Gigi Becali a avut o nouă intervenție spectaculoasă la FANATIK SUPERLIGA. Patronul FCSB l-a ironizat pe Dan Șucu și a setat un nou obiectiv pentru jucători: să termine la 20 de puncte de Rapid.
Gigi Becali nu l-a uitat pe prietenul Șucu nici după victoria cu Universitatea Craiova: „Tu nu vezi și la Rapid? Când vei vedea vreodată un jucător că joacă la mine și eu îl dau și va funcționa în altă parte, să-mi zici ce vrei tu”.
Patronul FCSB consideră că de fiecare dată când a dat afară un jucător de la echipă a luat decizia corectă: „Adică dacă eu îl dau, la revedere! Înțelegi? La toți jucătorii pe care eu îi dau.
Singurul care a mai funcționat cât de cât e Crețu. Dar eu l-am luat fundaș central. El mai funcționează cât de cât la Craiova. Dar nici ăla nu e extraordinar”, a mai spus Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Gigi Becali a venit cu o nouă pildă în direct: „Tata avea un prieten Andrei. Ăla avea un tată, care era de-o seamă cu tata. Și ăla i-a spus lui Andrei: ‘Băi, cu Tase să te faci tovarăș cu el, dar să nu-i vinzi, să nu-i cumperi. Dacă vei vinde la el, te va păcăli. Dacă vei cumpăra de la el, te va păcăli iar pe tine. Fă-te doar tovarăș’.
Deci cu Gigi Becali n-ai cum. Dacă vinzi sau cumperi te păcălești. Trebuie să te faci doar tovarăș ca să poți să câștigi”. Horia Ivanovici a tras repede concluzia: „Am înțeles. Deci de fapt toți cei care au luat jucătorii, inclusiv Șucu, s-au păcălit”.
Gigi Becali a început să râdă cu poftă și i-a transmis patronului Rapidului: „O să vezi. El când s-a făcut cu mine tovarăș a câștigat. Eh, acuma când a cumpărat de la mine s-a păcălit. Și după ce s-a păcălit de două ori, a mai vrut să se păcălească și a treia oară.
Acuma vreau să-l văd și pe Șucu. Că și el a zis: Domne, ar fi un eșec pentru noi să terminăm sub FCSB. Și eu zic că ar fi un eșec pentru noi să terminăm cu 20 de puncte mai puțin decât el”.
Moderatorul FANATIK SUPERLIGA a intrat în jocul lui Gigi Becali: „Vă amendați jucătorii dacă nu terminați la 20 de puncte de Rapid. Patronul FCSB a concluzionat: „Le dau amendă. ‘Bă, 20 de puncte peste Rapid, dacă nu, amendați’.