Sport

FRF schimbă regula U21, dar Gigi Becali e nemulțumit: ”Mergem la tribunal! Nu poate nimeni comanda pe banii tăi”

FRF a anunțat că va renunțat la regula utilizării a doi jucători U21, însă obligă cluburile din Liga 1 să investească în academiile de juniori. Gigi Becali amenință cu tribunalul.
27.06.2021 | 15:21
FRF schimba regula U21 dar Gigi Becali e nemultumit Mergem la tribunal Nu poate nimeni comanda pe banii tai
ADVERTISEMENT

Regula folosirii jucătorilor U21 a fost schimbată, dar FRF vine cu alte ”obligații” pentru cluburile din Liga 1. Acestea vor trebui să investească progresiv în următori ani în propriile academii.

Sintagma ”cluburile vor fi obligate” l-a scos din minți pe Gigi Becali. Finanțatorul FCSB investește oricum sume uriașe în Academia clubului pe care îl patronează.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali tună: ”Nu mă poți obliga să fac ceva cu banii mei”

Revolta lui Gigi Becali a fost generată de procentele din bugetele cluburilor pe care FRF vrea ca patronii să le direcționeze către grupele de copii și juniori.

Este vorba de o alocare a 5% din buget către academii, în 2022, 6,5% în 2023 și 7,5% în 2024. În plus, acestea vor trebui să acumuleze un anumita punctaj, în caz contrar cluburile urmând a fi amendate cu 100.000 de lei.

ADVERTISEMENT

”Ne-au spus că suntem obligați să investim în academii. Eu oricum investesc, dar tu nu mă poți obliga să fac ceva cu banii mei. Vom contesta. 

Au spus că trebuie să avem nu știu ce punctaj cu academia. Noi oricum îl avem, dar nu e în regulă. Nu poți obliga cluburile să facă ceva, nu le poți face tu politica financiară. 

ADVERTISEMENT

Tu mă obligi pe mine cum să fac? Nu e în regulă ca cineva să-ti comande ce să faci cu banii tăi. O să atacam la Tribunal. E o chestiune economica. Nu mă poți obliga cât să investesc”, a tunat Gigi Becali, pentru gsp.ro.

FRF, eșec total în fața reprezentanților cluburilor din Liga 1

Duminică, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a anunțat că echipele din Liga 1 nu vor mai avea obligația să folosească doi jucători U21, precum în sezonul precedent, ci doar unul, începând cu sezonul 2021/2022.

ADVERTISEMENT

Oricum obligația de a folosi din primul minut doi jucători sub 21 de ani, dar numai unul pe toată durata partidei, a fost luată la mișto de antrenorii din Liga 1, care i-au supus pe tinerii fotbaliști la umilințe precum schimbarea lor după doar câteva zeci de secunde.

FRF a propus modificarea regulii U21 încă din luna mai, în mai multe variante, dar nu a obținut acordul cluburilor. Forul condus de Răzvan Burleanu ar fi vrut ca unul dintre jucătorii U21 să fie pe teren cel puțin 45 de minute, iar al doilea pe toată durata partidei.

Cluburile, însă, au respins propunerea cum la fel s-a întâmplat și cu propunerea ca cluburile să utilizeze un singur jucător U21, 90 de minute, dar fiecare echipă să aibă în componență cel puțin șapte fotbaliști formați la nivel național.


  • (P) Cota BETANO ca FCSB să ia campionatul în sezonul 2021-2022 este 3,75. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: