Gigi Becali a vorbit despre plecarea lui Andrea Compagno în China. Italianul care a costa 1,5 milioane de euro n-a rezistat decât un an jumătate la FCSB. Mutarea a fost anunțată în exclusivitate de FANATIK.
Andrea Compagno (27 de ani) a plecat pe ușa din dos de la FCSB. Cele 20 de goluri marcate în tricoul roș-albastru nu l-au convins pe Gigi Becali să mai aibă răbdare cu vârful italian. Compagno a fost cedat în China pentru o sumă infimă la o echipă modestă, Tianjin Tiger.
„(n.r. – a plecat Compagno în China?) E posibil că da. I-am dat 120.000. Am acceptat oferta de 120.000. O fi semnat. Habar nu am. Astea sunt probleme mici pe care nu am de ce să le comentez. M-am gândit. Ce să fac? Unde e paguba.
Paguba e paguba, la revedere. Am economisit 75.000 euro salariul până în vară, plus 120.000, 200.000. De jucat nu mai juca, că nu îl mai băgam. Și atunci de ce? Mai are un contract pe 2 ani, trebuia să îi bag și al doilea contract unde are 25.000 de euro pe lună salariu.
Ce stau să fac acum? La revedere! S-a pierdut, s-a pierdut. Nu mai rentează. (n.r. – oferta din Turcia era mai bună? Luați bani mai mulți?) Nu vorbesc de lucruri mici. Lucrurile mici nu mă interesează pe mine.
Pe mine mă interesează lucrurile mari. Că așa am învățat de la tata. Oaia mare, capra mare, pulpa mare, mielul mare, lapte mult, casă mare, mașină mare.
Așa am învățat de la tata. E păcat, că vreau numai lucruri mari, dar așa am învățat de mic. Lucruri mari. Lucrurile mici, nu mă interesează”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, emisiune care se vede luni, marți și vineri, de la ora 10:30, LIVE, pe FANATIK.RO.
Jurnalistul Cristi Coste a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA ce salariu gigant va încasa Andrea Compagno la Tianjin Tiger „Tiger și Tianjin sunt aceeași echipă, doar sponsorul s-a schimbat. Informațiile sunt foarte clare: 700.000 de euro este contractul lui Andrea Compagno în China.
S-a discutat că nu a fost vrut să plece în Turcia. Este salariul mult mai mare decât în Turcia. În Kazahstan avea salariu 400.000 de euro. În 2 ani, cu bonusuri, se ducea undeva la un milion de euro”.