Care este interesul Rusiei în Marea Nordului? Experții deslușesc coșmarul „Lacului NATO” și teama lui Vladimir Putin de Finlanda și de Suedia

Potrivit BBC, Rusia plănuiește tăierea cablurilor de comunicații din Marea Nordului și sabotarea parcurilor eoliene. Potrivit sursei citate, dar și unor posturi din Norvegia (NRK), Suedia (SVT) și Danemarca (DR), Vladimir Putin deține o flotă de nave „deghizate” în vase de pescuit sau de cercetare, care, de fapt, operează în Marea Nordului în scopul unor  acte de sabotaj. Motivul pentru care această zonă este atât de importantă pentru Moscova reprezintă o cheie în privința înclinării balanței de putere, nu doar în contextul războiului din Ucraina. Alexandru Georgescu, expert în protecția infrastructurilor critice și în securitate internațională, cu grad de cercetător științific, a explicat că „după intrarea Finlandei în NATO (n.r la 4 aprilie) și în perspectiva ca Suedia să urmeze, în curând, același drum, Marea Baltică va deveni un Lac NATO. Din acest motiv, Rusia va avea probleme în a susține operațiuni în Marea Nordului”.

Alexandru Georgescu, expert în securitate: „Intrarea Finlandei în NATO a îngreunat accesul la Sankt Petersburg. Odată cu aderarea Suediei, forța Rusiei în Marea Nordului va scădea considerabil!”

Nu demult, Alexandru Georgescu analiza pentru publicația noastră „armele” folosite de Vladimir Putin în războiul declarațiilor, în contextul geopoltic actual. Din nefericire pentru liderul de la Kremlin, comunitatea internațională a trecut demult de la vorbe la fapte, iar, în acest moment, Rusia este izolată, din aproape toate punctele de vedere. Astfel, Marea Nordului a devenit o prioritate și din acest motiv, iar interlocutorul nostru a „tăiat” nodul gordian.

„Odată cu intrarea Finlandei în NATO, accesul la Sankt Petersburg se face printr-un spațiu maritim ale cărui maluri fac parte din perimetrul NATO. Când va intra și Suedia în Alianță, Marea Baltică va deveni Lac NATO, iar capacitatea Rusiei de a susține operațiuni în Marea Nordului, mai ales în caz de conflict, va scădea considerabil. Zona este cu atât mai importantă pentru Kremlin, cu cât puterea sa este constrânsă în alte arealuri”, a declarat Alexandru Georgescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

„Rusia, care este cea mai întinsă țară din lume, este interesată de toate zonele aflate în vecinătatea sa. Dar, unele sunt mai importante decât altele. Marea Baltică și Marea Nordului sunt importante atât din motive de securitate, dar și ca modalitate de proiecție a puterii rusești. La Marea Baltică, găsim enclava Kaliningrad, separată de restul Rusiei de țările baltice și de Belarus, dar care găzduiește Flota Baltică a Rusiei, al doilea cel mai important comandament naval”, a continuat partenerul nostru de dialog.

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

Expertul în protecția infrastructurilor critice a subliniat că, de asemenea, există o poartă de intrare către teritoriul continuu al Rusiei prin Golful Finlandei. În apropierea țărmului rusesc al Golfului Finlandei se află al doilea cel mai important oraș al Rusiei și fosta capitală imperială, Sankt Petersburg. În această zonă este concentrată o mare parte din puterea financiară, industrială și tehnologică a Rusiei, precum și o bună parte din elita sa. Tot de aici plecau gazoductele care alimentau Germania și pornesc, în continuare, transporturile de gaz natural lichefiat care alimentează Europa, dublat anul trecut și care continuă să crească. Din toate aceste motive, zona este una de interes maxim pentru Rusia.

„Din perspectiva Moscovei, prăbușirea URSS și extinderea NATO au mutat granițele Alianței Nord – Atlantice de la 1500 de kilometri, la 110 kilometri distanță de al doilea cel mai important oraș rusesc. Mai mult, spre deosebire de Marea Neagră, unde de asemenea Rusia are un interes deosebit, Marea Baltică a reușit să își creeze o arhitectură de securitate și de cooperare cu dimensiuni de securitate, care putea să includă Rusia, dar care acum o exclude. Țările NATO aveau parteneri sofisticați și cu resurse importante cu care să coopereze, iar convergența perspectivelor de securitate cu Suedia și Finlanda și-a atins apoteoza odată cu invazia rusească în Ucraina”, a comentat Alexandru Georgescu.

Flota Armatei Roșii, cantonată într-un teritoriu imens, disputat cu SUA și Canada

„Orientul extrem al Rusiei, unde se află Flota Pacificului, este foarte depărtat de centrele de putere și de cele manufacturiere, conectate printr-o singură linie de cale ferată și printr-un singur drum. Acest lucru a putut fi observat în istorie, atunci când Războiul Ruso-Japonez, care a anunțat imperiul nipon drept o viitoare mare putere, s-a soldat cu înfrângerea Rusiei din cauza liniilor de alimentare lungi”, a adăugat intervievatul nostru.

Acesta a amintit că, în Marea Neagră, Rusia a investit resurse considerabile, însă această zonă nu mai este un lac rusesc, precum în perioada URSS. Practic, Tratatul de la Montreux constrânge nu doar puterile vestice, ci și pe cele de la Marea Neagră, iar strâmtorile sunt un punct slab al menținerii prezenței rusești în Mediterana de Est. „Rusia continuă să fie dominantă în Marea Caspică, însă flotila sa este limitată de accesul prin Canalul Volga, chiar dacă noua tehnologie le-a permis rușilor să bombardeze ținte în Siria, din Marea Caspică”, a completat expertul.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Revenind la situația din Marea Nordului, Alexandru Georgescu a adăugat că, nu în ultimul rând, flota principală a Armatei Roșii se află în zona nordică și „este responsabilă pentru toată zona arctică rusească, un areal imens, din ce în ce mai disputat cu Canada și cu SUA și care, în ciuda schimbărilor climatice care fac posibil comerțul maritim pe rute nordice, rămâne în continuare o zonă cu perioade lungi de îngheț, care limitează mobilitatea forțelor maritime, dependente de spărgătoare de gheață, inclusiv de unele civile”. Prin urmare, zona Mării Baltice și a Nordului este o zonă de importanță strategică și care oferă acces la punctele nevralgice ale Rusiei și permite desfășurarea cu ușurință a forțelor Moscovei.

„Admiral Vladimirsky”, una dintre navele suspectate de sabotaj

Să ne întoarcem, însă, la presupusele acțiuni de sabotaj ale Moscovei, în zona la care facem referință. Specialistul contactat de FANATIK a comentat și acest aspect: „Am aflat recent că vapoare rusești, precum nava „Admiral Vladimirsky”, au efectuat trasee în Marea Baltică și în Marea Nordului, în apropierea unor puncte importante de infrastructură maritimă. Bănuiala este că aceste nave militare ar exersa sabotarea infrastructurii, în caz de conflict”.

Alexandru Georgescu a subliniat și faptul că opinia publică internațională se gândește la sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 și 2, de care este bănuită Rusia, deși anchetele continuă și părțile implicate în această investigație ezită să se pronunțe. Însă, întrebarea legitimă rămâne care este această infrastructură și de ce ar vrea Rusia să o submineze…

„Apa acoperă 71% din suprafața Pământului. Procesul de globalizare implică, în mod natural, interconectarea țărilor nu doar în spațiul terestru sau aerian, ci și în cel maritim. O dimensiune importantă a acestei interconexiuni, pe lângă cea a transportului maritim de mărfuri, este cea a infrastructurii submarine. Mă refer la gazoducte și la oleoducte submarine, la cabluri de fibră optică submarine (primul cablu de telegraf submarin a fost inaugurat în 1858 între SUA și Marea Britanie) sau la cabluri electrice submarine, precum cel anunțat recent că va fi creat între Olanda și Marea Britanie și care va putea alimenta două milioane de case, sau cel care va fi construit între Australia și Indonezia”, a continuat partenerul nostru de dialog.

Contextul este, însă, mult mai amplu: „Nu în ultimul rând, există o infrastructură off-shore importantă, dacă ne referim la sondele petroliere maritime, care au făcut deja obiectul unor dispute violente, cum ar fi tentativele de lovire din zona disputată între China și Vietnam. De asemenea, există parcurile eoliene maritime, care vor crește în capacitate de opt ori în următorii ani în Uniunea Europeană, dar și centrale electrice bazate pe forța mareelor. Cine știe ce altceva va apărea în viitor, dacă luăm în calcul operațiunile de extracție a mineralelor de pe fundul mării”.

Expertul în protecția infrastructurilor critice consideră că, din aceste motive, ajungem în mod natural la problema de securitate, mai ales că unele infrastructuri traversează apele internaționale sau funcționează în afara teritoriului național, unde dreptul de intervenție pentru protecția lor nu poate fi disputat. Teama de sabotaj a crescut pentru că există o conștientizare din ce în ce mai mare a interdependențelor create de globalizare, un fenomen care presupune că unele țări sunt dependente de altele pentru energie, hrană, fluxuri de date care trec prin spațiul maritim.

Politica NATO, de la clasificarea atacurilor convenționale, la pericolul agresiunilor cibernetice

Cercetătorul a opinat că „un sabotaj de succes poate fi dificil de atribuit și poate avea un impact devastator, motiv pentru care NATO a început să clasifice și alte atacuri decât cele convenționale distructive, ca motiv valid de inițiere a Articolului 5 de apărare comună a Alianței. Un exemplu ar fi atacurile cibernetice, dar probabil că vom vedea, în viitor, determinări asemănătoare în privința agresiunilor la adresa infrastructurilor maritime. De asemenea, un adversar le poate considera ținte valide în caz de război, pentru a afecta capacitatea de comunicare și de aprovizionare, în faza inițială a unui conflict”.

Alexandru Georgescu a amintit că, în același timp, există mijloace tot mai accesibile de sabotare a infrastructurilor. Zonele maritime mai puțin adânci sunt bine cartografiate, se știe pe unde trec multe infrastructuri, dronele au devenit din ce în ce mai performante și accesibile civililor sau entităților care nu vor să dezvăluie că sunt sponsorizate de un stat. Cu toate acestea, supravegherea maritimă rămâne în continuare în fază inițială, cu excepția programelor specifice de detectare a submarinelor militare, care nu se pretează la protecția infrastructurii de amenințări neconvenționale.

„Avem exemple recente de sabotaj, precum tăierea cablului de fibră optică norvegian către Insula Svalbard, petrecută la 7 ianuarie 2022, care nu a fost încă atribuită cuiva. Acest cablu conecta centrul satelitar din Svalbard de restul Europei. Din fericire (sau poate intenționat), cablul de rezervă nu a pățit nimic, așa că buna operare a centrului nu a fost afectată. Au mai fost cazuri, precum dispariția din anul 2021 a 4,3 kilometri de cablu, cu o greutate totală de zece tone, din rețeaua de supraveghere submarină „LoVe Ocean” a companiei Equinor, care are și aplicabilitate militară”, a detaliat interlocutorul nostru.

„Nu știm dacă în spatele acestor acțiuni se află Rusia, dar una dintre problemele cu care ne confruntăm în zonele noi de securitate (cibernetică etc.) este faptul că mijloacele de atac nu mai sunt exclusiv în posesia statelor individuale. Așa cum un individ educat și motivat poate crea, din componente găsite în comerțul liber, un dispozitiv de bruiaj al comunicațiilor wireless din aeroport, tot așa un individ sau un grup motivat poate distruge infrastructura subacvatică prin mijloace obșinute”, a încheiat Alexandru Georgescu.