Sport

Inteligența artificială a ales! Care este cel mai puternic prim „11” din toate timpurile și cum arată topul celor mai buni antrenori

Inteligența artificială i-a numit pe cei mai buni din fotbal. Cum arată cel mai puternic prim „11” din toate timpurile și topul celor mai buni antrenori.
11.04.2023 | 19:40
Inteligenta artificiala a ales Care este cel mai puternic prim 11 din toate timpurile si cum arata topul celor mai buni antrenori
Inteligența artificială a ales cel mai puternic prim „11” in istoria fotbalului. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

ChatGPT, chatbot-ul bazat pe inteligență artificială și învățare automată, și-a îndreptat ultimele analize spre lumea fotbalului. Aplicația a ales cum arată cel mai puternic prim „11” din istoria fotbalului, care este topul celor mai buni antrenori, dar și cei mai valoroși fotbaliști ai secolului 21.

Inteligența artificială a ales cel mai puternic prim „11” din toate timpurile

ChatGPT este una dintre aplicațiile populare ale momentului. Bazată pe inteligență artificială aceasta a ales cum arată „11-le” ideal raportat la toate timpurile. Din primul „11” fac parte doi fotbaliști care se află în continuare în activitate. Este vorba despre Lionel Messi, starul lui PSG, și Cristiano Ronaldo, „vedeta” lui Al-Nassr.

ADVERTISEMENT

Primul „11” ales de inteligența artificială arată foarte ofensiv cu regretații Diego Maradona și Pele în echipă. Tot în echipa ideală all-time se află și Zinedine Zidane, fostul internațional francez care a antrenat ultima oară pe banca celor de la Real Madrid.

Lev Yashin – Cafu, Franco Baresi, Franz Beckenbauer, Paolo Maldini – Johan Cruyff, Diego Maradona, Zinedine Zidane – Lionel Messi, Pele, Cristiano Ronaldo, este cel mai puternic prim „11” din toate timpurile, potrivit inteligenței artificiale.

ADVERTISEMENT

Sir Alex Ferguson, cel mai bun antrenor din toate timpurile dat de inteligența artificială

Chatbot-ul nu s-a limitat la cel mai bun prim „11” din istorie. Conform inteligenței artificiale, cel mai bun antrenor din toate timpurile este Sir Alex Ferguson. Legendarul antrenor care a scris istorie pe Old Trafford a cucerit 38 de trofee alături de Manchester United, printre care 13 titluri în Premier League și două trofee Champions League.

Pep Guardiola este următorul pe listă. Antrenorul lui Manchester City a fost numit al doilea cel mai bun antrenor din toate timpurile de inteligența artificială datorită trofeelor cucerite la Barcelona, Bayern Munchen și Manchester City. Alături de cele trei mari echipe europene, antrenorul iberic a câștigat 10 titluri.

ADVERTISEMENT

Jose Mourinho, rivalul lui Victor Pițurcă pentru a prelua banca naționalei Arabiei Saudite este antrenorul care completează podiumul celor mai buni din toate timpurile, conform inteligenței artificiale. Antrenorul portughez a cucerit 35 de trofee la Inter, Real Madrid, Barcelona, FC Porto, Chelsea, Manchester United și AS Roma.

Care sunt cei mai buni jucători ai secolului 21, potrivit inteligenței artificiale

Lionel Messi a câștigat bătălia cu Cristiano Ronaldo, conform inteligenței artificiale, pentru cel mai bun jucător al secolului 21. Septuplul Balon de Aur este urmat în ierarhie de starul lui Al-Nassr și Andres Iniesta, pe locul 3.

ADVERTISEMENT

Xavi, Neymar, Zinedine Zidane, Ronaldinho, Kaka, Francesco Totti și Paolo Maldini sunt superstarurile care completează topul compus de Chat GPT. În ceea ce privește cele mai mari rivalități din fotbal, inteligența artificială a numit El Clasico pe prima poziție, Real Madrid – Barcelona.

Următorul pe listă este derby-ul de la vârful campionatului scoțian, The Old Firm, în timp ce podiumul este completat de Derby della Madonnina, AC Milan – Inter. North West Derby (Manchester United – Liverpool) și Derby de France (PSG – Olympique Marseille) se mai află în Top 10.

ADVERTISEMENT