Chiar dacă mariajul său cu Mădălin Ionescu nu a mers, Mihaela Coșerariu nu și-a pierdut speranța în dragoste. La 11 ani de la divorț, a îmbrăcat din nou rochia de mireasă, una atipică, și a devenit soția afaceristului Cătălin Șerbănescu.
Mihaela Coșerariu și Mădălin Ionescu și-au unit destinele în 1997 și și-au întemeiat o familie, dar lucrurile nu au mers. În 2011, au divorțat, chiar dacă aveau doi copii împreună, pe Filip și pe Ștefania, mergând pe drumuri separate.
Omul de televiziune a continuat să fie în atenția publicului și și-a refăcut viața alături de Cristina Șișcanu, care l-a făcut tată pentru a treia oară, împreună având o fiică, pe Petra.
Mihaela Coșerariu, la rândul ei, s-a schimbat radical după divorțul de jurnalist. În vârstă de 46 de ani, fosta soție a lui Mădălin Ionescu are o siluetă de invidiat și nu se ferește să se laude public cu acest lucru.
Pe rețelele sociale, publică adesea imagini provocatoare, în care apare în ținute sumare, sau chiar în costume de baie, care îi pun corpul în evidență.
Cel care se bucură în fiecare zi de compania Mihaelei Coșerariu este afaceristul Cătălin Șerbănescu, care i-a și devenit soț între timp.
Cei doi și-au oficializat relația în cursul zilei de luni, 19 decembrie 2022, iar ceremonia a avut loc la Veneția de Sus, în Brașov.
Fosta soție a lui Mădălin Ionescu a imortalizat momentul și a publicat fotografiile în mediul online. Mihaela Coșerariu a ales să poarte o rochie de mireasă atipică.
Chiar dacă nu a renunțat la albul clasic, a ales o fustă scurtă, pe sub care a pus o pereche de blugi scurți, iar în partea de sus a optat pentru o blăniță.
Totodată, Mihaela Coșerariu a accesorizat totul cu o pereche de mănuși albe, lungi, iar în picioare a purtat o pereche de cizme negre, din piele, până peste genunchi.
„Luni e zi frumoasă pentru o nuntă albă”, a scris Mihaela Coșerariu, în dreptul imaginilor cu soțul său, în unele dintre acestea pozând în ipostaze provocatoare.