Sport

Florin Tănase comentează în stil propriu arbitrajul din FCSB – UTA 2-1: “Primul penalty e clar, al doilea… nu știu”

Căpitanul FCSB-ului, Florin Tănase, îi ia apărarea arbitrului Marian Barbu și e sigur că a fost penalty la duelul dintre Octavian Popescu și Roger, în timp ce la al doilea are încă dubii.
06.12.2021 | 01:05
Florin Tanase comenteaza in stil propriu arbitrajul din FCSB  UTA 21 Primul penalty e clar al doilea nu stiu
ADVERTISEMENT

FCSB a reușit inextremis să câștige cu UTA, cu largul concurs al arbitrului Marian Barbu, care a acordat greșit două penalty-uri pentru echipa lui Toni Petrea.

Adrian Porumboiu a ridiculizat maniera de arbitraj la FCSB – UTA, în timp ce Florin Tănase a declarat la finalul partidei că a auzit lovitura lui Roger la Octavian Popescu.

ADVERTISEMENT

Florin Tănase e sigur pe el după scandalul-monstru de arbitraj cu UTA: „Primul penalty eu cred că e clar”

Căpitanul FCSB-ului a beneficiat din plin de deciziile arbitrului Marian Barbu și-a transformat sigur cele două penalty-uri, dedicând golurile soției sale care este însărcinată: „Da, eu nu mă mai opresc, ca înainte, la executarea penalty-urilor. I-am dedicat golul soției mele, care e gravidă și o să aducă pe lume un băiețel, care sper să mă urmeze și să fie fotbalist”.

Deși Florin Tănase era departe de fază în minutul 21 când FCSB a primit penalty la Octavian Popescu, însă a spus că a auzit lovitura brazilianului Roger.

ADVERTISEMENT

„Primul penalty eu cred că e clar, s-a auzit de la 20 și ceva de metri contactul. Cred că îl calcă sau îl lovește, dar eu eram pe teren și s-a auzit. Cred că ați auzit și voi de pe margine”.

Decarul FCSB-ului a recunoscut că UTA a făcut un meci bun și cel mai important e că echipa sa reușește să se mențină în coasta lui CFR Cluj.

„Omul meciului este echipa, pentru că eu doar am înscris golurile. Sunt fericit pentru cele 3 puncte contra unui adversar foarte dificil, cu experiență și rămânem la 8 puncte în spatele CFR-ului”.

Ce spune Florin Tănase despre al doilea penalty: „Am înțeles că a ieșit mingea”

Florin Tănase este un adevărat specialist în obținerea loviturilor de la unsprezece metri însă de multe ori a văzut cartonașul galben pentru simulare.

ADVERTISEMENT

Octavian Popescu i-a urmat exemplul și a devenit extrem de amabil în a obține penalty-uri controversate.

„Al doilea, nu știu, am înțeles că a ieșit mingea, dar nu am văzut. Dar primul e clar. Pe reluări poate să se vadă că nu-l atinge, nu știu. Nu e o abilitate a lui Tavi de a obține penalty uri, el pur și simplu driblează și, dacă adversarul intră în piciorul lui, sau îi dă peste picior, asta e”.

Florin Tănase a ajuns la nouă goluri marcate în 15 meciuri și consideră că el este cel care merită titlul de cel mai bun jucător în acest an.

ADVERTISEMENT

„Dacă nu mă gândesc anul acesta (n.r.: la titlul de cel mai un fotbalist al anului), atunci când? Am marcat foarte multe goluri, nu cred că un jucător român a mai marcat atât de multe goluri de foarte mult timp”, a declarat Florin Tănase la Digi Sport.

„A fost o partidă dificilă, UTA joacă un fotbal bun. Uşor uşor încep să îmi reintru în ritm. Noi vrem fiecare meci în parte, vrem să ne apropiem de CFR Cluj. Nu depinde doar de noi. La faza la care se reproşează că a fost fault, nu am văzut clar. Şi eu zic că a fost penalty acolo, s-a auzit ceva. Dar nu vreau să comentez. În afara fazei în care arădenii au cerut aut, nu știu altă fază controversată”, a declarat și mijlocașul central al FCSB, Adrian Șut.


  • (P) Cota BETANO pentru Gaz Metan Mediaș – FCSB: 1,70 este cota pentru „2 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT