Fotbal intern

Ilie Poenaru, declarația serii în fotbalul românesc: ”Ajung la spital”

10.12.2019 | 20:36
Ilie Poenaru declaratia serii in fotbalul romanesc Ajung la spital
ADVERTISEMENT

Antrenorul echipei Academica Clinceni, Ilie Poenaru, a oferit declarația serii în fotbalul românesc, după ce formația sa a fost învinsă în deplasare de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 20-a din Casa Pariurilor Liga 1.

Ilie Poenaru, declarația serii în fotbalul românesc: ”Avem nevoie de jucători”

”Nu mai pot. Ajung la spital, ce naiba!? Nu se poate. Vom rezolva 100% problema pe faza de apărare, problema fundașilor. Vom face transferuri, da”, a fost declarația serii în fotbalul românesc oferită de Ilie Poenaru.

ADVERTISEMENT

”Le-am dat șansă, mai au două meciuri în care pot demonstra, dar vom face oricum transferuri. Avem nevoie de jucători. Nu am tras linie, avem o analiză pe care trebuie să o terminăm”, a mai spus tehnicianul de la Clinceni.

”Merloi crede că toată lumea se dă la o parte când vine el”

”Inconstanța jucătorilor tineri există la toate echipele din România. Asta e mentalitatea noastră, a românului. Noi încercăm, pe lângă antrenori, să fim și psihologi pentru ei. Să le umblăm la creier. Acești copii au impresia că dacă au un joc bun, au rezolvat tot”, a continuat Poenaru.

ADVERTISEMENT

”I-am spus lui Merloi, după ce toată lumea îl felicita pentru că a marcat trei goluri, că ăsta e rolul lui, să marcheze. Fotbalul are două faze. El are impresia că dacă intră pe teren se dă toată lumea la o parte pentru că a venit Merloi”, a afirmat tehnicianul.

”Nu poți câștiga meciuri dacă n-ai atitudine”

”N-a mers nimic, ce să meargă? Jucătorii au crezut că dacă au câștigat categoric cu Târgoviște și dacă au întors cu Sibiu, la Sepsi pot juca pe vârfuri, lipsiți de atitudine, și să câștige fără drept de apel”, a precizat Ilie Poenaru.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul Academicii Clinceni și-a acuzat jucătorii că nu au avut atitudine: ”Au fost total nepregătiți pentru meci. Nu poți câștiga meciuri dacă n-ai atitudine. Sepsi ne-a dominat la toate capitolele. Trebuie să fim sinceri, să fim realiști”.

Partida nu s-a putut juca luni din cauza ceții

Academica Clinceni a fost învinsă de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 0-4, într-un meci din etapa a 20-a și a rămas pe locul 12 în clasamentul din Casa Pariurilor Liga 1, care duce la barajul de menținere/promovare.

ADVERTISEMENT

Partida ar fi trebuit să se joace luni seară, dar a fost întreruptă după doar 15 minute din cauza ceții și s-a decis ca întâlnirea să fie reluată a doua zi.

ADVERTISEMENT