News

Incident major de securitate, ținut secret de SPP. Un bărbat rupt porțile și a pătruns cu mașina în curtea Palatului Cotroceni

Cel mai securizat loc din România a fost compromis de un șofer care a intrat intenționat cu mașina în porțile Palatului Cotroceni. Incidentul este ținut de un an sub tăcere.
29.01.2024 | 17:48
Incident major de securitate tinut secret de SPP Un barbat rupt portile si a patruns cu masina in curtea Palatului Cotroceni
Klaus Iohannis a solicitat măsuri sporite de securitate, după ce porțile Palatului Cotroceni au fost distruse de un șofer care a intrat intenționat în ele / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Inquam Photos / Ilona Andrei / Google Street View
ADVERTISEMENT

Un bărbat a fost trimis în judecată pentru distrugere și riscă cinci ani de închisoare după ce a rupt porțile Palatului Cotroceni și a pătruns în ”curtea președintelui” Klaus Iohannis, cel mai păzit loc din România.

A distrus poarta și a intrat în ”curtea lui Iohannis”

Evenimentul a fost trecut sub tăcere mai bine de un an. Nici Administrația Prezidențială și nici Serviciul de Protecție și Pază (SPP) nu au făcut public cazul, însă în lunile următoare au fost întărite măsurile de securitate la toate intrările în palat, sub pretextul războiului din Ucraina.

ADVERTISEMENT

Incidentul s-a petrecut pe data de 13 decembrie 2022, în jurul orei 02:45. Potrivit informațiilor din dosar, Alin Dumitru P., conducătorul unui autovehicul care circula dinspre Bulevardul Eroii Sanitari, ”a pătruns cu intenție, cu autoturismul marca…, înmatriculat sub numărul…, în curtea Palatului Cotroceni, prin forțarea porților metalice dinspre Bd. Gheorghe Marinescu, provocând degradarea acestora”.

La aceeași dată s-a dispus începerea urmăririi penale pe numele șoferului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere și violare a sediului profesional. Bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu, măsură înlăturată de judecători începând cu martie 2023.

ADVERTISEMENT

Porțile Palatului Cotroceni fac parte din patrimoniul național

Dosarul a fost instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, iar faza de cercetare a fost finalizată pe data de 30 octombrie 2023, atunci când bărbatul a fost trimis în judecată. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 15 februarie 2024, însă până acum, Administrația Prezidențială nu s-a constituit parte civilă și nu a solicitat despăgubiri.

Dacă va fi găsit vinovat, Alin Dumitru P. riscă o pedeapsă cuprinsă între unu și cinci ani de închisoare, în condițiile în care obiectele distruse de acesta, porțile Palatului Cotroceni, fac parte din patrimoniul cultural național. În acest sens, la dosar a fost depusă o adresă de la Ministerul Culturii, care confirmă acest lucru.

ADVERTISEMENT

Administrația Prezidențială a preferat să păstreze o discreție totală asupra incidentului din decembrie 2022, cu toate că acesta a reprezentat o încălcare majoră a securității naționale. Șase luni mai târziu, instituția a lansat o ofertă de 4 milioane de lei pentru montarea unor sisteme automate de blocare a atacurilor cu mașini ostile.

Administrația Prezidențială și-a securizat toate intrările, împotriva atacurilor cu mașini ”ostile”

Mai exact, la fiecare din cele cinci porți (Gheorghe Marinescu, Leu, Panduri, Ana Davila și Grădina Botanică) urmau să fie montați bolarzi retractabili, capabili să se ridice până la o înălțime de 1,5 metri și să oprească pătrunderea forțată a oricărui vehicul cu masa de 7,5 tone, la o viteză de 80 de kilometri la oră. Sistemele vor avea prevăzute posibilitatea ridicării rapide, în maxim 3 secunde, pentru contracararea unor situații iminente de atac cu mașini ostile.

ADVERTISEMENT

Investiția a fost justificată prin ”deteriorarea climatului regional de securitate și stabilitate”, cu trimitere evidentă la războiul din Ucraina.

„În acest context, în cursul anului 2022, la reluarea analizei de risc de securitate fizică, pe fondul deteriorării climatului regional de securitate și stabilitate, s-a constatat o creștere semnificativă a probabilității de manifestare a unor amenințări generate de utilizarea autovehiculelor ostile pentru forțarea pătrunderii în Complexul Palatul Cotroceni și provocarea de incidente de securitate care pot afecta paza și protecția obiectivului și a demnitarilor care își desfășoară activitatea în interiorul acestuia, precum și securitatea personalului Administrației Prezidențiale și al Muzeului Național Cotroceni.

De asemenea, aceste potențiale pericole ale manifestării acestui tip de amenințare constau în distrugeri sau pagube materiale semnificative, inclusiv la adresa valorilor de patrimoniu sau a elementelor de infrastructură critică din cadrul Palatului Cotroceni”, se arată în caietul de sarcini atașat anunțului postat pe platforma SEAP.

Mai mulți șoferi ”au bătut” la porțile instituțiilor publice

Incidentul din decembrie 2022 nu este primul de acest gen, petrecut în ultimii ani. În aprilie 2022, fostul avocat Bogdan Drăghici a intrat cu mașina în poarta Ambasadei Federației Ruse la București, după care s-a autoincendiat. De asemenea, în noiembrie 2022, un alt șofer a lovit cu mașina porțile Senatului, de la Palatul Parlamentului, în timp ce efectua o manevră greșită.

Un ”atac cu o mașină ostilă” s-a petrecut și în ianuarie 2016, când un bărbat a pătruns cu mașina pe spațiul verde din fața sediului Guvernului și a lovit un copac. Mașina s-a oprit în porțile metalice ale Palatului Victoria.

ADVERTISEMENT