Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita au declarat că pentru stingerea incendiului de la depozitul fabricii de lapte din satul Sânpaul au intervenit atât pompierii militari, cât și cei civili.
Purtătoarea de cuvânt a ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că flăcările au afectat aproximativ 80 mp. Incendiul s-a propagat cu rapiditate din cauza faptului că acolo erau depozitate mai multe materiale plastice.
De asemenea, în același depozit, pompierii au descoperit mai multe ambalaje şi flacoane. Pentru stingerea flăcărilor a fost nevoie de intervenția a trei echipaje.
Acestea fac parte din Detaşamentul de Pompieri Odorheiu Secuiesc. Astfel, la fața locului au sosit două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
În același context, a fost alertat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mărtiniş. Potrivit informațiilor reprezentanților ISU Harghita, nu au fost înregistrate victime.
Și în 2019, la data de 22 august, pompierii au intervenit în Sânpaul pentru a stinge incendiul apărut la fabrica de prelucrare a laptelui. La acea vreme, Detaşamentul Odorheiu Secuiesc a intervenit cu trei autospeciale şi 14 subofiţeri.
La fel ca la incendiul de sâmbătă, au fost solicitați și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mărtiniş. La 22 august 2019, localnicii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT cu privire la degajările mari de fum din comună.
”Incendiul la fabrica de procesare a laptelui se manifestă cu degajări de fum. În momentul de faţă se acţionează cu şase autospeciale şi patru echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU).
A fost transmis un mesaj de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT privind degajările mari de fum”, transmiteau atunci reprezentanții ISU Harghita.
În urmă cu trei ani, flăcările au afectat mansarda şi acoperişul fabricii, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp. La un moment dat a existat pericolul propagării flăcărilor în toată clădirea.