Sport

Ciro Immobile, atacat de un fan de față cu soția și fiul de 4 ani. Reacția incredibilă a președintelui lui Lazio

Atacantul italian, Ciro Immobile, a fost victima unui atac fizic și verbal din partea suporterilor lui Lazio. Claudio Lotito a avut o reacție șocantă.
17.03.2024 | 07:30
Ciro Immobile atacat de un fan de fata cu sotia si fiul de 4 ani Reactia incredibila a presedintelui lui Lazio
Ciro Immobile este acuzat de suporterii laziali de îndepărtarea lui Sarri. Sursă foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Atacantul celor de la Lazio, Ciro Immobile, a fost victima unui incident incredibil, zilele trecute, în capitala Italiei. Internaționalul în vârstă de 34 de ani a fost atacat chiar de către propriii suporteri.

Atac fizic și verbal

În timp ce mergea la școala unde învață fiul său, Ciro Immobile a fost pus în fața unui eveniment delicat. Immobile și soția sa se pregăteau să își lase fiul (4 ani) la cursuri. Pe strada de la intrarea în instituție, un grup de suporteri laziali l-au recunoscut pe fotbalist.

ADVERTISEMENT

Aceștia nu s-au mulțumit să lanseze doar injurii la adresa lui Immobile. Astfel, jucătorul a fost atacat atât fizic, cât și verbal de grupul de fani recalcitranți. Immobile nu a stat prea mult pe gânduri și a depus plângere la organele abilitate, conform cotidianului AS.com.

“În această dimineață, vineri, 15 martie, Ciro Immobile, soția sa Jessica și fiul lor Mattia, în vârstă de 4 ani, au fost atacați verbal și fizic de un grup de oameni în fața școlii fiului lor.

ADVERTISEMENT

Toate, din păcate, s-au petrecut după incitarea la ură, susținută de unele instituții de presă și jurnaliști prin canalele lor de socializare, care răspândesc mesaje împotriva lui Ciro Immobile”, a punctat echipa de comunicare a atacantului.

Lotito a declanșat războiul, jucători vs suporteri

Ciro Immobile a intrat pe radarul fanilor din momentul în care Maurizio Sarri și-a dat demisia. Suporterii consideră că jucătorii l-au lucrat pe tehnicianul italian, nemulțumiți de practicile acestuia pe banca lazialilor.

ADVERTISEMENT

Interesant este că suporterii au aflat de acest conflict, jucători-antrenor, chiar de la președintele clubului, Claudio Lotito. Imediat după demisia lui Sarri, oficialul echipei unde a jucat și Ștefan Radu a lansat un mesaj care a dus la un adevărat război între suporteri și jucători.

“Sarri s-a simțit puțin trădat de comportamentul unora. Este ceva ciudat în cadrul grupului. O echipă care învinge Bayern, și pierde împotriva lui Udinese… Îți pui o întrebare și dă-ți un răspuns”, a fost declarația lui Lotito care a dinamitat atmosfera la echipă.

ADVERTISEMENT

De aici și până la o stare tensionată, fani vs jucători, a fost doar un singur pas. Iar primul care a simțit furia suporterilor laziali, a fost chiar căpitanul echipei, Ciro Immobile. Lotito nu s-a oprit doar aici. Oficialul nu l-a susținut în nicio clipă pe jucătorul său, în urma incidentului mai sus menționat.

“Mi se întâmplă în fiecare zi, sunt sub supraveghere de 20 de ani. Amenințările cu moartea ajung la mine și la familia mea în fiecare zi. Sunt președintele unei companii cu 8.000 de angajați și nu fac așa tam-tam… și nu voi spune mai multe”, a fost poziția lui Lotito, în legătură cu atacul fanilor asupra lui Immobile.

Rezultatele slabe din ultimele șase partide au fost decisive pentru Maurizio Sarri. Coincidență sau nu, Immobile nu a mai marcat pentru Lazio de șase partide oficiale. Ultima sa reușită s-a înregistrat împotriva celor de la Bayern.

 

ADVERTISEMENT
Tags: