Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Horia Ivanovici, dezvăluiri în scandalul din Giuleşti: “Mi se pare nedrept pentru ce înseamnă imaginea Rapidului!”

Horia Ivanovici vine cu dezvăluiri în scandalul din Giulești, iar directorul FANATIK consideră nedrept ce se întâmplă cu liderii galeriei și Daniel Niculae.
15.03.2024 | 13:10
Horia Ivanovici dezvaluiri in scandalul din Giulesti Mi se pare nedrept pentru ce inseamna imaginea Rapidului
Horia Ivanovici, dezvăluiri în scandalul din Giuleşti: "Mi se pare nedrept pentru ce înseamnă imaginea Rapidului! Cred că ar fi prea mult ca aceşti băieţi să stea 30 de zile după gratii", sursă foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Horia Ivanovici a analizat scandalul izbucnit la Rapid București, după ce Daniel Niculae, dar și alți 16 lideri din galerie au fost reținuți pentru audieri. Directorul FANATIK este de părere că tot ceea ce se întâmplă cu gruparea de sub Podul Grant este nedrept.

Horia Ivanovici, dezvăluiri în scandalul din Giuleşti: “Cred că ar fi prea mult ca aceşti băieţi să stea 30 de zile după gratii””

Este scandal în toată regula la Rapid București, iar oficialii din Giulești au dezvăluit că au fost în stare de șoc după descinderile mascaților. Horia Ivanovici a analizat ce s-a întâmplat în ultimele ore cu formația finanțată de Dan Șucu și Victor Angelescu.

ADVERTISEMENT

Directorul FANATIK susține că scandalul din Giulești va ține capul de afișa pentru multă vreme, iar giuleștenii ar putea să aibă de suferit și pe plan sportiv. Horia Ivanovici așteaptă ca toate detaliile în cazul materialelor pirotehnice introduse în stadion să fie scoase la lumină.

„A ținut capul de afiș al zilei de ieri și o să mai țină capul de afiș. Cred că pe lângă tot acest mega scandal există șansă să fie repercursiuni și pe plan sportiv. Este posibil să fie afectat Rapid din punct de vedere sportiv în lupta la titlu, dar o să vedem vineri când este meciul cu Farul lui Gică Hagi.

ADVERTISEMENT

Lucrurile sunt extrem de complexe, în primul rând o să plec de la ideea că atâta timp cât nu avem informații complete, atâta timp cât nu avem acces la probele pe care le au autoritățile, atâta timp cât știm foarte puține lucruri din tot ce s-a investigat în niciun caz nu o să mă hazardez să îmi dau cu părerea despre dosarul propriu-zis.

Autorițățile probabil au făcut ce au făcut având o bază legală solidă, având niște probe și așteptăm să vedem ce va ieși și așteptăm să vedem cât de grave sunt faptele. Până atunci este foarte clar că nu ne permitem luxul de a da verdicte”, a dezvăluit Horia Ivanovici.

ADVERTISEMENT

„Mi se pare nedrept pentru ce înseamnă imaginea Rapidului”

„Citesc de pe FANATIK în felul următor: «Un dosar în care procurorii anchetează constituirea unui grup infracțional organizat la care au aderat mai multe persoane și care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în stadioanele de fotbal în timpul meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialelor pirotehnice».

Nu văd aici cuvântul arme, nu văd aici cuvântul muniție, nu văd cuvântul care înseamnă gravitate, potențiale condamnări, nu văd încălcarea regimului armelor și munițiilor. S-au găsit ulterior la unii dintre suporteri și bineînțeles că fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale.

ADVERTISEMENT

Acest dosar deschis în anul 2023 a fost deschis în primul rând pentru introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal. Dacă acest este axul central, acuzația principală a dosarului tot ce s-a întâmplat începând de ieri nu doar că mi se pare exagerat, mi se pare nedrept pentru ce înseamnă imaginea clubului Rapid și galeria Rapidului”, a adăugat Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă live pe FANATIK.RO, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni, marți și vineri.

Horia Ivanovici, DISCURS MANIFEST: “E NEDREPT pentru GALERIA Rapidului!” | Dosar penal in Giulesti

ADVERTISEMENT