Sport

Meme confirmă exclusivitatea Fanatik. Ghanezul pe care îl vrea Gigi în iarnă la FCSB

FANATIK a aflat numele fundașului pe care Gigi Becali vrea să îl aducă în iarnă la FCSB. Fotbalistul este dorit și de Gică Hagi la Farul, informația fiind confirmată de Mihai Stoica.
25.10.2023 | 22:09
Meme confirma exclusivitatea Fanatik Ghanezul pe care il vrea Gigi in iarna la FCSB
FANATIK a aflat numele fundașului dorit de Gigi Becali la FCSB. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT
25-10-2023
19:15

MIhai Stoica a confirmat numele fundașului pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB

FANATIK v-a informat în exclusivitate încă din 13 octombrie că Gigi Becali îl vrea la FCSB pe fundașul ghanez Nana Antwi, legitimat la FC Urartu, fosta adversară a campioanei Farul din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.

Informația a fost confirmată și de Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului: „Fundaşul acela de bandă dreapta, pe care l-a văzut Gigi la Urartu, da, ok, e adevărat. Restul sunt niște invenții”, a declarat Stoica zilele trecute la Orange Sport.

Gigi Becali nu este mulțumit cu transferurile pe care le-a realizat în vară la FCSB în misiunea de a câștiga primul titlu după o pauză de nouă ani. După sosirea lui Dorin Rotariu, anunțată în exclusivitate de FANATIK, site-ul nostru a aflat că vicecampioana României se află pe urmele unui nou jucător. Este vorba despre Nana Antwi, fundaș dreapta ghanez în vârstă de 23 de ani.

Fundașul pe care vrea să îl aducă FCSB la iarnă!

FCSB vrea să dea o lovitură pe piața de mercato din iarnă. Din informațiile FANATIK, ultimul nume care a intrat pe radarul vicecampioanei și al lui Gigi Becali este Nana Antwi, care evoluează pe postul de fundaș dreapta.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 23 de ani, fotbalistul ghanez este legitimat la FC Urartu, fosta adversară a campioanei Farul din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League. Mai mult decât atât, fundașul ghanez i-a dat gol formației pregătite de Gică Hagi în meciul retur din Armenia, încheiat cu victoria „marinarilor”, scor 3-2.

De asemenea, fotbalistul i-a atras atenția și lui Gică Hagi. „Regele” l-a dorit pe fundașul dreapta în lotul campioanei, fiind impresionat de evoluția jucătorului în „dubla” din cupele europene.

ADVERTISEMENT
  • 250.000 de euro este cota de piață a lui Nana Antwi, conform Transfermarkt.com. 

Jucătorul dorit de FCSB a înscris în poarta echipei lui Gică Hagi

Nana Antwi a debutat în fotbalul profesionist la formația ghaneză Young Wise FC. În vara anului 2018, tânărul fundaș dreapta a fost transferat de Lori Vanadzor, din Armenia.

Ulterior, Antwi a fost împrumutat la echipa a doua a francezilor de la Lille după care a fost cedat la Urartu, campioana en-titre din Armenia. Nana Antwi mai are contract cu FC Urartu până în vara anului 2024.

ADVERTISEMENT

Pentru a-l transfera încă din iarnă, Gigi Becali trebuie să plătească o sumă de transfer celor de la FC Urartu. Patronul vicecampioanei are opțiunea de a-l aduce gratis pe Nana Antwi în vara anului viitor.

În iarnă, fundașul ghanez va intra în ultimele 6 luni de contract și ar putea semna cu orice echipă, dacă nu-și va prelungi contractul cu FC Urartu.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a anunțat transferul unui fotbalist din Africa de Sud: „Este de culoare şi este creştin! Ca viteza luminii”

Pe lângă Nana Antwi, Gigi Becali plănuiește transferul unui alt jucător. În direct la FANATIK SUPERLIGA, finanțatorul din fotbalul românesc a declarat că Florin Vulturar nu s-a întors cu mâna goală din Africa de Sud.

„Vulturar a venit pentru că, nu putem să vă spunem toate detaliile, putem să vă spunem peste două luni. E un secret pe care nu putem să-l spunem. A ochit jucătorii doriți. A fost și a venit.

Nu vă pot spune mai multe. Sunt niște lucruri pe care nu vi le pot spune. Sunt jucători de care sunt și alții interesați. Unul din Africa e ca și luat. Nu pot să-ți spun. Păi dar nu pot să spun, ce să fac. Dacă vi-l spus, e posibil să faceți niște investigații în trecut. Nu, tată, păi de ce să vă spun.

Nu e român, este de culoare. E de culoare și este și creștin. Nu vreau să-ți spun eu, păi dar nu e atacant, o să vedeți, da? Are o viteză, e ca viteza luminii. Acum nu vă mai dau semnalmente, după se prinde cineva. Mai e o echipă în România care l-a vrut și se prinde. Acesta vine în iarnă, d-aia nu pot să vă spun”, a declarat Becali, la FANATIK SUPERLIGA.

  • 13 apariții, două goluri și două pase decisive sunt cifrele lui Nana Antwi în actuala stagiune la FC Urartu.
ADVERTISEMENT
Cotă BETANO pentru FCSB: 1,33 este cota pentru „2 solist sau peste 2,5 goluri” la meciul Petrolul - FCSB