Fotbal international

Ianis Hagi, dorit în Premier League. West Ham este interesată de jucătorul împrumutat de Rangers de la Genk

21.02.2020 | 23:37
Ianis Hagi dorit in Premier League West Ham este interesata de jucatorul imprumutat de Rangers de la Genk
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi nu are nici măcar o lună în Scottish Premiership la Glasgow Rangers, iar evoluțiile sale au atras deja atenția formațiilor din Premier League. Conform presei engleze, fotbalistul român a intrat în atenția clubului londonez West Ham United.

West Ham este interesată de Ianis Hagi

Ianis Hagi a venit sub formă de împrumut la Glasgow Rangers în urmă cu trei săptămâni, iar evoluțiile sale în tricoul echipei de pe ”Ibrox Park” impresionează pe toate planurile.

ADVERTISEMENT

După debutul cu gol din campionat, Ianis Hagi a făcut un meci de excepție și în 16-imile Europa League cu Braga, aducând victoria scoțienilor, scor 3-2.

Prestațiile lui Ianis Hagi au avut ecou și în Premier League. Site-ul Readwestham scrie că echipa lui David Moyes, West Ham, este interesată să-l transfere pe jucătorul român de 21 de ani.

ADVERTISEMENT

”West Ham este interesată de transferul lui Ianis Hagi, jucător venit sub formă de împrumut la Glasgow Rangers”, spune o sursă din interiorul clubului londonez pentru site-ul citat.

Conform aceleiași surse, Ianis Hagi a fost în atenția celor de la West Ham United și înainte de a ajunge la Rangers. Ianis e văzut ca o soluție de înlocuire a lui Lanzini în vara lui 2020.

ADVERTISEMENT

”Evoluția de excepție a lui Ianis Hagi de joi din Europa League va atrage cu siguranță atenția asupra sa. Românul a fost o piesă cheie a revenirii lui Rangers, echipa antrenată de Steven Gerrard”, mai scrie site-ul englez.

Ianis Hagi, trei goluri în cinci meciuri pentru Rangers

În primul său meci european pentru Rangers, Ianis Hagi a reușit să înscrie două goluri extrem de importante în partida cu Braga (scor 3-2) și menține vii speranțele scoțienilor pentru calificarea în optimile de finală ale Europa League.

ADVERTISEMENT

În urma evoluției sale de joi, Ianis Hagi a fost nominalizat de UEFA la jucătorul zilei din Europa League și se luptă pentru trofeu cu portughezul Diogo Jota de la Wolverhamptin Wanderers, cu japonezul Daichi Kamada de la Eintracht Frankfurt și cu argentinianul Luciano Vietto de la Sporting Lisabona.

  • 3 goluri și o pasă decisivă are Ianis Hagi în 5 meciuri pentru Rangers
  • 5.000.000 de euro este cota de piață a lui Hagi, conform Transfermarkt

Ianis Hagi a descris evoluția din meciul cu Braga ca fiind momentul de vârf al carierei sale de până acum.

”Cred că este unul dintre cele mai importante momente din cariera mea, am mai avut și altele, dar nu într-o competiție europeană. Nu poți să te oprești din a crede, chiar la 0-2, trebuie să faci ceva să revii în meci, am rămas pozitivi, am crezut în revenire și am reușit să întoarcem rezultatul”.

Ianis Hagi a venit la Rangers sub formă de împrumut de la Genk până la finalul sezonului în curs. Pentru transferul definitiv al românului, scoțienii ar trebui să plătească 5.000.000 de euro.

ADVERTISEMENT