News

Grădinițele și creșele de stat se pot redeschide după 15 iunie, în anumite condiții. Anunțul Guvernului

12.06.2020 | 11:17
Gradinitele si cresele de stat se pot redeschide dupa 15 iunie in anumite conditii Anuntul Guvernului
ADVERTISEMENT

Grădinițele și creșele de stat se pot redeschide după 15 iunie, însă în anumite condiții. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului Orban, Ionel Dancă.

Grădinițele și creșele de stat se pot redeschide după 15 iunie, în anumite condiții. Anunțul Guvernului

În cursul zilei de vineri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis pachetul cu noile măsuri de relaxare care vor fi aplicate în România începând cu data de 15 iunie 2020.

ADVERTISEMENT

Printre acestea se numără redeschiderea mallurilor, posibilitatea de a organiza evenimente în spații închise cu participarea a maxim 20 de persoane, dar și reluarea activităților în creșe, grădinițe și after-school pe perioada vacantei de vară.

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat, într-un briefing susținut la Palatul Victoria, că prin măsurile de relaxare introduse, începând cu 15 iunie, şi grădinițele şi creșele de stat pot fi redeschise, pe perioada verii.

ADVERTISEMENT

În final, ultimul cuvânt în privința redeschiderii acestor unități aparține autorităților locale, care au aceste spații în administrare. Se va verifica dacă aceste zone dispun de toate măsurile de siguranță aferente cerințelor organelor din Sănătate.

Redeschiderea grădinițelelor și creșelelor de stat, măsură cerută de părinți

Guvernul a decis ca redeschiderea grădinițelor, a creșelor de stat și a unităților after-school, să facă parte din măsurile de relaxare din 15 iunie.

ADVERTISEMENT

Executivul a aprobat măsura după ce ea a fost cerută de părinţi. S-a întâmplat asta după ce prevederea prin care aceştia puteau sta acasă, cu copiii, cu 75% din salariu, pe perioada închiderii școlilor, a expirat o dată cu începerea vacanței de vară a elevilor.

Tot din 15 iunie, premierul Ludovic Orban a mai anunțat că s-a decis să se renunțe la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri, dând exemplul Austriei, Greciei şi Bulgariei.

ADVERTISEMENT

De asemenea, vor fi permise activitățile fizice desfășurate în grupuri de câte 6 persoane, nu grupuri de 3 cum era până în prezent. Piscinele exterioare vor fi redeschise și se va relua și tratamentul balnear.

Iată textul integral al hotărârii de Guvern privind noile măsuri.

ADVERTISEMENT