul 1990-1991, mai apoi în partea a doua a sezonului 1999-2000.

Misiunea lui Florin Prunea la FCU Craiova 1948 nu va fi simplă. În ciuda faptului că echipa are un lot foarte bun, rezultatele au lipsit în această primă parte a sezonului. Oltenii au 6 puncte după șase meciuri disputate.

ADVERTISEMENT