Disputa dintre cele două cluburi a ajuns de interes național, iar premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la gruparea Armatei pentru a face investigații. În presă s-a zvonit că rezultatele preliminare ale anchetei indică faptul că statul a cheltuit nu mai puțin de 100 de milioane de euro în 3 ani la CSA Steaua.
Plecând de la aceste informații, Gigi Becali a răbufnit legat de scandalul dintre FCSB și CSA Steaua. Patronului clubului din SuperLiga este de părere că a fost înșelat de statul român atunci când i-a fost vândut clubul din Ghencea.
”Eu nu consider că sunt într-o luptă. Aici nu e o luptă, e o escrocherie, o înșelăciune a statului român. Că dacă vorbiți de o instituție, atunci e statul român, care statul român, acum 23 de ani, a zis ‘UEFA, nu mai pot face fotbal profesionist’.
Ca atare, Armata de atunci a dat toate la o asociație de fotbal, adică asociație non-profit, adică o fundație. Și s-au transferat toate prin Hotărâre de Guvern. După 4 ani, ajunsese datoare, nu mai avea bani, nu mai putea face fotbal de performanță și au zis ‘am găsit pe cineva, Becali, care ne dă bani, 1 milion, 2, 3’.
Și s-a ajuns la 9,3 milioane de dolari. Acei generali de atunci ai Armatei spuneau și semnau procese verbale în adunări generale și consilii de administrație că Becali împrumută bani și va primi acțiuni, că se va transforma în asociație pe acțiuni”, a declarat Becali, la B1 TV.
”După ce m-au ținut 3 ani, au convocat Adunarea Generală și acea societate mi-a dat acțiuni. Am renunțat la bani ca să iau acțiuni la o societate, la care statul, Armata, ministerul, Guvernul Adrian Năstase de atunci au semnat că se transformă în societate pe acțiuni. Eu așa știu că am făcut!
Vine statul român după 20 de ani și zice: ‘Știi, mă, ceva? Eu ți-am dat ție o echipă, Steaua, care e continuatoare – au semnat și Guvernul, și miniștrii, și toată lumea – și ai dat bani, dar acum uite care-i treaba: noi nu ți-am dat-o, te-am păcălit pe tine, nu ți-am dat Steaua, noi îți luăm Steaua și facem noi altă Steaua! Noi trebuie s-o luăm de la capăt, că nu putem să facem fotbal profesionist’. Păi de ce ați dat-o, măi, atunci?
Am plătit 2 milioane de euro impozite numai pe stadion, impozit pe clădirea stadionului! (…) Pe clădirile lor am plătit! (…) Escrocheria statului român! Ei funcționează ca unitate militară. Cum să angajezi africani și străini la unitate militară? Nu știu, nu înțeleg, întreb și eu”, a mai spus Gigi Becali.
Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, i-a atacat și el dur pe ”militari” și a cerut explicații pentru irosirea presupusei sume de 100 de milioane de euro din banii statului în clubul CSA Steaua.