News

Împușcat mortal după o dispută pe tema măștilor de protecție! Poliția a fost cea care a deschis focul

15.07.2020 | 11:10
Impuscat mortal dupa o disputa pe tema mastilor de protectie Politia a fost cea care a deschis focul
ADVERTISEMENT

Un american a fost împușcat mortal după o dispută pe tema măștilor de protecție! Chiar un ofițer de poliție a fost cel care a deschis focul.

Tragedia s-a petrecut în statul Michigan, acolo unde agentul a tras într-un bărbat pe care îl suspecta că a înjunghiat un client al unui magazin din Dimondale.

ADVERTISEMENT

Culmea, întreaga altercație ar fi apărut din cauza măştii de protecţie. Polițiștii spun acum că suspectul identificat ca Sean Ruis a atacat inițial un bărbat în vârstă de 77 ani.

Împușcat mortal după ce a fost apostrofat că nu poartă mască de protecție

Vârstnicul l-ar fi certat pe acesta că nu purta mască. Mai târziu, bărbatul a plecat de la faţa locului, însă în acel moment a fost oprit de o femeie şerif care nu a ezitat și a deschis focul când Ruis s-a năpustit asupra ei.

ADVERTISEMENT

De altfel, conform imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere, se poate observa cum maşina poliţiei a oprit un vehicul în trafic.

Șoferul, identificat ca Ruis, înaintează spre poliţistă, însă după doar câteva clipe aceasta îl împuşcă. În urma incidentului, bărbatul este transportat la spital, dar nu a mai putut fi salvat.

ADVERTISEMENT

Acum, Poliția spune că Ruis, în vârstă de 43 de ani, deţinea o armă și că era nervos după ce un alt bărbat l-a certat că nu poartă mască de protecție.

Între cei doi a existat și o altercație, în urma căreia vârstnicul a ajuns la spital. Starea lui este una stabilă, medicii precizând că viața nu i-a fost pusă în pericol.

ADVERTISEMENT

Nu este pentru prima dată când masca de protecţie face victime. Un şofer din Franţa a murit după ce a fost lovit cu pumnii în cap de un grup de pasageri care au refuzat să poarte măşti.

 

ADVERTISEMENT
Tags: