Sport

Gică Hagi, încântat după ce Ianis a calificat naționala la Euro 2024: ”Îi plac meciurile mari”

Ianis Hagi a fost unul dintre artizanii calificării naționalei României la Euro 2024, iar Gică Hagi a avut numai cuvinte de laudă pentru fiul său.
19.11.2023 | 22:20
Gica Hagi incantat dupa ce Ianis a calificat nationala la Euro 2024 Ii plac meciurile mari
Ianis Hagi a fost unul dintre artizanii calificării naționalei României la Euro 2024, iar Gică Hagi a avut numai cuvinte de laudă pentru fiul său. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Jucătorul de la Deportivo Alaves a început să-și recapete ritmul după grava accidentare care l-a ținut mai bine de un an în afara terenului și a marcat golul victoriei în partida cu Israel care a adus biletele pentru turneul final de anul viitor.

Gică Hagi a reacționat după ce Ianis a calificat România la Euro 2024

Vorbind despre senzaționala performanță realizată de Ianis Hagi cu naționala României de a se califica la Euro 2024, Gică Hagi a dezvăluit că fiului său îi plac meciurile cu miză și face foarte bine față presiunii.

ADVERTISEMENT

”Sunt fericit că e pe teren. A avut o perioadă foarte grea. Este pe teren și ușor-ușor va ajunge în forma pe care a avut-o înainte de accidentare. A contribuit cât a putut pentru calificare. O să merg la meciul cu Elveția. E o motivație pentru Ianis.

Presiunea pentru el nu contează, el reacționează foarte bine la astfel de meciuri. El absoarbe această presiune foarte bine, nu are probleme. Îi plac meciurile mari”, a declarat Gică Hagi, la emisiunea Digi Sport Special.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi, mesaj pentru fanii naționalei

La o zi după succesul extraordinar în fața Israelului care a adus calificarea la turneu final după o pauză de 8 ani, Ianis Hagi a mărturisit că această performanță este ca un vis împlinit pentru el.

”Am visat momentul ăsta de când am dat prima oară cu piciorul într-o minge. Am ştiut că, dacă voi ajunge fotbalist, cea mai mare mândrie ar fi să îmbrac tricoul naționalei, iar cea mai mare bucurie – să reprezint România la un turneu final.

ADVERTISEMENT

Acum 5 ani am primit această responsabilitate și am îmbrăcat tricoul României pentru prima dată, iar astăzi sunt calificat cu echipa națională la Campionatul European. Realitatea bate visul.

Le mulțumim celor care au crezut în noi și generațiilor anterioare care ne-au arătat drumul spre astfel de performanțe. Ne întâlnim marți pe Arena Națională, apoi ne vedem în Germania. Mergem la Euro, România!”, a scris Hagi jr., pe contul de Instagram.

ADVERTISEMENT

La finalul întâlnirii de la Felcsut, după ce ”tricolorii” au realizat o performanță fantastică, au existat multe momente emoționante la hotelul naționalei cu Ianis Hagi și frații lui Edi Iordănescu, iar imaginile au fost surprinse în exclusivitate de FANATIK.

ADVERTISEMENT
1,36 este COTA EXCLUSIVĂ CASA PARIURILOR pentru pronosticul „sub 3,5 goluri” la meciul România - Elveția