Sport

Dinamo – UTA s-a lăsat cu interdicții și amenzi după bătaia dintre ultrași. Anunțul Jandarmeriei. Update

Incidente uluitoare înainte de fluierul de start al meciului Dinamo - UTA Arad. Suporterii au pătruns pe gazon. Ce sancțiuni au fost acordate.
09.03.2024 | 11:11
Incidente între suporteri înainte de Dinamo - UTA Arad! Foto: FANATIK
ADVERTISEMENT
09-03-2024
09:18

Fani interziși și amenzi de 85.000 de lei după Dinamo - UTA

Jandarmeria Română a decis interzicerea a opt suporteri în urma incidentelor dintre galeria lui Dinamo și cea a celor de la UTA și Steaua: „Au fost aplicate opt sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de la șase luni la un an.

În același context, Poliția Capitalei desfășoară măsuri specifice de cercetare la fața locului, fiind deschis un dosar penal ‘in rem’ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ‘tulburare a ordinii și liniștii publice’, în conformitate cu prevederile Codului Penal”.

Ba mai mult, clubul Dinamo și firma de pază au fost de asemenea sancționate: „Subliniem faptul că, dintre acestea, două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază și protecție”.

În total, au fost acordate 15 amenzi: „14 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare;
– o sancțiune contravențională în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările și completările ulterioare”, a mai anunțat instituția într-un comunicat.

08-03-2024
19:31

Anunțul Jandarmeriei după incidentele de la meciul Dinamo - UTA Arad

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a venit cu un comunicat după incidentele uluitoare petrecute înaintea meciului Dinamo – UTA Arad. Suporterii lui Dinamo, UTA Arad și CSA Steaua au pătruns pe gazon și și-au împărțit pumni și picioare. 

Înainte de încăierarea generală care a avut loc pe gazon, ultrașii din cele două tabere au aruncat cu torțe și au avut scandări reprobabile. Jandarmeria a anunțat măsuri drastice. Nicio persoană nu a fost rănită. 

„În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele FC DINAMO București și FC UTA Arad, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

Organizatorul evenimentului sportiv a permis prezența și altor suporteri din București în zona destinată galeriei echipei oaspete, însă fără afișarea altor însemne în afara de cele care aparțin echipei FC UTA Arad.

Astfel, pe timpul deplasării suporterilor echipei CSA STEAUA București, între stația de tramvai Cașin și arena sportivă, aceștia nu au cooperat cu forțele de ordine, au forțat dispozitivul de jandarmi și au folosit materiale pirotehnice, motiv pentru care au fost folosite mijloacele de intervenție cu substanță iritant-lacrimogenă din dotarea jandarmilor.

De asemenea, în interiorul arenei sportive, înainte de începerea meciului de fotbal, suporteri ai echipei Dinamo, dispuși în Tribuna a II-a, au aruncat cu materiale pirotehnice către galeria echipei oaspete, dispusă în Peluza Sud.

Totodată, aceștia au pătruns pe suprafața de joc, provocându-i pe suporterii oaspeți să participe la scandal, context în care, aceștia din urmă au coborât din peluză, pe suprafața de joc, alimentând conflictul.

Forțele de ordine au intervenit prompt pentru aplanarea situației, iar suporterii celor două echipe au fost dispersați către locurile prestabilite pentru aceștia.

Precizăm faptul că, în urma incidentelor, nicio persoană nu a fost rănită, iar în urma vizionării imaginilor operative, vom aplica măsurile legale care se impun și vom reveni cu informații suplimentare”, se arată în comunicatul Jandarmeriei. 

Momente tensionate înainte de fluierul de start al meciului Dinamo – UTA Arad, în etapa a 30-a din SuperLiga. După scandalul-monstru petrecut în jurul Stadionului „Arcul de Triumf”, incidentele s-au mutat în interiorul arenei. Suporterii lui Dinamo pe de o parte și suporterii celor de la UTA Arad și CSA Steaua pe de altă parte s-au provocat reciproc, iar situația a degenerat.

Scandal monstru cu suporterii la Dinamo – UTA. Mai multe persoane au fost reținute

Jandarmeria a anunțat măsuri speciale de securitate pentru duelul Dinamo – UTA Arad, care a avut loc pe stadionul „Arcul de Triumf”. După incidentele din afara terenului, galeriile lui Dinamo, UTA Arad și CSA Steaua s-au „încăierat” direct pe gazon. Protagoniști au fost ultrașii de la CSA Steaua, care au provocat haos.

ADVERTISEMENT

După mai multe scandări reprobabile, galeriile au aruncat cu torțe una în direcția celeilalte. Momentele tensionate au culminat cu pătrunderea pe gazon a suporterilor. Primii care au pătruns pe gazon au fost suporterii din peluza dinamovistă.

Suporterii au profitat de neatenția forțelor de ordine. Mai multe persoane au fost reținute în urma incidentelor. Cei din galeria CSA Steaua, înfrățită cu galeria arădenilor, nu au făcut pasul în spate, au coborât pe gazon și a urmat o adevărată scenă de război.

ADVERTISEMENT

Peluza Sud Steaua a afișat la un moment dat bannerul „Front 48”, capturat de la Peluza Cătălin Hîldan, brigadă din care făcea parte și Elyass Bucurică, liderul galeriei dinamoviste.

Suporterii CSA Steaua, prezenți în galeria celor de la UTA Arad la meciul cu Dinamo. Foto: FANATIK.
Suporterii CSA Steaua, prezenți în galeria celor de la UTA Arad la meciul cu Dinamo. Foto: FANATIK.

Startul partidei a fost amânat cu aproape 10 minute

Evenimentele tensionate au avut loc cu aproximativ 15 minute înainte de start. Jandarmeria a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene pentru a-i potoli pe ultrașii din cele două tabere. Startul meciului a fost amânat cu aproape 10 minute.

ADVERTISEMENT

La un moment dat, observatorul partidei a discutat cu Jandarmeria. Ulterior, fanii dinamoviști au ieșit la atac cu o serie de mesaje afișate în tribune. „Care-i femeia dintre UTA și CSA? La mulți ani!”, a fost unul dintre mesajele dinamoviștilor.

„Mentalitatea ultra se demonstrează prin fapte. Peluza Nord Iași, mulțumim pentru toate”, a fost un alt mesaj al dinamoviștilor. Pe gazon, ultrașii și-au împărțit pumni și picioare până la intervenția târzie a forțelor de ordine.

ADVERTISEMENT

Mai mulți suporteri au fost afectați de gazele lacrimogene ale forțelor de ordine. Fanii celor de la UTA Arad au fost protagoniștii unor incidente tensionate și în drumul spre Capitală. Arădenii s-au întâlnit cu suporterii lui U Cluj și s-au bătut în plină stradă, la Dedulești, Argeș.

Incidente uluitoare la Dinamo - UTA Arad! Suporterii și-au împărțit pumni și picioare direct pe gazon

ADVERTISEMENT