News

Internatul prăbușit din Odorheiu Secuiesc, refăcut cu bani din Ungaria și România. Când încep lucrările

Lucrările la internatul din Odorheiu Secuiesc, prăbușit în 18 decembrie, ar putea începe în câteva zile, în funcție de condițiile meteo.
05.01.2024 | 21:05
Internatul prabusit din Odorheiu Secuiesc refacut cu bani din Ungaria si Romania Cand incep lucrarile
Patru elevi au fost prinși sub dărâmături pe 18 decembrie 2023 Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
ADVERTISEMENT

Primele lucrări vor fi cele de conservare, de stabilizare a aripii avariate a clădirii. În urma prăbușirii unui perete a internatului care găzduia aproximativ 100 de elevi, un adolescent a fost ucis, iar alte trei tinere au fost rănite, una dintre ele grav.

Internatul prăbușit din Odorheiu Secuiesc, refăcut cu bani din Ungaria și România

Katalin Lukácsi, purtătorul de cuvânt al Liceului “Tamási Áron”, a precizat că Primăria Odorheiu Secuiesc a eliberat autorizaţia de construire pentru lucrările de conservare în 27 decembrie, în regim de urgenţă, în baza avizului unui expert în structuri, relatează agenţia ungară de presă MTI, citată de publicația Hirado.

ADVERTISEMENT

Potrivit purtătorului de cuvânt, intervenţia de urgenţă a fost anunţată în prealabil diferitelor autorităţi, nefiind nevoie de alte aprobări.

Firma are va executa lucrările este KVADRUM AXIS SRL din Odorheiu Secuiesc, care a efectuat şi renovarea deja finalizată a altor două clădiri ale liceului. La solicitarea proprietarului, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, societatea şi-a asumat şi executarea lucrărilor de consolidare, contractul în acest sens fiind deja semnat, a mai relatat Katalin Lukácsi.

ADVERTISEMENT

Expertul desemnat de către inspectoratul în construcţii a stabilit ca intervenţiile să aibă loc în două faze, a mai precizat purtătorul de cuvânt al liceului. În primul rând, a dispus o intervenţie de urgenţă pentru a stabiliza temporar aripa avariată a clădirii, cea fără subsol, până când se va putea trece la a doua fază.

În această fază ar urma să fie refăcută aripa neavariată a clădirii, care are şi subsol, respectiv sala de sport, totodată va fi reconstruită complet partea deteriorată a clădirii.

ADVERTISEMENT

“Lucrările din prima fază vor începe în câteva zile, iar în funcţie de condiţiile meteo şi de alţi factori, vor fi finalizate în patru săptămâni.

A doua fază necesită o nouă documentaţie de planificare şi autorizare, şi probabil că va dura câteva luni”, a declarat Katalin Lukácsi, subliniind că acestea sunt termene estimate, care pot fi influenţate de mai mulţi factori.

ADVERTISEMENT

1,2 milioane de lei de la statul român

Lucrările finale – renovarea completă a clădirii, planificată anterior – ar putea începe ulterior, şi ar putea dura un an sau doi. Internatele din Odorheiu Secuiesc care găzduiesc acum cei 95 de elevi care au locuit în căminul avariat le oferă acestora cazare până la sfârşitul anului şcolar.

Legat de finanţarea lucrărilor, purtătorul de cuvânt a explicat că în luna octombrie a anului trecut, arhiepiscopia a depus o cerere de finanţare la Guvernul Ungariei pentru renovarea completă a internatului, iar la începutul lunii decembrie a primit promisiuni cu privire la acoperirea parţială a costurilor.

Arhiepiscopia a depus o cerere de finanţare şi la Primăria Odorheiu Secuiesc, după ce Comitetul de Conciliere din Judeţul Harghita a UDMR a alocat fondurile bugetare de stat sosite din partea statului român, destinate primăriilor din judeţ, pentru restaurarea clădirii internatului.

Această sumă – 1,2 milioane de lei – acoperă parţial intervenţiile de urgenţă. Potrivit informaţiilor anterioare, acest sprijin a ajuns deja la municipalitatea din Odorheiu Secuiesc. Suma va fi inclusă în bugetul oraşului pentru 2024 şi va fi transmisă arhiepiscopiei sub formă de chirie, pentru a fi folosită la repararea clădirii.

Aproximativ o treime din clădirea internatului Liceului “Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc a fost grav avariată în data de 18 decembrie 2023, când peretele exterior al clădirii s-a prăbuşit.

Patru elevi au fost surprinşi sub dărâmături: un băiat de 17 ani a murit, trei fete au fost rănite, una dintre ele grav, aflându-se şi acum sub îngrijire pe secţia de terapie intensivă de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş.

ADVERTISEMENT