News

Foto. Spulberată cu tot cu bancă, în faţa primăriei din Arad. O femeie a fost proiectată pe spaţiul verde, după ce a fost lovită de o maşină

O femeie a fost lovită de mașină în fața primăriei din Arad, chiar în timp ce stătea liniștită pe o bancă. Victima a fost transportată de urgență la spital.
13.06.2023 | 15:25
Spulberată cu tot cu bancă, în faţa primăriei din Arad. Foto: Aradon
ADVERTISEMENT

Potrivit presei locale, un autoturism Alfa Romeo a ajuns pe trotuar și a lovit puternic o femeie care stătea pe o bancă. În urma impactului, extrem de violent, banca a fost proiectată cu tot cu femeie pe spațiul verde, mai mulți metri. La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale, inclusiv al Serviciului de Ambulanță Județean.

Spulberată cu tot cu bancă

După ce a fost stabilizată, femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații suplimentare, conform Aradon. ”Din primele informații, se pare că șoferul mașinii Alfa Romeo venea de pe strada Horia, unde a trecut, cel mai probabil, la limita culorii roșii a semaforului.

ADVERTISEMENT

Ajuns în intersecția cu Bulevardul Revoluției, sensul de mers spre Podgoria, a încercat să evite un Audi care pornise deja de pe loc, pe culoarea verde a semaforului. Din cauza manevrei de ultim moment, șoferul din Alfa Romeo a pierdut controlul volanului și a intrat în banca de pe marginea trotuarului din fața Primăriei, pe care se afla, din nefericire o femeie”, a transmis sursa citată.

Potrivit Special Arad, autoturismul a ajuns pe trotuar după ce s-a ciocnit de o altă mașină. Se pare că victima are în jur de 50 de ani, iar rănile ar fi ”ușoare”, conform primelor informații. Inspectoratul de Poliție Județean Arad a oferit mai multe detalii. ”În ziua de 13 iunie a.c., în jurul orei 11:45, un bărbat de 76 de ani, din Arad, a condus un autoturism în municipiu, pe strada Horia, a pătruns în intersecția cu Bd. Revoluției, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o arădeancă de 36 de ani, care circula dinspre Teatru spre Piața Drapelului.

ADVERTISEMENT

În urma impactului, autoturismul condus de septuagenar a intrat pe trotuar, unde a accidentat o femeie de 54 de ani. Femeia de 54 de ani a fost rănită ușor, din primele observații, fiind transportată la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul alcooltest a rezultat că niciunul dintre conducători nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vedere stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, a transmis sursa citată.

ADVERTISEMENT

Paradoxal, la nici o oră după acest accident, alte două mașini s-au ciocnit tot în același loc. Din fericire, acest accident nu s-a soldat cu victime, fiind vorba, mai degrabă, de o simplă tamponare. La fața locului au ajuns echipaje SMURD și ale Poliției Arad, însă nu a fost nevoie de intervenția medicilor, pentru că persoanele implicate în accident au refuzat să fie transportate la spital.

Între timp, un șofer de TIR din România a primit 16 ani de închisoare după ce a produs un accident în care și-au pierdut viața o mamă alături de fiica sa. ”În declarațiile sale, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, așa cum a constatat și prima instanță, în legătură , mai ales, cu motivul care l-a determinat pe acesta să recurgă la manevrele deosebit de riscante de așezare a autovehiculului pe care îl conducea pe contrasens”, arată Cluj Just.

ADVERTISEMENT

Anchetatorii au arătat că șoferul acestui TIR a montat un magnet pe impulsorul cutiei de viteze pentru a manipula aparatul tahograf și pentru a altera timpii de conducere, astfel că a continuat să circule pe autostrada A1 spre direcția București – Pitești. Bărbatul a fost găsit vinovat de omor calificat și va petrece următorii 16 ani după gratii, sau cel puțin o bună parte de timp.

ADVERTISEMENT