Elena Marin și Zanni au fost protagoniști unor scandaluri monumentale în timpul Survivor, în sezonul al doilea. Acum, cei doi vor fi colegi de echipă, amândoi fiind Faimoși la Survivor All Stars. Asta în ciuda faptului că, de-a lungul timpului, nu păreau că s-ar fi iertat reciproc.
Elena Marin și Zanni s-au certat de-a lungul întregului sezon doi de la Survivor România. Eliminată chiar înainte de finala câștigată de Zanni, Elena Marin era umilită, din nou, de rivalul ei din competiție. Și nu era prima oară, cei doi făcând deliciul telespectatorilor de-a lungul lunilor petrecute în junglă, scandalurile lor fiind epocale.
”El (Zanni, n. red.) m-a văzut, a ieșit și el din sala de Consiliu și a zis: `Mă bucur că ai plecat, nu ți-au mers strategiile și nu mai ai de ce să te mai prefaci`. Și e trist că în momentul în care vezi că un om este la pământ să îi mai dai și tu una. Cred că era mai uman, mai frumos, să se abțină, să nu zică nimic”, a spus Elena Marin după ce a fost eliminată de la Survivor.
„Au încercat să mă facă la psihic. Ea (Elena Marin, n. red.) era cauza cea mai plauzibilă. Femeia care se smiorcăie, femeia care suferă. Lângă ea a fost cineva care cumva știa că am șanse să ajung mai departe. Când mă luptam cu Elena ziceau că are dreptate. Tot ei mi-au spus că Elena n-are dreptate”, spunea, în contrapartidă, Zanni.
Acum însă, cei doi se vor revedea la Survivor All Stars. Culmea, în aceeași echipă, cea a Faimoșilor. Întrebarea tuturor este însă cât va dura armonia. Elena are, probabil, aliații ei în echipă, iar Zanni, cu siguranță, se bazează că va fi, la rândul lui, susținut de unii Faimoși.
Chiar dacă a trecut mult timp de la scandalurile din junglă dintre Elena Marin și Zanni, e greu de crezut că rănile lor s-au vindecat. Iar cum atmosfera din tabăra Faimoșilor este departe de a fi atât de bună pe cât pretind, cei doi ar putea polariza, din nou, două ”echipe”.
Zanni, cu siguranță, are pe cine să se bazeze. În primul rând, Ana Porgras, concurenta lui favorită. Dar ar putea să îi aducă aproape și pe alții, între Roxana Nemeș, de exemplu, și Elena Marin nefiind vreo prietenie. În plus, concurenți cu care nu a luptat în sezonul al doilea, precum Ștefania Stănilă sau Jorge, s-ar putea ralia lui.
În schimb, Elena Marin are, cu siguranță, câțiva suporteri în echipă. În primul rând, Jador, artistul recunoscând că între el și Zanni este o tensiune peste care nu poate trece. Apoi, probabil, Cătălin Moroșanu, și acesta fiind deranjat de comportamentul cântărețului din cel de-al doilea sezon. Nici Cătălin Zmărăndescu intrat odată cu Elena Marin în competiție, nu trebuie exclus, aesta din urmă fiind prieten apropiat cu tatăl Faimoasei.
”Favoritul meu este Cătălin Zmărăndescu, un sportiv desăvârșit, ambițios și dârz, pe care l-am cunoscut prin intermediul tatălui meu, care i-a fost antrenor, cu ceva ani în urmă. Tatăl meu are doar cuvinte de laudă la adresa lui. Cred că o sa fie un lider și va rezista până la finalul competiției. Baftă, Cătă!”, spunea Elena Marin pentru FANATIK, cu privire la cel de-al treilea sezon al show-ului, atunci când luptătorul era printre Faimoși.
Scandalurile dintre Elena Marin și Zanni au început în momentul în care Faimoasa a descoperit că îi lipsește din mâncare. La acea vreme, ea a dat vina pe Zanni, dar el nu a recunoscut nimic. A făcut-o câteva luni mai târziu. Doar că, deja, situația era de nereparat între cei doi.
De altfel, discuțiile lor se finalizau, invariabil, cu câte un scandal uriaș. Iar sezonul al doilea de Survivor a fost, de fapt, un ling șir de jigniri reciproce, condimentate din plin cu plânsetele Elenei Marin. La întoarcerea din junglă, cei doi s-au evitat, de fiecare dată, la evenimentele publice.
Apoi, Elena Marin s-a operat, și-a deschis sala de dans la care visa și s-a despărțit de logodnicul ei. În a celași timp, Zanni și-a cumpărat casa pe care și-o dorea și, după o vreme, s-a certat cu Alex Velea, susținătorul și promotorul său, din cauza banilor.