Sport

Imaginile suferinței! Iancu și Merloi, recuperare la baza FCSB de la Berceni. Foto Exclusiv

Dragoș Iancu și George Merloi se recuperează alături de kinetoterapeutul celor de la FCSB, Ovidiu Kurti. Reporterul FANATIK i-a surprins pe cei doi jucători la baza de la Berceni.
21.10.2023 | 18:10
Dragoș Iancu și George Merloi, surprinși la baza celor de la FCSB. Foto: FANATIK.
ADVERTISEMENT

Dragoș Iancu și George Merloi au fost protagoniștii unor accidentări groaznice în startul sezonului din SuperLiga. Cei doi tineri fotbaliști au apelat pentru recuperare la Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul celor de la FCSB, unul dintre cei mai buni ai țării.

Imaginile suferinței! Iancu și Merloi, recuperare la baza FCSB de la Berceni

Primul care a fost lovit de ghinion a fost George Merloi. În vârstă de 24 de ani, fotbalistul celor de la FC Voluntari a făcut senzație pentru ilfoveni în startul sezonului, reușind să marcheze 3 goluri în primele două etape.

ADVERTISEMENT

În meciul FC Voluntari – Rapid de pe 7 august, scor 2-1 în etapa a 4-a, Merloi a ieșit de pe teren după doar 22 de minute. Extrema dreaptă a ilfovenilor s-a accidentat la genunchiul stâng și a fost scos cu targa de pe teren. În urma RMN-ului, jucătorul a primit o veste cumplită.

„Are afectat ligamentul încrucișat, lateral, are și meniscul afectat. Vor exista două operații”, a declarat Marin Dună, antrenorul principal în acte de la FC Voluntari. Operat de două ori, George Merloi a început recuperarea cu Ovidiu Kurti de la FCSB, însă fotbalistul nu va mai juca în 2024.

ADVERTISEMENT
Dragoș Iancu și George Merloi, recuperare cu Ovidiu Kurti la baza FCSB de la Berceni. Foto: FANATIK.
Dragoș Iancu și George Merloi, recuperare cu Ovidiu Kurti la baza FCSB de la Berceni. Foto: FANATIK.

Cum se va recupera Dragoș Iancu la FCSB: „Merge din ce în ce mai bine”

De cealaltă parte, Dragoș Iancu s-a ales cu o fractură deschisă de peroneu, maleolă și ligamente ale gleznei, după intrarea lui Valentin Țicu în startul partidei Petrolul – Hermannstadt, scor 0-0, în etapa a 10-a din SuperLiga.

Tânărul fotbalist a fost invitat de FCSB să se recupereze alături de Ovidiu Kurti la baza de la Berceni. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a fost cel care a lansat invitația. Jucătorul accidentat a dat detalii în exclusivitate pentru FANATIK despre felul în care decurge recuperarea la baza de la Berceni.

ADVERTISEMENT

„Sunt din ce în ce mai bine. Am început să pun şi piciorul jos, nu cu toată greutatea, cu cârje. Aştept să se ducă şi scoarţa de la rană ca să pot intra în apă, să fac exerciţii de mobilitate şi mersul. 

Sper să încep să merg normal cât mai curând. Simt că a trecut perioada mai dificilă. Statul ăla în casă, o să stau fără fotbal o perioadă, dar va trece şi asta. Doctorii mi-au spus că în ianuarie o fiu bine.

ADVERTISEMENT

Ar trebui să plec cu echipa în cantonament atunci. Chiar şi înainte ar trebui să fiu bine, la 100%. Obiectivul este să pot să intru pe teren din prima etapă de anul viitor. 

Sunt la FCSB la bază și fac recupererarea cu Ovidiu Kurti. Merge din ce în ce mai bine. Majoritatea jucătorilor cu accidentări grave fac recuperarea la el. Am mare încredere în el și e un băiat de nota zece”, a declarat Dragoș Iancu, în exclusivitate, pentru FANATIK.

Dragoș Iancu, mesaj optimist la FANATIK SUPERLIGA: „În iarnă vreau în cantonament”

Dragoș Iancu este optimist și a declarat în direct la FANATIK SUPERLIGA că vrea să fie apt de joc până în cantonamentul din iarnă al celor de la Hermannstadt. „Normal că nu îmi place cum e situaţia, dar asta este.

Nici nu vreau să mă gândesc ce a fost în sufletul părinţilor când au văzut faza la televizor. După ce am ajuns la spital, am apucat să vorbesc cu ei. Mama era cea mai afectată. Plângea. Mi-au transmis părinţii să fiu tare şi o să mergem înainte.

Operaţia n-a fost uşoară, totul merge spre bine. Sper ca în trei luni şi jumătate sau patru, să pot reveni pe teren. Mi-aş dori să merg cu echipa în cantonament.

L-am iertat pe Ţicu, n-a fost nimic voluntar. Din inimă vă spun că l-am iertat. Cred mult în Dumnezeu, o spun şi ca un om credincios”, a spus Dragoş Iancu la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT
Tags:
Cotă BETANO pentru FCSB: 1.88 este cota pentru „Rezultat Prima Repriză: FCSB” la meciul FCSB - FC Voluntari