În plină criză energetică, mărturiile istoricilor ies la iveală: România și-a construit sistemul termonuclear fără tehnologie sovietică. Ceaușescu, salvat de creditul canadian!

Lumea se găsește într-o profundă criză energetică, datorată războiului din Ucraina. La „modă” sunt două „mituri”, cel al amenințării nucleare, dar mai ales cel al dependenței României și a altor state europene față de Rusia. Istoricul Cătălin Manea a demontat ultima variantă și a explicat că, în epoca modernă, proiectul termonuclear al României, început în perioada ceaușistă, a fost realizat cu sprijinul Canadei, printr-o „inginerie”… tipic românească.

Istoricul Cătălin Manea: „Din 1920, România a avut un proiect energetic modern. În programul termonuclear, Ceaușescu a ales Canada, în dauna tehnologiei sovietice inferioare”

La prima vedere, totul a început în octombrie 1945. Potrivit site-ului „Enciclopedia comunismului”, în octombrie 1945, Gheorghe Gheorghiu Dej pleda pentru construirea unei rețele de centrale hidroelectrice și declanșa electrificarea țării. Am fost curioși să aflăm dacă acesta a fost un motiv pentru care Gheorghiu Dej i-a supărat pe „prietenii” sovietici, dar mai ales cum s-au desfășurat evenimentele în perioada comunistă, în privința „dependenței României față de resursele URSS”.

Site-ul citat preia o cuvântare a fostului lider comunist, apărută în volumul „Gheorghe Gheorghiu Dej – Articole și cuvântări”, tipărit la Editura Partidului Muncitoresc Român, în 1951 și păstrează scriitura vremurilor:

„Prin crearea în țară a unei rețele de centrale hidroelectrice, se va putea purcede la electrificarea căilor ferate și întrebuințarea masivă a energiei electrice, în desvoltarea tuturor industriilor noastre. Deasemenea, prin extinderea rețelei de curent electrice se va putea introduce lumina și forța electrică până și în cel mai depărtat cătun al țării, ridicându-se astfel nivelul de viață și de cultură al plugărimii noastre”.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

În replică, istoricul Cătălin Manea a explicat că nu lui Gheorghe Gheorghiu Dej i se datorează acest progres,ba mai mult, a răspuns din start provocării noastre în privința dependenței față de „prietenul de la Răsărit”.

„Încă din anii 1920, România a beneficiat de un proiect energetic modern pentru acea oră. Prin comparație, Bulgaria a fost și a rămas dependentă de Rusia. Vecinii de la Dunăre importau aproximativ 90% din gaze și din petrol de la Uniunea Sovietică. De asemenea, pe zona de gaz, Ungaria și Polonia importau foarte mult de la ruși”, a declarat Cătălin Manea, în exclusivitate pentru FANATIK.

Interlocutorul nostru a adăugat că fenomenul s-a desfășurat în mod similar în toată Europa de Est, într-o mai mică sau mai mare măsură. Întregul continent, inclusiv Uniunea Sovietică, s-a confruntat cu probleme legate de curentul electric. Sistemul nu a funcționat, și strategia a fost schimbată prin construcția centralelor atomo-nucleare, mai ales în Iugoslavia, în Cehoslovacia și în Bulgaria, la Kozlodui.

„În schimb, în problema instalațiilor termonucleare, România a adoptat un proiect occidental, fenomen datorat mai multor factori. În primul rând, Ceaușescu a înțeles că tehnologia sovietică era inferioară celei occidentale, la care, însă, noi nu aveam acces. Tehnologiile americană sau franceză erau ori scumpe, ori inaccesibile. Din aceste rațiuni a fost aleasă varianta canadiană, dar și datorită faptului că ni s-a oferit respectiva tehnologie pe credit, pe termen lung”, a conchis Cătălin Manea.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Dorin Pavel, nepotul lui Lucian Blaga, un pionier în domeniul hidrocentralelor

Pentru că am stat de vorbă cu un istoric, am dorit să parcurgem firul evenimentelor până în zilele noastre, iar Cătălin Manea a explicat că, începând cu anii ’30, putem deja vorbi despre hidrocentralele proiectate de românul Dorin Pavel.

Inginerul Dorin Pavel (1900-1979) a fost nepotul filosofului și poetului Lucian Blaga, din partea surorii acestuia. Profesor universitar de prestigiu, Pavel a fost proiectantul principalelor hidrocentrale ale României, de pe râurile Argeș, Lotru, Sebeș, Bârzava, Olt, Drăgan și Siret.

„Proiectul energetic național derulat de Dorin Pavel s-a desfășurat într-o perioadă în care în toate țările civilizate începuse electrificarea masivă, inclusiv în zonele rurale. Erau proiecte care presupuneau unirea tuturor centrelor energetice, așa cum se întâmplă și în zilele noastre, și, în plus, se foloseau alternative, de la motoarele diesel, care erau la modă în România anilor ’20-’30, la centrale bazate pe cărbune, precum în Germania și în Marea Britanie, iar, mai recent, de la energie nucleară, la așa zisa „energie verde”, a continuat intervievatul nostru.

„Nici pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej nu eram dependenți de ruși!”

Istoricul Cătălin Manea a a subliniat că „nici pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej nu eram dependenți de ruși și de energia sovietică. Abia după 1965, anul în care Nicolae Ceaușescu a devenit prim-secretar al PCR, am început să importăm petrol, inițial de la Uniunea Sovietică. De altfel, de acolo am importat până în zilele noastre, pe diverse filiere…”

Am aflat că proiectul a fost gândit drept unul complementar: „El a fost realizat pe bucăți, iar Partidul Comunist a preluat ideea electrificării, despre care însuși Lenin a spus: „Comunismul înseamnă puterea Sovietelor, plus electrificare!”. Era vorba despre un proiect rusesc bazat pe industrializare, dar aceasta nu se poate produce fără energie și fără curent electric”.

Hidrocentrala de la Bicaz a fost construită într-o zonă a Moldovei, săracă la capitolul resurse. Doar în zona Bacăului se găseau petrol și cărbune, dar în cantități mici, astfel că o hidrocentrală era necesară și, în același timp, cea mai logică și mai la îndemână variantă.

Ulterior, alte proiecte care vizau conducerea curentului electric au fost demarate în Valea Jiului și în Oltenia, pe bază de cărbune, iar în Transilvania, pe gaz, ca de altfel și la Ploiești sau la București.

„Acest proiect național a durat trei decenii, până în anii ’80, când s-a trecut la capitolul energiei nucleare. Atunci a început primul proiect occidental, modern. El a fost preluat personal de Nicolae Ceaușescu, așadar nu de Gheorghe Gheorghiu Dej și nici de comunismul în sine. Într-adevăr, acest proiect s-a desfășurat în etape, până în anii ’90, atunci când s-a trecut la restructurări și la o altă viziune asupra producerii curentului electric”, a continuat specialistul contactat de FANATIK.

Cum s-a orientat „Nea Nicu” spre lumea arabă și cum ne-a pus bețe în… rezervor Revoluția Islamică din Iran

Cătălin Manea a continuat istoricul energetic al României, o poveste demnă de un film documentar: „Pentru că aminteam de Ceaușescu, el a trecut de la producătorii sovietici la cei din lumea arabă, din Libia, Irak și Iran, în primul rând pentru că plata se făcea pe bază de troc. Din acest motiv, Ceaușescu a preferat țările arabe, oferind în compensație produse românești”.

„Criza a apărut abia după anul 1979, odată cu apariția marilor proiecte, care nu puteau fi acoperite din resursele țării. Ultimul asemenea proiect a fost rafinăria de la Midia. Ideea era să importăm petrol din Iran, în schimbul escavatoarelor sau basculantelor care se produceau în România, și ulterior să vindem benzină pe piața occidentală”, a povestit partenerul nostru de dialog.

A venit, însă, Revoluția Islamică din Iran, din 1979, iar rezervorul de petrol a secat. România s-a confruntat cu o mare problemă. La nivel internațional, prețurile au crescut, iar țara noastă n-a mai putut vinde benzină în Occident, la prețurile optime. Mai mult, imediat a început celebra criză a anilor ’80, atunci când România s-a confruntat cu politica de naționalizare.

„Din acel moment, curentul electric folosit în gospodării trebuia „deturnat” către industrie. În al doilea rând, importurile de petrol și de gaze naturale (pe care, deși nu eram dependenți de ruși, le importam tot din URSS!) deveneau tot mai costisitoare, motiv pentru care politica lui Ceaușescu și a PCR a dus la o penurie forțată. Acest fenomen nu s-a datorat lanțului economic, așa cum au stat lucrurile în Occident, cu prima și cu a doua criză a petrolului. Pur și simplu niște prețuri au fost dezechilibrate, iar în doi-trei ani s-au reglementat o serie de situații. În schimb, la noi a existat o penurie dictată de Partid, mai exact direct de către Ceaușescu”, a explicat istoricul.

Două miliarde de dolari, investiți într-un proiect amplu

Dar, așa cum la ordinea zilei se află „problema rusească”, toate drumurile… nu duc la Moscova: „Cu siguranță, însă, nu am fost dependenți de ruși, astfel încât să nu putem trăi fără ei. Cu toate acestea, importam alte materiale din URSS, precum minereu de fier, cărbune cocsificabil, etc.”.

Pentru a sublinia afirmațiile interlocutorului nostru, se cuvine o paranteză. CNE Cernavodă utilizează și în zilele noastre tehnologia canadiană CANDU 6 („Canadian Deuterium Uranium”), care folosește uraniul natural drept combustibil și apa grea ca agent de răcire și moderator.

„Totul a costat aproape două miliarde de dolari, pentru că nu a intrat în discuție doar centrala nucleară de la Cernavodă. La Feldioara și la Pitești au fost create alte centrale, care furnizau materialele necesare funcționării respectivei centrale nucleare. Înclusiv în București, în cartierul Giulești, a funcționat o fabrică de bare pentru pastilele de uraniu, astfel că a fost creată o adevărată infrastructură”, a precizat istoricul Cătălin Manea.

Centrala de la Cernavodă „înghite” anual 10.080 fascicule de combustibil nuclear de la Pitești

Și povestea continuă. La 25 km de Pitești, lângă Mioveni, este amplasată Fabrica de Combustibil Nuclear. Producția combustibilului nuclear de tip CANDU a debutat în anul 1980, atunci când a fost pusă în funcțiune stația pilot ca secție de combustibil, în cadrul Institutului de Cercetări Nucleare din Pitești. Iar în anul 1992, a avut loc separarea Fabricii de Combustibil Nuclear, ca entitate distinctă.

Potrivit site-ului nuclearelectrica.ro, în perioada 2004-2006, cu investiții reduse, FCN Pitești și-a dublat capacitatea de producție, pentru a asigura combustibilul necesar funcționării a două entități la CNE Cernavodă. De altfel, FCN Pitești produce, în fiecare an, în jur de 10.080 fascicule de combustibil nuclear, pentru centrala de la Cernavodă.

Din păcate, Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost, anul trecut, scena unui incident nefericit, atunci când una dintre unități s-a deconectat automat de la sistemul energetic.

„De la minele de uraniu din Banat și din Suceava, această infrastructură a funcționat și continuă să funcționeze inclusiv în zilele noastre. Trebuie, totuși, subliniat faptul că totul s-a făcut fără material și fără tehnologie sovietică. „Ne-am descurcat”, cum mai spun românii, pentru că nu am fost dependenți în proporție de 100% de ruși”, a încheiat istoricul Cătălin Manea.