Legenda lui Liverpool și fostul căpitan al naționalei Angliei ar fi favorit să preia postul de selecționer conform mai multor publicații din insulă.
Gareth Southgate se gândește să renunțe la postul de selecționer, însă a cerut mai mult timp de gândire. Între timp, mai multe nume importante stau la coadă să preia Anglia, iar principalul favorit pare Mauricio Pochettino. Conform Daily Mail, Federația Engleză de Fotbal a luat în calcul numirea unui selecționer străin, însă mai au și alte opțiuni, printre care și „Steve G”.
Conform 90min.com, printre favoriți se mai numără și Thomas Tuchel, care și-a manifestat deja interesul, dar și Pep Guardiola, care a fost și pe lista Braziliei. Alte opțiuni ar fi Graham Potter (Chelsea), Frank Lampard (Everton) sau Eddie Howe, antrenorul revelației din Premier League, Newcastle United.
Jurnaliștii englezi de la The Guardian „aruncă” un alt nume surpriză: Brendan Rodgers, pe care mulți îl consideră cel mai potrivit pentru poziția de selecționer. Rodgers mai are însă contract cu Leicester City până în vara lui 2025.
Steven Gerard are ca principal atu faptul că este liber de contract, după ce și-a reziliat contractul cu Aston Villa în luna octombrie.
Numai că experiența pe banca lui Aston Villa nu a fost deloc fericită. În 11 meciuri în acest sezon din Premier League, Gerrard a reușit doar două victorii, trei rezultate de egalitate și i-a lăsat pe „lei” în subsolul clasamentului.
Mauricio Pochettino este în pole-position pentru a prelua naționala Angliei, însă impedimentul ar fi faptul că este un antrenor străin: „Bineînțeles, relația mea cu Anglia a fost mereu bună. Avem o relație bună cu academiile, încercăm să dezvoltăm jucătorii pentru echipa națională. Mă simt bine aici. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla, sunt deschis la orice”, a spus Mauricio Pochettino, conform The Athletic.
Subiectul este unul extrem de dezbătut în presa din Anglia și deja au apărut cote cu șansele fiecărui antrenor.
Mauricio Pochettino – 4/1
Thomas Tuchel – 5/1
Brendan Rodgers – 8/1
Eddie Howe – 10/1
Graham Potter – 12/1
Frank Lampard – 16/1
Steve Cooper – 16/1
Steven Gerrard – 16/1
Wayne Rooney – 18/1
Rămâne de văzut însă decizia lui Gareth Southgate și care va fi opțiunea FA cu privire la noul selecționer.