News

Fotografie emoționantă cu Prințul Philip și Regina Elisabeta. A fost făcută publică înainte de înmormântare

17.04.2021 | 12:16
Fotografie emotionanta cu Printul Philip si Regina Elisabeta A fost facuta publica inainte de inmormantare
ADVERTISEMENT

O fotografie emoționantă cu Prințul Philip și Regina Elisabeta a fost făcută publică de Familia Regală cu câteva ore înainte de înmormântarea care va avea loc astăzi. Imaginea a fost făcută publică la dorința reginei. În fotografia făcută în Scoția, acum 18 ani, cei doi soți par a fi cuprinși de o fericire deplină. 

Imaginea a fost publicată pe pagina de Twitter a Familiei Regale a Angliei, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

ADVERTISEMENT

Funeraliile prinţului Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie, la Capela St. George a Castelului Windsor începând de la ora 17:00 (ora României).

Fotografie emoționantă cu Prințul Philip și Regina Elisabeta. A fost făcută acum 18 ani

Foto: twitter

”Regina dorește să împărtășească această fotografie personală, în care apare cu Ducele de Edinburgh (Prințul Philip) pe vârful Coyles of Muik, Scoția, în 2003”, se spune în mesajul ce însoțește postarea.

Fotografia a fost făcută de Contesa de Wessex, se anunță în mesaj, făcându-se referire la Sophie. Aceasta este soția Prințului Edward, cel mai mic fiu al Reginei Elisabeta a II-a. Coyles of Muik este un deal aflat în apropiere de castelul Balmoral, reședința de vară tradițională a familiei regale britanice.

ADVERTISEMENT

Ducele de Edinburgh a fost căsătorit cu regina Elisabeta a II-a timp de şapte decenii. Acesta va fi înmormântat sâmbătă la Castelul Windsor, în vestul Londrei.

Înmormântarea Prințului Philip are loc sâmbătă, 17 aprilie

Slujba religioasă va începe cu un minut de reculegere la nivel naţional, de la ora 17:00, şi va fi precedată de o procesiune funerară organizată în perimetrul Castelului Windsor. La ceremonie vor participa doar 30 de persoane din cauza restricţiilor privind pandemia de COVID-19, scrie Agerpres.

ADVERTISEMENT

Sicriul prinţului Philip va fi transportat apoi cu un automobil Land Rover. Membrii familiei regale şi angajaţii ducelui de Edinburgh vor merge în spatele sicriului din curtea interioară, pe lângă Colina Capelei (Chapel Hill) şi până la Grajdurile Regale (Horseshoe Cloister).

Sicriul, purtat de militari din Marina Regală, va fi întâmpinat în faţa intrării vestice a Capelei St. George de diaconul de Windsor şi de arhiepiscopul de Canterbury.

ADVERTISEMENT