Fotbal intern

Gigi Becali, gest umanitar pentru copiii din Uganda: „Nu ai cum să spui că e ură de rasă, când eu le dau mâncare”

30.12.2020 | 00:07
Gigi Becali gest umanitar pentru copiii din Uganda Nu ai cum sa spui ca e ura de rasa cand eu le dau mancare
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a donat o sumă considerabilă pentru copiii orfani din Uganda pentru a sublinia încă o dată faptul că nu este rasist. De altfel, în ultima sa apariție, patronul FCSB-ului a vorbit și despre incidentul în care a fost implicat Sebastian Colțescu.

Gigi Becali a oferit un interviu pentru PRO TV în care a vorbit despre ultimul său gest umanitar. Latifundiarul din Pipera a renunțaț în ultimul timp la aparițiile publice, însă a vorbit înainte de Anul Nou despre donațiile sale pentru copiii orfani din Uganda.

ADVERTISEMENT

Deși a fost de foarte multe ori amendat și suspendat de FRF pentru acuzațiile de rasism, xenofobie, discriminare și denigrare, Gigi Becali vrea să demonstreze contrariul prin ultimele sale donații pentru copiii din cea mai săracă țară din Africa.

Gigi Becali: „Tot ăla negru spun, dar n-ai cum să zici că e discriminare. În Uganda dau mâncare la sute de copii!”

Gigi Becali a recurs la un gest neașteptat și are în grijă câteva sute de copii din Uganda, pe care îi hrănește și către care a direcționat o sumă de bani importantă! Patronul FCSB a făcut această dezvăluire inedită într-un interviu pentru PRO TV, în care a abordat și subiectul Sebastian Colțescu.

ADVERTISEMENT

Se pare că patronul FCSB a sărit în ajutorul unei comunități defavorizate de pe continentul african și a construit chiar o mănăstire ortodoxă în Uganda: „Pe mine nu poți să mă acuzi că spun «ăla negru». Că tot «ăla negru» spun… Dar n-ai cum să zici că e discriminare. Eu am făcut în Uganda, am acolo sute de copii cărora le dau de mâncare, am făcut și o mănăstire”, a explicat Gigi Becali.

Acest gest umanitar este considerat de Becali drept dovada absolută că nu poate fi catalogat drept rasist: „Nu ai cum să spui că e ură de rasă, când eu le dau mâncare la copii. Sunt sute de copii  pe care îi hrănesc și sunt creștinați acolo, îi botează. Fac misiune acolo”, a completat patronul FCSB. De altfel, Becali anunța încă din 2018 că a investit sute de mii de euro în orfeliantele din Uganda: „Am dat deja 200 de mii, ca să ajut niște copii din Uganda”, mărturisea omul de afaceri pentru Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali îi ia apărarea lui Sebastian Colțescu

Gigi Becali îi ia apărarea lui Sebastian Coțescu în scandalul de rasism de la meciul din Champions League dintre Paris Saint-Germain și Istanbul Basaksehir, unde românul a fost arbitru de rezervă și a produs un scandal internațional de rasism.

Ba mai mult, Becali consideră că expresia «ăla negru» nu are deloc o tentă negativă, iar Sebastian Colțescu e nevinovat, în ciuda faptului că a fost linșat de opinia publică.

ADVERTISEMENT

De-a lungul anilor, Becali a avut mai multe derapaje rasiste, iar la un moment dat chiar a refuzat un jucător din cauza culorii pielii, iar în acest moment clubul lui nu mai are nici un fotbalist de culoare în lot. De altfel, reputatul cotidian Le Figaro a comentat în 2012 că Sinama Pongolle, fostul atacant al lui Liverpool, Atletico Madrid și Saint Etienne a fost refuzat de Gigi Becali pentru că era negru.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Astra: 1,28 este cota pentru „sub 3,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT