Sport

Gigi Becali, detalii despre transferul lui Vlad Chiricheș: ”Îl aștept cât vrea”

Vlad Chiricheș este dorit cu insistență la FCSB, iar Gigi Becali a mărturisit că încă așteaptă un răspuns din partea jucătorului.
04.07.2023 | 13:30
Gigi Becali detalii despre transferul lui Vlad Chiriches Il astept cat vrea
Vlad Chiricheș este dorit cu insistență la FCSB, iar Gigi Becali a mărturisit că încă așteaptă un răspuns din partea jucătorului. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

FANATIK a dezvăluit că omul de afaceri i-a pregătit un contract în valoare de 500.000 de euro, iar căpitanul naționalei i-a promis că dacă nu va avea o ofertă bună din străinătate se va întoarce la vicecampioana României.

Gigi Becali a vorbit despre transferul lui Vlad Chiricheș la FCSB

Gigi Becali, care a avut deja o întâlnire cu Vlad Chiricheș, a afirmat că încă așteaptă un răspuns din partea fundașului central în ceea ce privește transferul la FCSB și este dispus să-i mai ofere timp pentru că este un jucător important.

ADVERTISEMENT

”Mai multe știți voi decât eu. Pe mine mă interesează roadele. Vedem roadele dacă sporesc, întocmai ca la oi. Mai avem nevoie de un jucător. Dacă nu, asta e. Nu luăm orice. Cercetăm, vedem, căutăm un fundaș central. E, bine. Nu, la revedere!

Nu mai luăm orice jucător, la duzină, claie peste grămadă. Mai ales că ei sunt mulțumiți de Dawa în cantonament. Chiricheș trebuie să dea un răspuns. Îl mai aștept cât vrea. E principala opțiune, că e cel mai bun dintre toți”, a declarat Becali.

ADVERTISEMENT

Chiricheș ar vrea să se întoarcă în țară

Finanțatorul ”roș-albaștrilor” a mărturisit că Vlad Chiricheș i-a transmis că și-ar dori să se întoarcă în România, însă până la urmă este vorba de bani și de ce ofertă din străinătate va primi jucătorul.

”Acum, e vorba de bani. Eu i-am făcut o ofertă lui, ei i-au făcut o contraofertă prin impresari. Impresarul a făcut altele, că ‘domne, că Gigi, ai luat pe el 10 milioane’. Lasă, mă, pui ce am luat. Și eu l-am luat de la Lignitul Oltenia (n.r. – Pandurii Tg. Jiu).

ADVERTISEMENT

Eu, și cu 10 milioane, și fără, tot aia. Dar el, la revedere, dacă nu-l luam eu. Cine îl vindea cu 10 milioane? N-a vrut să dea Nicu Badea pe el 500.000. Chiricheș e un om extraordinar, el nu zice nu.

Am vorbit, am înțeles că ar vrea să revină în România, mai mult pentru familie, pentru copii. A făcut milioane, că e băiat strângăreț, are capul pe umeri. A făcut 15-20 de milioane, că strânge banii. Omul vrea să se retragă cu familia, să le dea educație ortodoxă copiilor. Așa am înțeles”, a spus Becali.

ADVERTISEMENT

Presa din Italia a scris că Vlad Chiricheș nu mai dorește să continue la Cremonese și e foarte aproape să își rezilieze contractul cu echipa retrogradată la finalul sezonului în Serie B.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 2,15 este cota pentru „peste 2,5 goluri” la meciul FC U Craiova – FCSB

ADVERTISEMENT