România U21 a fost eliminată după doar două meciuri de la Euro 2023. „Tricolorii” lui Emil Săndoi au pierdut partida de debut cu Spania U21, scor 0-3, și în a doua etapă cu Ucraina U21, scor 0-1. În ultima partidă, marți, 27 iunie, ora 21:45, naționala de tineret a României va evolua contra Croației într-un meci fără miză.
România U21 s-a calificat la Euro 2023 din postura de țară gazdă. „Tricolorii” nu au profitat de acest statut și au pierdut clar primele două partide de la turneul final. În ultima etapă, împotriva naționalei de tineret a Croației, echipa pregătită de Emil Săndoi va evolua pentru a scăpa de ultimul loc în grupa B.
Ilie Dumitrescu a tras concluziile după scurta aventură a „tricolorilor mici” la turneul final din România și Georgia. „Mister” consideră că valoarea jucătorilor români este supraestimată. „Trebuie să tragem o concluzie, că liga noastră nu e atât de puternică așa cum credem noi.
Nu mai există aceeași exprimare, același curaj, aceleași execuții, preluări sau acțiuni individuale. Parcă sunt alți jucători. Asta înseamnă că există o diferență la ceea ce înseamnă competiția noastră și ceea ce oferă întâlnirile internaționale.
În trecut, era un campionat cu meciuri importante Nu în ’90, în perioada mea. Îmi aduc aminte când echipa lui Răzvan Lucescu și echipa lui Olăroiu jucau un sfert de finală, iar una dintre cele două echipe juca o semifinală.
E diferență foarte mare între ceea ce se întâmplă în momentul de față și ceea ce s-a întâmplat în trecut. Asta e realitatea”, au fost cuvintele lui Ilie Dumitrescu, la TV Digi Sport. Emil Săndoi mai are contract cu FRF în ceea ce privește postura de antrenor al echipei de fotbal U21 a României până la finalul Euro U21 2023.
Croația U21, ultimul adversar al României U21 la Euro 2023 este eliminat, de asemenea, matematic din competiție. Croații au pierdut cu Ucraina, scor 0-2, și Spania, scor 0-1. Emil Săndoi este antrenor al României U21 din vara anului trecut, când l-a înlocuit pe Florin Bratu.
Entuziasmul României U21 pentru un rezultat pozitiv în ceea ce privește turneul final s-a stins treptat. Florin Cernat, fostul internațional român și fost fotbalist în prima ligă a Ucrainei de fotbal, a comentat jocul „tricolorilor” împotriva naționalei de tineret din țara vecină.
“Dacă mai intra și Mudrik, era deranj. Am înțeles că a avut o accidentare, bine că nu a intrat. Demisia se strigă pentru că nu sunt rezultate. Dar ăștia sunt și cu ăștia mergem mai departe.
Eu zic de ani de zile, dacă nu se investește de la copii, nu vom avea niciun viitor. Comparăm Șahtior și Dinamo cu vreo echipă din România? Șahtior a vândut cu 100 de milioane? Noi când vom vinde? Ăștia suntem”, a declarat Florin Cernat.