Life

Florin Zamfirescu, la 6 ani de la moartea maestrului Ion Besoiu: ”Cânta extraordinar și a fost un mare boem”

Marele actor Florin Zamfirescu ne dezvăluie lucruri neștiute despre Ion Besoiu astăzi, la 6 ani de la moartea marelui actor.
18.01.2023 | 09:18
Florin Zamfirescu la 6 ani de la moartea maestrului Ion Besoiu  Canta extraordinar si a fost un mare boem
Florin Zamfirescu, 6 ani de la moartea lui Ion Besoiu. Sursă foto: Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Astăzi de împlinesc 6 ani de când marele actor Ion Besoiu a plecat dintre noi. În 18 ianuarie 2017 ne părăsea cel care i-a dat viață personajului Anton Lupan din ‘Toate pânzele sus’. Colegul și prietenul de scenă, Florin Zamfirescu, ne povestește lucruri neștiute despre celebrul actor.

Ion Besoiu a murit acum 6 ani! Actorul, pomenit cu dor de Florin Zamfirescu

Acum 6 ani pleca dintre noi unul din cei mai mari actori ai acestei țări, Ion ‘Jimmy’ Besoiu. În ziua înmormântării au fost alături de el cei mai buni prieteni, Ion Dichiseanu, Ducu Darie, Mihai Constantin, Ștefan Bănică jr, Emilia Popescu.

ADVERTISEMENT

Pe coroana de flori depusă de Ioana, fiica marelui actor, scria ‘Nu te voi uita, tată’. Maestrul Florin Zamfirescu ne dezvăluie detalii neștiute despre pasiunile marelui actor și ne povestește cum a ajuns să-l numească ‘naș’ pe Ion Besoiu.

Florin Zamfirescu: “Ion Besoiu mi-a zis prima dată numele pe un post tv”

Ion Besoiu a plecat dintre noi în data de 18 ianuarie 2017, la vârsta de 85 de ani. Celebrul actor era internat la Institutul pentru boli cardio-vasculare C.C. Iliescu din cadrul Institutului Clinic Fundeni. Numele real al actorului a fost, de fapt, Besoi, nu Besoiu.

ADVERTISEMENT

“L-am cunoscut pe Dl Besoiu prima dată cu ocazia unui concurs la care eu, elev de liceu, am participat. El era prezentator și eu mi-am auzit pentru prima dată numele spus pe un post național de televiziune de către Ion Besoiu, zis și Jimmy. Din acea zi l-am numit toată viața ‘nașul’ meu.

Din ’71 am devenit actor și ne-am cunoscut în mod firesc, am și jucat împreună în filme și în teatru. El avea rude la Sibiu și știu că ne-am întâlnit cu un an înainte să moară, la Călimănești, unde am mers la un restaurant și am stat de vorbă” declară în exclusivitate pentru Fanatik.ro marele actor Florin Zamfirescu.

ADVERTISEMENT
Maestrul Ion Besoiu. Sursă foto: Facebook
Maestrul Ion Besoiu. Sursă foto: Facebook

“Soția care i-a făcut copilul este Emilia Dobrin, mi-a fost colegă de clasă”

Florin Zamfirescu își amintește de necazurile și bucuriile colegului și prietenului sau, Ion Besoiu, și mărturisește că era un mare boem. De asemenea își aduce aminte de cât de fericit a fost când s-a născut fiica lui, Ioana. Actorul a jucat în zeci de filme și seriale tv. Are peste 80 de filme făcute, din care ne aducem aminte de: „Furtuna”, „Neamul Șoimărestilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu” sau „Păcală”.

“De-a lungul vieții mele m-am întâlnit cu Besoiu foarte des. Îi știu și necazurile pe care le-a traversat, și bucuriile, am fost alături de el în diferite situații de viață, nu mereu fericite. Știu și când i s-a născut fetița, Ioana. Soția care i-a făcut copilul este Emilia Dobrin, mi-a fost colegă de clasă” declară Florin Zamfirescu.

ADVERTISEMENT

“A făcut actorie prin derogare, adică nu a făcut școală de teatru”

Florin Zamfirescu ne dezvăluie cât de bine cânta Ion Besoiu și care era romanța lui preferată, cât de asumat a fost și cum nu a avut niciodată complexe și cum a fost super talentat fără să facă vreo școală de teatru.

“Era un om încântător, cu un farmec nespus, mereu avea o replică acidă și inteligentă, făcea observații extraordinare. Ne plăcea să cântăm împreună când ne adunam la casa mea sau a lui.

Îi plăceau romanțele, preferata lui era ‘De-aș fi vântul cu miresme parfumate’. Besoiu cânta extraordinar și a fost un mare boem, o figură pregrantă a Bucureștiului. Un om care nu a avut niciodată complexe. A pornit de la Sibiu, a făcut actorie prin derogare, adică nu a făcut școală de teatru. Când a murit m-a durut foarte mult” declară Florin Zamfirescu, în exclusivitate pentru Fanatik.ro.

Celebrul actor Ion Besoiu s-a născut în data de 11 martie 1931 la Sibiu si a murit in data de 18 ianuarie 2017. A fost un actor de teatru si de film, radio si televiziune. A debutat în 1957, iar în 1970 a jucat în serialul ‘Toate pânzele sus’ împreună cu Ilarion Ciobanu, Jean Constantin, Colea Răutu și Sebastian Papaiani.

ADVERTISEMENT