Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Becali, derapaj după FCSB – Botoșani 3-2. „De vină este femeia de la VAR! Merge cu mine la biserică, dar îi dau un sfat”

Gigi Becali și-a ieșit din minți după FCSB - FC Botoșani 3-2. Patronul liderului din SuperLiga a pus tunurile pe arbitrul VAR, Cristina Trandafir.
26.02.2024 | 11:14
Gigi Becali derapaj dupa FCSB  Botosani 32 De vina este femeia de la VAR Merge cu mine la biserica dar ii dau un sfat
Gigi Becali, derapaj după FCSB – Botoșani 3-2. „De vină este femeia de la VAR! Merge cu mine la biserică, dar îi dau un sfat”. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a avut o mare nemulțumire după FCSB – FC Botoșani 3-2. Latifundiarul din Pipera a criticat-o dur pe Cristina Trandafir, arbitrul VAR, care a decis eliminările lui Nana Antwi și Darius Olaru.

Gigi Becali, ieșire nervoasă după FCSB – FC Botoșani 3-2. Cristina Trandafir, ținta numărul 1

CCA a avut o alegere ciudată când a decis brigada de arbitri de la FCSB – FC Botoșani. La centru s-a aflat neexperimentatul Cătălin Busi, iar în camera VAR au fost Cristina Trandafir și arbitrul acuzat că e rapidist, Ionuț Coza.

ADVERTISEMENT

„Emoții nu mai sunt. Luam bătaie și? Erau tot 7 puncte. Când ai atâtea puncte diferențe te uiți fără probleme la meci. Emoții nu erau. Am avut 1-0 și tot noi dominam jocul. Am avut și bară, a avut și Băluță să dea.  Am avut încredere că oricum câștigăm. Și dacă rămânea egal, tot aveam 8 puncte, nu 7. Deci nu sunt emoții.

Când ai un avantaj, dar nu e problema doar de avantaj, dar când vezi diferența de joc între tine și celelalte echipe. Că o vezi. Tot Botoșaniul ăsta a bătut CFR. Tot Botoșaniul ăsta cu celelalte echipe pasează, joacă. Cu noi n-au legat 3 pase că nu-i lăsam. Când ai avantaj și are și valoare echipa nu îți mai e teamă de niciun fel.

ADVERTISEMENT

Arbitrul ăsta mie îmi place de el foarte mult. Un om extraordinar. Se vede pe fața lui că e om bun. El va ajunge arbitru. E adevărat că se speculează că e om bun. Că întotdeauna oamenii buni sunt puțin călăriți. Dar Dumnezeu îl va ajuta, va fi mare arbitru. El săracul nu are nicio vină. El are o mică vină, dar se greșește și nu sunt supărat. Că a fost fault înainte la Șut (n.r. – la eliminarea lui Olaru). Îl ia cu genunchiul în gambă și îi pune și piedică”, a declarat Gigi Becali, după FCSB – FC Botoșani 3-2.

„Să nu mai arbitreze ea bărbați și o să-i ajute Dumnezeu dorințele. Că știe ea la ce mă refer”

„De vină a fost femeia de la VAR. Nici pe ea nu sunt supărată. E sora mea. Se împărtășește în biserică, nu mă supăr pe oamenii care se împărtășesc. Dar îi dau un sfat. Vrea să îi împlinească Dumnezeu dorințele pe care le cere ea în biserică? Să se lase de arbitraj sau să arbitreze la femei. Să nu mai arbitreze ea bărbați și o să-i ajute Dumnezeu dorințele. Că știe ea la ce mă refer.

ADVERTISEMENT

Ea vine acolo la biserică la noi la Berceni, la bază. Dar vezi, cum să mai apară ea acolo? Nu avem de ce să fim supărați pe ea. Femeia vine la biserică, se împărtășește cu noi, e sora noastră. A greșit și ea. Dar e o dublă greșeală.

La Nana, ce înseamnă roșu? Mingea în control. Unde a fost în control? Era mingea la Nana, numai că el a dat lumânare. A atins ăla mingea? Nici n-a atins-o. Dar nu spune nimeni. Când e vorba de Becali nu mai are nimeni rafinament de inteligență. Nici măcar Avram, care e băiat deștept. Era băiat cu minte. Probabil l-au infulențat ăia de la Digi. ‘Bă, să nu zici de Becali. Să nu zici de faza cu Șut!’”.

ADVERTISEMENT

„Ea nu își dă seama că nu are voie să intervină peste bărbat”

„Mingea în control nu era, nu avea cum să fie roșu. Arbitrul a arbitrat bine. A venit o femeie și a zis roșu? Bă, ești nebun la cap? Lasă femeile la femei și bărbați la bărbați. Ați înnebunit de tot? O luăm razna de tot! Cum să vină femeia peste bărbat să ia decizia? Asta e lupta la jocuri. Lupta la jocuri o arbitrează bărbații, bă, nebunilor!

Ea nu își dă seama că nu are voie să intervină peste bărbat. Mingea nu e în control, până venea mingea de sus, că ei au luat momentul când a dat Nana în minge. Mingea nu a fost în control, a dat lumânare, până venea mingea de jos, aveau 3 metri în față și Dawa și Ngezana. Mingea era la 5 metri în aer! Cum o controla?”, a tunat latifundiarul din Pipera.

„Dacă pui femeia să-l arbitreze pe bărbat se alege praful”

Darius Olaru va lipsi cel puțin două etape după eliminarea din partida cu Botoșani. Următoarele două jocuri ale roș-albaștrilor sunt cu FC Voluntari (deplasare) și Petrolul Ploiești (acasă). „E adevărat e un atac periculos. Chiar dacă nu vine cu picioarele. Putea să-i ia piciorul sub el și să îl stranguleze din greutatea corpului. Acolo să zicem că e un atac periculos. Băi, dar dai roșu și îl anulezi!

Și dacă dădea el roșu, ea trebuia să intervină. ‘A fost fault înainte, anulează roșu!’ Dacă ea avea inteligență, dar dacă pui femeia să-l arbitreze pe bărbat se alege praful. Eu nu minimalizez femeile. Eu le iubesc mai mult decât voi. Eu am una și o iubesc până la moarte și mor în orice secundă pentru nevasta mea și pentru fetele mele. Dar ăia care apără femeile au 4 neveste. Cum aperi tu femeia dacă tu o iubești și pe prima și pe a doua și pe a treia și pe a patra? Tu o batjocorești că nu îi dai niciun fel de respect și de dragoste. Eu iubesc și respect femeia și îi dau toată dragostea, dar nu are ea ce să caute să-l arbitreze pe bărbat”, a mai spus Becali.

Gigi Becali a revenit apoi la faza din minutul 17 în care a fost eliminat Nana Antwi. Partonul liderului din SuperLiga nu e sub nicio formă de acord cu decizia arbitrilor. „Cum era mingea în control, că era pe sus? Mingea în control e la picior și ai situație clară de a marca. Cu marca ăla? Care e situația de a marca. Mingea era sus. Avea el 7 metri? Mingea în control e la picior sau pe piept. Și era și departe de poartă. Și stânga dreaptă jucători. Cum să-i dai roșu?

Dar femeie? Dacă pui femeie… Ei sunt cu egalitatea de gen. O să vedeți voi ce se alege cu egalitatea de gen. Lumea, direct distrusă, cu egalitatea de gen. Dar nu o să existe la noi. E doar foc de paie. Burleanu, încă 2-3, USR, care sunt cu egalitate de gen, nu o să fie la noi egalitate de gen”, a conchis patronul FCSB.

Gigi Becali, derapaj după FCSB – Botoșani 3-2. „De vină este femeia de la VAR! Merge cu mine la biserică, dar îi dau un sfat”

ADVERTISEMENT