Sport

Gică Popescu, devastat de evoluțiile echipelor românești din Conference League: „Rușine! Asta am simțit. Mi-e teamă de mai rău!”

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, a avut o reacție dură, după ce FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi au fost eliminate din preliminariile Conference League.
31.07.2021 | 12:28
Gica Popescu devastat de evolutiile echipelor romanesti din Conference League Rusine Asta am simtit Mie teama de mai rau
ADVERTISEMENT

În prezent, România o mai are doar pe CFR Cluj în cupele europene, formația lui Marius Șumudică fiind calificată în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.

În turul 3 preliminar, campioana României îi va întâlni pe elvețienii de la Young Boys.

Gică Popescu, devastat de evoluțiile echipelor românești din Conference League

Oficialul Farului consideră inadmisibil faptul că toate cele trei echipe românești, aflate în preliminariile Conference League, au fost eliminate.

ADVERTISEMENT

„Dacă aș comenta ce s-a întâmplat aseară (n.r. joi), aș vorbi de alte echipe. Nu îmi permit, dar cu siguranță este o zi neagră în fotbalul românesc.

Am pierdut contra unor echipe aparent inexistente în fotbalul mare, dar mi-e teamă de mai rău.

Am mai spus-o. Încă suntem cu un picior în prăpastie. Aseară cred că am mai pus un picior. Eu am simțit rușine aseară. Asta am simțit!

ADVERTISEMENT

Accident ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat cu una dintre ele, dar toate 3?!”, a declarat Gică Popescu, la Digi Sport.

Dinu Todoran, prima reacţie după umilinţa cu Şahtior Karagandy

Dinu Todoran, antrenorul FCSB-ului, susține că nu și-ar fi închipuit niciodată că o echipă din Kazahstan ar putea să o elimine pe FCSB.

ADVERTISEMENT

FCSB a fost eliminată din turul 2 preliminar al Conference League de Șahtior Karagandy. În meciul tur, FCSB s-a impus cu scorul de 1-0. Însă, în partida retur, Șahtior Karagandy a izbutit o victorie neverosimilă cu scorul de 2-1 (5-3, după loviturile de departajare), reușind, astfel, să se califice mai departe în turul 3 preliminar.

„Trăiesc cu speranța că a fost un accident, iar jucătorii vor demonstra acest lucru. Ne pare rău pentru milioanele de suporteri pe care i-am dezamăgit.

ADVERTISEMENT

Nu ne rămâne decât să dăm sută la sută pe viitor și să demonstrăm că a fost un accident și, încă o dată, am încredere foarte mare în fotbaliștii pe care îi am la echipă. Cu toții suntem supărați.

La Erevan, s-a pierdut calificarea. În tur, am câștigat, aveam toate atuurile. Indiferent cine a intrat, trebuia să câștigăm. Lotul e valoros, nu aveam voie să nu ne calificăm. Indiferent cine a intrat la meciul de la Erevan, nu trebuia să ne facem de rușine. Vlad, vom vedea la meciul următor dacă va apăra”, a declarat Dinu Todoran, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu UTA Arad.

ADVERTISEMENT