Fără doar și poate, o casă mereu curată este idealul oricărei familii. Însă, de cele mai multe ori, detaliile fac diferența, iar una dintre cele mai dificile încăperi de curățat este baia. Dincolo de depunerile de calcar care sunt la tot pasul, greu de eliminat sunt și depunerile de săpun.
Foarte multe gospodine, atunci când încep să facă curățenie, apelează la fel de fel de produse menite să înlăture orice fel de pată sau depunere. Numai cine nu a încercat să curețe depunerile de săpun din baie, nu știe cât de greu sunt de eliminat.
Însă, persoanele care sunt alergice la soluțiile chimice de curățat, trebuie să știe că au la îndemână o variantă eficientă și deloc nocivă. Și anume, sarea Epsom. Acest tip de sare este recunoscut pentru textura sa granulată, așa că nu este de mirare că face minuni în baie.
În chimie, sarea Epsom este cunoscută sub denumirea de sulfat de magneziu. În ciuda aspectului său, aceasta este diferită de sarea clasică, de bucătărie. Numele ei vine de la structura chimică și, nicidecum de la întrebuințarea ei în bucătărie pe post de ingredient.
Sarea Epsom mai este cunoscută și sub numele de ”sare de baie”, iar asta pentru că, de foarte multe ori, se dizolvă în baie. Spre deosebire de sarea de masă, sarea Epsom are un gust amar.
Dată fiind textura sa, sarea Epsom acționează ca un abraziv puternic asupra petelor de săpun din baie. Însă, aceasta nu trebuie folosită singură, ci în combinație cu alte ingrediente pentru ca efectul să fie cel dorit.
Pentru a elimina orice depunere de săpun din baie, este suficient să combini sarea Epsom cu jumătate de cană de bicarbonat de sodiu și cu un sfert de cană de săpun de vase. Pentru ca efectul abraziv să fie unul puternic, se recomandă folosirea unei periuțe de dinți.
Ingredientele menționate mai sus se amestecă foarte bine, până când compoziția lor este una omogenă. Soluția astfel rezultată se aplică în zonele unde există depuneri de săpun. Apoi, se freacă cu o periuță de dinți veche și se insistă pe zonele cu probleme.
La final, după ce a fost eliminată orice depunere de săpun, zona respectivă se șterge cu o cârpă umedă și curată. După ce au fost respectați acești pași, următoarea etapă este cea mai importantă.
Nu este suficient ca depunerile de săpun din baie să fie eliminate, ci, foarte importantă este prevenirea acumulării lor. Pentru a întreține mult mai multe zonele deja curățate, este recomandat să ștergi în mod regulat totul cu o cârpă umedă, apoi cu una uscată.