News

Funcționarii publici nu vor mai avea acces la TikTok. Specialiștii recomandă interzicerea aplicației pe telefoanele de serviciu

Funcționarii publici vor fi obligați să șteargă aplicația TikTok de pe telefoanele de serviciu. DNSC face apel la instituțiile de stat.
17.05.2023 | 19:56
Functionarii publici nu vor mai avea acces la TikTok Specialistii recomanda interzicerea aplicatiei pe telefoanele de serviciu
Funcționarii publici nu vor mai avea acces la TikTok. Foto: Hepta.
ADVERTISEMENT

În urma ședinței desfășurate miercuri, 17 mai, Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică (COSC) a ajuns la concluzia că este necesară interzicerea utilizării aplicației TikTok pe telefoanele de serviciu ale funcționarilor publici din România.  Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a confirmat ulterior aplicarea acestei măsuri.

Fără TikTok pe telefoanele funcționarilor publici

Potrivit ministrului, mâine, Direcția Națională de Securitate Cibernetică (DNSC) urmează să emită o recomandare oficială privind interzicerea utilizării TikTok-ului de către angajații din sectorul public, astfel încât aceasta să fie aplicată în toate instituțiile statului.

ADVERTISEMENT

Inițiativa a fost inițiată de Ministerul Cercetării și Digitalizării, care a argumentat că TikTok nu este o aplicație sigură. Ministrul Burduja a explicat că această aplicație adună și stochează anumite informații de pe dispozitivul pe care este instalată. Astfel, COSC a hotărât să ia măsuri concrete pentru a proteja securitatea cibernetică a statului român și a funcționarilor publici, prin recomandarea oficială de interzicere a utilizării TikTok-ului pe dispozitivele  de serviciu.

“Sunt o serie de riscuri. Ţinem cont de faptul că instituţii europene, Parlamentul European, Comisia Europeană, au interzis această aplicaţie pentru dispozitivele de serviciu.

ADVERTISEMENT

Sunt riscuri explicate şi în termenii de utilizare ai aplicaţiei, dar probabil că mulţi utilizatori nu citesc cu atenţie termenii de utilizare.

Sunt date pe care aplicaţia le colectează cu privire la utilizatori. De la modelul telefonului, seria cartelei SIM, citirea SMS-urilor, adresa MAC a dispozitivului, numărul de telefon, date gps”, a precizat Sebastian Burduja pentru antena3.

ADVERTISEMENT

Mai multe țări au renunțat la TikTok

Autoritățile din România au luat decizia de a interzice utilizarea aplicației TikTok pe dispozitivele de serviciu, urmând exemplul altor țări precum Marea Britanie, Statele Unite și alte state membre ale Uniunii Europene. Această măsură a fost luată în contextul în care membrii Comisiei Europene au emis o interdicție asupra aplicației în luna martie.

Motivația principală a acestei interdicții ține de aspectele de securitate legate de utilizarea acestei aplicații, deținută de compania chineză ByteDance, care are legături cu guvernul de la Beijing. Guvernele și autoritățile de reglementare din mai multe țări occidentale au analizat în detaliu această aplicație, având preocupări legate de posibilitatea ca Beijingul să colecteze datele utilizatorilor sau să-și promoveze propriile interese prin intermediul acestei platforme.

ADVERTISEMENT

Se pare că interzicerea TikTok-ului în mai multe țări ai lumii  reprezintă o reacție la aceste preocupări cu privire la securitatea datelor și la posibila influență exercitată de guvernul chinez. Autoritățile de reglementare caută să protejeze informațiile personale ale cetățenilor și să asigure că acestea nu sunt expuse riscului de a fi utilizate în mod necorespunzător sau în detrimentul intereselor naționale.

„Nu cred că se poate pune problema de a interzice la nivelul cetățeanului de rând descărcarea unei aplicații. Ca liberal, am alergie la cuvântul a interzice ceva omului dacă își dorește acest lucru. Asta nu înseamnă că nu vom desfășura un proces de informare a românilor cu privire la eventualele riscuri la care se supun. Vom vedea cum evoluează lucrurile”, a mai spus ministrul.

 

 

 

ADVERTISEMENT