Influența Rusiei în Africa. De la KGB-ul lui Hrușciov, la Putin și mercenarii Wagner ai lui Evgheni Prigojin

Vladimir Putin nu își dezvoltă rețelele de influență în Africa la întâmplare. Liderul de la Kremlin profită de istoria bogată a relațiilor pe care Uniunea Sovietică le-a construit cu țările africane începând cu anii 1960 și de eforturile depuse de spionii ruși pe fondul Războiului Rece.

Nici un spion rus la sud de Sahara

Vara anului 1960 a fost una foarte fierbinte în ce va fi viitoarea Republică Democrată Congo. Țara și-a câștigat independența față de Belgia în iunie, a fost instalat primul guvern ales în mod democratic, iar apoi luptele pentru putere au culminat cu prima lovitură de stat a lui Joseph-Désiré Mobutu în septembrie. Urmată, câteva luni mai târziu, de asasinarea primului ministrului Patrice Lumumba. O succesiune rapidă de evenimente aveau să își lase amprenta asupra acestui an crucial pentru lupta pentru emancipare a RDP.

Și nu doar în Africa. La aproximativ 11.000 de kilometri de Kinshasa, în Rusia, politica externă a Kremlinului a luat o nouă turnură în lumina crizei din Congo-ul belgian. Alexandr Șelepin, pe atunci șef al sinistrului KGB, și-a dat seama că nu avea practic nici un spion la sud de Sahara. Agenții secreți aveau o prezență puternică în Egipt, unii în Maghreb și prietenii puternice cu Partidul Comunist din Africa de Sud.

Tătucul Stalin, neinteresat de „copiii africani”

O rețea insuficientă pentru șeful spionilor sovietici. Cu atât mai mult cu cât pentru Nikita Hrușciov, aflat la putere la Moscova, deschiderea către țările din lumea a treia, în special din Africa, era o prioritate pentru a marca o ruptură cu predecesorul său, Iosif Stalin. Ce-i drept „tătucul popoarelor” nu se preocupase prea mult de „copiii” săi de pe continentul african.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Ca urmare, criza din Congo a devenit „primul caz dovedit de intervenție a KGB în afacerile unei țări din Africa subsahariană”, notează Natalia Telepneva, specialistă în istoria serviciilor de informații sovietice în Africa la Universitatea Strathclyde din Glasgow, scrie France 24. Această interferență a marcat începutul unei curse pentru influența rusă în Africa neagră. Și, în ciuda lipsei de interes față de regiune între începutul anilor 1990 și sfârșitul anilor 2000, Kremlinul și-a lăsat amprenta.

O mână de spioni pentru Lumumba

„Pentru a readuce Rusia în Africa, Vladimir Putin a putut profita de imaginea relativ bună a URSS pe continent și de o rețea de foste contacte”, explică Marcel Plichta, specialist în influența rusă în Africa la Universitatea St Andrews. Dar la momentul crizei din Congo, această moștenire nu exista încă. „Principalul africanist din URSS la acea vreme, Ivan Potehin, vizitase Africa pentru prima dată abia în anii 1950”, subliniază Natalia Telepneva.

Operațiunea de salvare a primului ministrului Patrice Lumumba, care părea a fi un tovarăș de drum ideal pentru URSS, a fost lipsită de resurse la acea vreme. „Moscova nu a putut trimite la fața locului decât o mână de agenți”, explică Natalia Telepneva. Lovitura de stat a lui Joseph-Désiré Mobutu din 1960, susținută în mod activ de CIA, a fost, prin urmare, un eșec cu atât mai dureros pentru KGB.

Războiul rece low cost în Africa

Prin urmare, sovieticii au avut de recuperat decalajele în domeniul strategiei de influență. Ei puteau conta pe entuziasmul din primele zile pentru a-i ajuta să realizeze acest lucru. „Pentru primii agenți care s-au alăturat diviziei Africa a KGB, continentul oferea perspective interesante de spionaj, iar obiectivele urmărite – sprijinirea mișcărilor de eliberare și, în același timp, examinarea activității SUA pe teren – apăreau ca nobile”, scrie Natalia Telepneva în cartea sa „Cold War Liberation” (ed. The University of North Carolina Press, 2022). Cartea este bazată pe memoriile lui Vadim Kirpicenko, care a fost primul director al secției Africa a KGB.

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Începând cu 1960, Rusia a deschis din ce în ce mai multe ambasade în țările africane. Fiecare dintre delegațiile sale „includea câte un agent de la KGB și un altul de la GRU (serviciul de informații militare)”, explică Natalia Telepneva. Criza din Congo a servit drept lecție. „Moscova și-a dat seama că URSS nu dispunea de aceleași resurse ca puterile occidentale prezente în Africa. Serviciile de informații și operațiunile clandestine păreau a fi cea mai bună modalitate de a duce un Război Rece „low-cost” (investiția fiind în esență umană), rezumă Natalia Telepneva.

URSS, de „partea bună” a istoriei

În ciuda tuturor lucrurilor, eșecul rusesc a avut un efect benefic pentru Moscova. Rusia a apărut ca aliat al unui politician – Patrice Lumumba – care avea să devină un mit pentru mișcările de eliberare de pe continent. Americanii, pe de altă parte, au fost văzuți ca parteneri ai țărilor coloniale. Această imagine a unei Uniuni Sovietice de „partea bună” a istoriei în Africa a fost întărită de sprijinul său – uneori exagerat de propaganda rusă – pentru ANC-ul (Congresul Național African) lui Nelson Mandela împotriva regimului rasist de apartheid.

Spionii ruși au făcut tot posibilul să cultive această impresie. Acesta a fost începutul unei campanii majore de „măsuri active” – cuprinzând ceea ce astăzi s-ar numi operațiuni de dezinformare și de propagandă – pentru a prezenta URSS ca un susținător dezinteresat al unei Africa decolonizate. În timp ce Washingtonul ar fi reprezentat păpușarul care complotează în umbră pentru a-și proteja interesele mârșave.

Paranoia Lenin-ului african

KGB-ul și-a desfășurat întregul arsenal, manipulând presa locală și fabricând documente false pentru a face din CIA inamicul care trebuia distrus. Moscova a alimentat paranoia lui Kwame Nkrumah, primul lider al Ghanei independente, care se vedea pe sine însuși drept un „Lenin African”. Acesta a ajuns să vadă spioni americani peste tot: „În 1964, o scrisoare falsă fabricată de Serviciul A, care descria un complot al CIA, l-a înfuriat atât de tare încât i-a trimis o scrisoare direct președintelui american Lyndon Johnson, acuzând CIA că și-a mobilizat toate resursele cu unicul scop de a-l răsturna”, se poate citi în arhivele Mitrokin, după numele lui Vasili Mitrokin, arhivistul-șef al KGB, care a defectat în 1992, luând cu el o arhivă de 30 de ani de note informative.

Este greu să nu fie văzute în aceste „măsuri active” un precursor al activităților de dezinformare online ale „fabricilor de troli” conduse de Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner. În Africa, Rusia lui Putin folosește o versiune modernizată a narațiunii sovietice: la vremea respectivă, URSS se prezenta drept campioana decolonizării, în timp ce astăzi „Rusia pretinde că este aliatul pan-africanismului împotriva fostelor puteri coloniale”, explică Marcel Plichta. Campania rusă de alimentare a sentimentului antifrancez în Republica Centrafricană (și în Mali) este doar un exemplu.

De la visul sovietic la dezamăgire

Dar toate eforturile KGB-ului, care au inspirat atât de mult Rusia de astăzi, nu au fost încununate de succes la acea vreme. Cel puțin nu în măsura în care Moscova a sperat. URSS „credea că aceste țări se vor alinia în mod natural ideologiei comuniste și, prin urmare, blocului sovietic. Dar s-a dovedit a fi mai complicat decât se aștepta”, spune Natalia Telepneva.

Primul „prieten” al URSS în Africa subsahariană, Kwame Nkrumah, care se afla la conducerea Ghanei de șase ani, a fost răsturnat în 1966 în urma derapajelor sale autoritare. Celelalte două țări care au trecut cel mai deschis de partea Moscovei – Mali-ul lui Modibo Keïta și Guineea lui Ahmed Sékou Touré – nu au lăsat amintirea unor paradisuri comuniste. Primul a fost alungat de la putere în 1968, după opt ani la cârmă, în timp ce al doilea a rămas în fruntea unui regim brutal timp de peste 25 de ani, până în 1984.

Abia după cel de-al doilea val de decolonizare și desființarea fostului imperiu portughez din Africa – Mozambic, Guineea-Bissau și Angola – în anii 1970, operațiunile de influență sovietică au fost reluate. De data aceasta, însă, liderul Leonid Brejnev a încurajat serviciile de informații „să își redirecționeze eforturile spre consolidarea cooperării militare și de securitate cu armatele țărilor „prietene”, spune Natalia Telepneva. Kremlinul și-a dat seama că, până atunci, subestimase rolul armatei în luptele pentru putere din Africa.

URSS și „soft power”

URSS a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de arme pentru țările africane. În iarna anului 1977, de exemplu, Etiopia, sprijinită de URSS împotriva Somaliei, a văzut „un avion sovietic plin de echipament militar și instructori aterizând la fiecare 20 de minute”, potrivit arhivelor Mitrokin. Și aici, este vorba de o abordare care amintește de cele ale lui Vladimir Putin și ale grupului Wagner. După cum subliniază Marcel Plichta, „principala strategie a Moscovei pentru a-și extinde influența în Africa, în afară de trimiterea mercenarilor Wagner, este de a multiplica numărul de acorduri de cooperare militară”. 21, semnate între 2014 și 2019.

În timpul Războiului Rece, sprijinul militar nu s-a limitat la furnizarea de arme. URSS a antrenat, de asemenea, mii de „luptători pentru libertate” în Rusia. Centrul de învățământ165 din Perevalnoe, în Crimeea, în prezent anexată de Rusia, a devenit cel mai cunoscut exemplu.  Manipularea armelor era doar una dintre materiile predate. „Exista și o pregătire politică, cu excursii la obiective turistice, vizite la ferme colectivizate și proiecții de filme. Cursurile includeau, de asemenea, o introducere în leninism-marxism și discuții despre istoria colonizării”, explică Natalia Telepneva.

7.000 de studenți africani, la Moscova

De asemenea, Moscova a recunoscut foarte devreme rolul educației în aprofundarea legăturilor cu Africa. Acesta a fost obiectivul Universității Patrice-Lumumba, inaugurată la Moscova de Hrușciov în 1961. De-a lungul a 50 de ani, universitatea a pregătit peste 7.000 de studenți din 48 de țări africane în domenii variate, precum fizica, economia și administrația publică. Dar studenții africani au fost admiși și la alte instituții din URSS.

Pentru spionii ruși, a fost un teren minunat pentru potențiali recruți. De fapt, directorul adjunct al Universității Lumumba a făcut parte din KGB. Dar „nu acesta era cel mai important lucru pentru Moscova”, spune Konstantinos Katsakioris, specialist în educație în Africa și în fosta URSS la Universitatea Bayreuth. Era vorba de îmbunătățirea imaginii URSS în rândul africanilor. Toți acești studenți trebuiau să propovăduiască cuvântul bun al Uniunii Sovietice când se întorceau acasă.

Putin culege ce a semănat

Este, de asemenea, un atu pentru Vladimir Putin. După prăbușirea URSS, Moscova, prea ocupată cu problemele sale interne, s-a retras treptat din Africa. Dar toți acei foști studenți pregătiți în fosta URSS au rămas. Când, în 2014, Vladimir Putin a decis să se întoarcă pe continentul african în căutarea de noi aliați pentru a compensa izolarea diplomatică provocată de anexarea Crimeei, știa că agenții săi vor putea găsi prieteni acolo.

„Combatanții și studenții erau tineri când au plecat în URSS. Astăzi, unii dintre ei au devenit membri influenți în țările lor de origine”, subliniază Marcel Plichta. Atât de mulți interolcutori concilianți, la urechile cărora Vladimir Putin și Evghenii Prigojin pot spune tot atât de multe lucruri.