Fotbal intern

Gigi Becali a negociat cu Mircea Rednic pentru Diogo Salomao! Cât vrea Dinamo

18.12.2018 | 21:44
Gigi Becali a negociat cu Mircea Rednic pentru Diogo Salomao Cat vrea Dinamo

Patronul FCSB încearcă să îl aducă în această iarnă pe mijlocașul portughez căruia îi expiră în vara lui 2019 contractul cu formația din Ștefan cel Mare. Gigi Becali a negociat cu Mircea Rednic pentru Diogo Salomao. Dinamo e dispusă să renunțe la fotbalistul de 30 de ani, dar vrea o sumă destul de ridicată.

FANATIK a aflat că părțile au discutat deja despre mutare și lucrurile s-ar putea concretiza în perioada următoare. Oficialii alb-roșilor au ajuns la concluzia că nu îi vor prelungi înțelegerea lusitanului, care cere un salariu mult peste posibilitățile “câinilor”.

Gigi Becali a negociat cu Mircea Rednic pentru Diogo Salomao! 500.000 de euro vor dinamoviștii

Finanțatorul roș-albaștrilor îl are pe listă pe Diogo Salomao de mai multă vreme. Pe când antrenorul lui Dinamo era Florin Bratu, Becali vorbea la superlativ de extrema portugheză: „Nu am nimic cu Bratu, dar când îl lași rezervă pe cel mai bun sau aproape cel mai bun mijlocaș din România, asta se întâmplă!“, spunea atunci Becali.

Dorința patronului FCSB era luată în râs de președintele Alexandru David, care dădea exemplul Nistor pentru a evidenția finalul posibilei oferte pentru Salomao. “Fantoma lui Gigi Becali nu o să dispară niciodată din preajma stadionului Dinamo sau a fotbalului românesc. Nu se pune problema ca Salomao să ajungă la FCSB. Becali are în fiecare săptămână un jucător preferat, pe care-l vrea. Ne-am obișnuit cu asta. Acum văd că a zis că Nistor nu are unde să joace la FCSB. Ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Dan Nistor și pentru orice jucător dorit de FCSB. Este o capcană în care ar fi putut cădea. Becali aduce mereu jucători și spune că sunt cei mai buni, dar după câteva luni spune că nu mai sunt buni și-i aruncă precum o măsea stricată”, afirma președintele dinamovist.

Acum, însă, lucrurile par că s-au schimbat. Mircea Rednic vrea să scoată bani de pe urma lui Salomao pentru a putea aduce un alt fotbalist important. Cu un salariu actual de 8.000 de euro, portughezul ar vrea minimum 15.000 de euro pentru a-și prelungi contractul cu Dinamo, care expiră în vară. Un salariu de care Rednic nici nu vrea să audă.

Astfel, conform surselor FANATIK, varianta FCSB a prins din nou contur. Rednic și Gigi Becali ar fi negociat pentru Diogo Salomao. Dinamo vrea 500.000 de euro pentru portughez, o sumă destul de piperată pentru un fotbalist care intră în ultimele 6 luni de contract. Cum la FCSB există și o aglomerație destul de importantă în zona mijlocașilor ofensivi, Becali nu pare dispus să marșeze la pretențiile dinamoviștilor, dorind să achite, se pare, undeva la jumătate din acea sumă.

Salomao nu a exclus transferul la FCSB: “Vom vedea ce se va întâmpla!”

Recent, Diogo Salomao a vorbit despre viitorul său la Dinamo, dar și despre un posibil transfer la rivala FCSB. Mijlocașul portughez a avut un discurs prudent, semn că nu exclude trecerea la formația patronată de Gigi Becali. “Nu mă gândesc la aşa ceva în acest moment. Sunt foarte mulţumit aici şi îmi face plăcere să joc pentru Dinamo şi să locuiesc în acest oraş. Nu mă gândesc la alte posibilităţi în acest moment. Vom vedea ce se va întâmpla. Niciodată nu se ştie. Eu am un singur gând, de a ajuta echipa cât mai am contract aici şi să fac tot posibilul pentru a îndeplini acest lucru.

Nu am un plan definitivat acum, mai am 6 luni de contract aici. Doar la asta mă gândesc, să fiu profesionist până la capăt, să ajut echipa, iar la final de contract, dacă am posibilitatea de a creşte, voi discuta cu clubul şi vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Salomao.

Diogo Salomao
Diogo Salomao nu își prelungește contractul cu Dinamo București și poate semna cu FCSB în această iarnă

A dat lovitura cu Bizonul, și-a luat “țeapă” cu Nemec și Nistor

În ultimii ani, Gigi Becali s-a uitat tot mai insistent în curtea celor de la Dinamo București și a pus ochii, de regulă, pe jucătorii cei mai importanți ai formației din Ștefan cel Mare. Astfel, primul pe care l-a dorit Becali a fost Bizonul Gnohere, care a și fost cumpărat cu 250.000 de euro, chiar înainte să îi expire contractul cu Dinamo, o situație similară cu a lui Salomao. Acum, Becali încearcă să îl vândă pe o sumă de câteva milioane de euro în Arabia.

Florin Tănase Diogo Salomao
Florin Tănase și Diogo Salomao ar putea deveni colegi la FCSB, dacă dinamovistul va semna cu echipa lui Gigi Becali

Dacă în cazul lui Gnohere a avut noroc, nu același lucru s-a întâmplat cu alte două vedete ale “câinilor”. Astfel, Adam Nemec l-a refuzat în câteva rânduri pe Becali și s-a folosit de interesul FCSB pentru a obține un salariu mai mare la gruparea cipriotă PAFOS! Apoi, a venit rândul lui Dan Nistor. Căpitanul dinamovist a fost ademenit cu un salariu uriaș de Becali și ar fi dorit să plece, dar a fost întors pe ultima sută de metri de șefii lui Dinamo, care au fost nevoiți să îl vândă pe Mahlangu în Bulgaria pentru a face rost de bani. Rămâne de văzut în care dintre cele două categorii va intra Salomao.