Fotbal intern

Gică Hagi nu mai suportă ce se întâmplă cu Liga 1: „Ce e asta: miuță pe stradă? Nu e posibil! Devine comedie!”

11.04.2020 | 14:07
Gica Hagi nu mai suporta ce se intampla cu Liga 1 Ce e asta miuta pe strada Nu e posibil Devine comedie
ADVERTISEMENT

Gică Hagi a avut o reacție dură la adresa Federației Române de Fotbal și a contestat mai multe decizii luate, precum cheltuirea inutilă a banilor, dar are și o propunere pentru Liga 1.

Gică Hagi nu a mai suportat și a avut o reacție dură pentru FRF

Gică Hagi nu a mai suportat măsurile pe care Federația Române de Fotbal le propune pentru reluarea campionatului și crede că cel mai bine lumea s-ar axa pe viitorul sezon, nu pe actualul.

ADVERTISEMENT

„Eu cred că trebuie să ne gândim la sezonul viitor, nu la acesta! Avem în faţă un pericol major, iar acum principalul obiectiv e sănătatea oamenilor, nu fotbalul. 

Tot vrem să facem 18 sau 16 echipe, așa că hai să păstrăm clasamentul de acum, să vină şi cele din B şi să mărim campionatul! Aşa cum Liverpool e campioană în Anglia, fiindcă e pe primul loc, aşa să se procedeze şi la noi!”, crede Gică Hagi.

ADVERTISEMENT

„Regele” nu e de acord să se joace fără spectatori: „E comedie deja!”

Gică Hagi nu vrea să audă de varianta în care echipele din Casa Pariurilor Liga 1 ar urma să își desfășoare meciurile fără spectatori: „Vorbiţi serios? Fotbalul nu poate exista fără spectatori, devine comedie dacă îl jucăm singuri.

 La fotbal e ca la teatru, jucătorii şi actorii se duc acolo pentru public! Altfel e degeaba. Deja e comedie mare dacă se ia în serios aşa ceva, repet, fotbalul fără spectatori devine miuţă pe stradă. În plus, cum să jucăm până nu învingem acest virus?

ADVERTISEMENT

Ce facem dacă e pozitiv un jucător, nu mai jucăm meciul, anulăm apoi şi restul jocurilor? Auzisem pe cineva care zicea să stăm în carantină la hotel, să se antreneze echipele cu câte 4-5 jucători şi să nu se apropie la mai mult de 1-2 metri”, a mai spus Gică Hagi.

„Haideţi că deja e comedie totală şi mă opresc, nu mai are rost să discutăm. Nici nu știu de când n-am mai stat atâta vreme acasă cu soția și cu copiii.

ADVERTISEMENT

Dar e o perioadă de care chiar aveam nevoie, eram obosit, iar acum mă liniştesc, mă aşez, îmi limpezesc gândurile, îmi pun ideile în ordine”, a mai spus „Regele”.

Motivul pentru care a micșorat salariile la Academie

Gică Hagi a explicat și motivul pentru care a luat decizia de a micșora salariile la Academia de Fotbal: „Va fi criză mondială. Tot ce până acum avea o valoare după această pandemie va fi la jumătate. Totul, indiferent de nume, de marcă, de brand, orice, orice!.

Nu au fost afectați oamenii de la academie care au salariu minim, de 500 de euro. Ei vor rămâne cu acelaşi câştig, acolo n-am umbla”.

„Eu am cel mai mic salariu din club, 500 de euro pe lună, vă arăt şi statele dacă nu credeţi”, a mai spus Gică Hagi.

ADVERTISEMENT
Tags: