Fotbal intern

Gigi Becali a vorbit despre transferul lui Florinel Coman la Crystal Palace: ”Vor să îl vândă pe 200 de milioane de euro!”

11.08.2020 | 12:02
Gigi Becali a vorbit despre transferul lui Florinel Coman la Crystal Palace Vor sa il vanda pe 200 de milioane de euro
ADVERTISEMENT

Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre posibilul transfer al atacantului Florinel Coman la Crystal Palace, anunțat în exclusivitate de FANATIK.

Mijlocașul de 22 de ani chiar are o șansă să se plece de la FCSB în perioada imediat următoare. Impresarul Giovanni Becali este plecat din țară pentru a negocia mutarea ”perlei” vărului Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

FANATIK a discutat cu Giovanni Becali, iar acesta a confirmat faptul că l-a propus pe Florinel Coman la Crystal Palace. Mutarea ar depinde de anumite detalii din contract.

Transferul lui Florinel Coman la Crystal Palace prin ochii lui Gigi Becali

”Nu am vorbit cu Giovanni, de la voi am auzit. Lui Giovanni i-am spus că pe Florinel Coman nu-l dau sub 15 milioane de euro. I-am dat împuternicire lui Giovanni și pentru alți jucători pentru 2-3 săptămâni”, a declarat finanțatorul FCSB la Pro X.

ADVERTISEMENT

”Eu cred că specialiștii din fotbal dacă văd un jucător își dau seama de el imediat. La Florinel ei mizează că are calități și 22 de ani. Ei se gândesc că îl iau acum și îl vând apoi cu 200 de milioane de euro”, a spus Gigi Becali despre transferul lui Florinel Coman la Crystal Palace.

Mutarea s-ar putea face în cazul în care Crystal Palace va renunța la Wilfried Zaha, iar prețul transferului lui Florinel Coman ar fi de 12 milioane de lire sterline. Adică aproape 13,5 milioane de euro, puțin sub ce își dorește Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

”Nu pot să vorbesc despre sume de transfer în acest moment. L-am propus și vedem ce decizie iau cei de la Palace. V-am spus la începutul verii că sunt șanse mari ca Florinel să plece și nu prea au crezut unii”, a menționat Giovanni Becali pentru FANATIK.

Florinel Coman a fost unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la FCSB în ultimul sezon, cifrele propunându-l pentru un transfer. Nu s-a realizat nimic până acum și pentru că Gigi Becali a ținut la preț. Acum, patronul FCSB a fost sfătuit să accepte orice propunere cu minim 10 milioane de euro pentru jucătorul său, care se află într-un moment bun al carierei.

ADVERTISEMENT

În toamna trecută, Florinel Coman a fost aproape de un transfer la Sporting Lisabona, dar în cele din urmă Gigi Becali s-a opus mutării fiind nemulțumit de oferta de ”doar” opt milioane de euro a portughezilor.

ADVERTISEMENT