Fotbal intern

Gabi Enache, cuvinte grele după ultima perioadă la FCSB: ”A fost lipsă de respect”

08.02.2021 | 21:51
Gabi Enache cuvinte grele dupa ultima perioada la FCSB A fost lipsa de respect
ADVERTISEMENT

Fostul fundaș al echipei FCSB, Gabi Enache, a avut numai cuvinte grele după ultima perioadă petrecută la gruparea roș-albaștră și consideră că cei de acolo s-au purtat fără respect față de el.

La finalul anului trecut, FANATIK a anunțat în exclusvitate că jucătorul de 30 de ani pleacă de la formația patronată de Gigi Becali după doar trei luni.

ADVERTISEMENT

Enache s-a reîntors la FCSB în septembrie, fiind liber de contract după despărțirea de echipa kazahă Kyzyl-Zhar, pentru a-i ajuta pe roș-albaștri care, din cazua cazurilor de Covid-19, nu aveau jucători în vederea meciului din Europa League cu cehii de la Slovan Liberec

Plecat de la FCSB, Gabi Enache arată cu degetul

”Nu pot să spun că regret că m-am întors la FCSB, dar sunt foarte dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat. Nu a fost absolut deloc corect față de mine și a fost o lipsă de respect”, a declarat Gabi Enache despre ultima perioadă petrecută la FCSB.

ADVERTISEMENT

”Am venit pentru un meci-două și apoi am ajuns la concluzia că nu mai aveam voie să joc la echipă, spunându-mi toată lumea de la echipă că e nevoie de mine. Antrenorul și staff-ul m-au ajutat foarte mult. Am avut discuții cu ei de fiecare dată pe temele astea. M-au ajutat să rămân foarte bine psihic”, a spus fotbalistul pentru Pro TV.

”Am terminat cu FCSB. Am ceva discuții, dar nimic oficial. Am oferte din Kazahstan, Rusia, Polonia… În România sunt două variante, o echipă din play-off și o echipă din play-out, dar deocamdată nu mă gândesc să mai rămân în România, am spus, minimum 2 ani de zile vreau să joc în străinătate.

ADVERTISEMENT

Îmi doresc foarte mult să mai plec în afară doi ani. E bine pentru familia mea. Copiii o să crească și când mă întorc eu o să aibă vârsta potrivită. Am rămas și cu un gust amar pentru ce s-a întâmplat în România și tot ceea ce se întâmplă”, a afirmat Enache.

În final, fundașul a vorbit și despre campionatul intern și consideră că nivelul este destul de scăzut: ”În Liga 1, nivelul a scăzut puțin. Și datorită faptului a ceea ce s-a întâmplat în țară.

ADVERTISEMENT

În România toata lumea fuge să mai investească bani în fotbal. Maximum 3-4 echipe sunt care au condiții foarte bune, dar e un lucru îngrijorător ceea ce se întâmplă cu suporterii care nu mai vin la stadion. Fotbalul, ușor, ușor, se va duce”.


  • (P) Cota BETANO pentru Dinamo – FCSB: 9,25 este cota pentru „total goluri: 0”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT