Sport

Video viral cu Dumitru Dragomir, imitându-l într-un mod fabulos pe Elias Charalambous la „Profețiile lui Mitică!”: „E de râsul lumii!”. Exclusiv

Dumitru Dragomir a făcut show la emisiunea „Profețiile lui Mitică”. Fostul președinte al LPF l-a imitat fabulos pe Elias Charalambous, antrenorul FCSB.
11.04.2023 | 12:14
Video viral cu Dumitru Dragomir imitandul intrun mod fabulos pe Elias Charalambous la Profetiile lui Mitica E de rasul lumii Exclusiv
Dumitru Dragomir a făcut show la „Profețiile lui Mitică”, imitându-l pe Elias Charalambous. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Elias Charalambous a fost la al doilea meci pe banca celor de la FCSB în confruntarea cu CFR Cluj. Cipriotul a debutat cu victorie împotriva lui Sepsi, scor 2-1, însă în confruntarea din Gruia echipa sa a scos doar un egal, 1-1.

Dumitru Dragomir, show în direct la „Profețiile lui Mitică”. Modul genial cum a imitat gesturile lui Elias Charalambous

În apariția săptămânală de la emisiunea “Profeţiile lui Mitică”, realizată de Horia Ivanovici pe toate canalele de social media ale site-ului FANATIK.RO, Dumitru Dragomir a vorbit și despre numirea lui Elias Charalambous pe banca tehnică a celor de la FCSB. Fostul președinte al LPF crede că cipriotul e de fațadă la echipa lui Gigi Becali, iar toate meritele pentru jocul echipei le aparțin lui Mihai Pintilii și Thomas Neubert.

ADVERTISEMENT

„Pintilii face antrenamentele cu neamţul ăla, cu Neubert. Băi, tată, Charalambous ăla e de trei zile antrenor! Nici nu ştie să ajungă la cantonamentul FCSB”, a spus Dumitru Dragomir la emisiunea „Profețiile lui Mitică”.

Apoi a început spectacolul. Provocat de Horia Ivanovici, care a comparat comportamentul diferit avut de Charalambous la meciurile cu Sepsi și CFR Cluj, Mitică Dragomir „s-a dezlănțuit” în direct! Fostul președinte al LPF a început să-l imite pe cipriot într-un mod absolut fabulos, oferind celor care urmăreau emisiunea momente video geniale.

ADVERTISEMENT

„Mi-a plăcut o fază… Nu aş vrea să-i stric reputaţia… Fii atent cum făcea… Charalambous, da…”, a spus Dragomir, care s-a ridicat puțin în picioare și a început să gesticuleze cu degetele în toate direcțiile, preț de cîteva zeci de secunde.

„Uite cum făcea! Şi ataca CFR Cluj. Uitaţi-vă la fază, nu vă mai trebuie nimic. Mânca-v-aș gura voastră!”, a continuat nea′ Mitică, imitând din nou, cu degetele pe sus, cu mult talent actoricesc, gesturile hilare pe care le făcea Elias Charalambous la derby-ul din Gruia.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

La final, a povestit cum a trăit momentul respectiv în direct, fiind pur și simplu uluit de „prestația” cipriotului. Nu a mai rezistat și l-a sunat pe fiul său Bogdan, pentru a se „descărca”. „Băi, când l-am văzut făcând așa… I-am şi dat telefon fiului meu: «Băi, Bogdane, băi tată! Suntem râsul lumii! Fii atent pe cine au adus la FCSB!». Mai ales că am văzut înainte şi un Liverpool şi Arsenal”, a mai spus Dumitru Dragomir la “Profeţiile lui Mitică”.

Charalambous, bucuros de reacţia jucătorilor în repriza secundă: “Jucătorii au arătat atitudinea corectă”

Elias Charalambous a declarat la finalul remizei cu CFR Cluj că este dezamăgit de prestaţia din prima repriză a jucătorilor săi, însă este bucuros că în partea secundă echipa a reacţionat şi a reuşit să egaleze:

ADVERTISEMENT

“Aş fi vrut să câştigăm meciul. Prima repriză nu a fost aşa cum ne doream. Am vorbit cu jucătorii la vestiare şi le-am spus că a fost o repriză foarte slabă. Reacţia din partea secundă a fost foarte bună.

Am egalat şi am avut mai multe ocazii de a câştiga în final de meci. Nu îmi place să vorbesc individual despre jucători, Florinel Coman a arătat lucruri excelente. A marcat un gol frumos, dar este un joc colectiv.

Jucătorii au arătat atitudinea corectă în repriza secundă. Repet, prima repriză a fost foarte slabă. Nu am fost destul de buni. Acesta este fotbalul, nu ştii cum se joacă meciurile.

“Aş vrea să le mulţumesc suporterilor noştri care au venit să ne susţină”

Fiecare săptămână este diferită. Mai sunt derby-uri până la final. Ne doream să câştigăm şi azi, dar asta este. De mâine începe meciul cu Farul Constanţa pentru noi.

Aş vrea să le mulţumesc suporterilor noştri care au venit să ne susţină. I-am simţit alături şi vreau să le mulţumesc din partea mea, a jucătorilor şi a staff-ului”, a spus Charalambous la finalul meciului din Gruia.

PROFEȚIILE LUI MITICĂ sunt ”live”, online pe FANATIK în fiecare luni, începând de la ora 12:30. Poți urmări PROFEȚIILE LUI MITICĂ pe toate căile de comunicare „fanatice” de pe mediile sociale, de la site-ul FANATIK la canalul de youtube FANATIK, de la pagina de facebook FANATIK la contul FANATIK de pe Tik-Tok, de la pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial la contul de twitch FANATIKRO.


  • 2,67 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „1 și peste 1,5 goluri” la meciul FCSB – Farul

ADVERTISEMENT