Ion Țiriac nu-i dă prea multe șanse Simonei Halep la un verdict favorabil după audierile de la TAS. În perioada 7-9 februarie, dubla campioană de Grand Slam se află la Lausanne pentru a încerca să obțină micșorarea sau anularea suspendării pentru dopaj.
Simona Halep a fost suspendată 4 ani din tenis pentru o dublă încălcare a programului anti-doping. Românca a făcut apel la TAS, iar audierile au început miercuri, la ora 10:30, ora României. Totodată, audierile sunt programate să se încheie vineri, 9 februarie, ora 16:30, ora României.
Ion Țiriac a venit cu un scenariu negativ pentru Simona Halep. Miliardarul român, contactat de Mircea Lucescu pentru a investi la Dinamo, susține că șansele unui verdict favorabil pentru „Simo” sunt extrem de mici.
„Mă îndoiesc că TAS-ul face foarte mult. În general, nu fac, pentru că au hotărât ăia care știu ce au hotărât. Simona Halep a făcut o singură greșeală. Nu a spus de la început: «Vă rog să îi luați pe oamenii care au grijă de mine, nu pe mine. De-aia îi plătesc»”, a declarat Ion Țiriac, potrivit sport.ro.
Presa internațională a revenit asupra cazului de dopaj al Simonei Halep, odată cu prezența fostului lider WTA la sediul TAS pentru audieri. Completul care se va ocupa de cazul de dopaj al româncei este format din Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (SUA), judecător ales de Simona Halep și Ulrich Haas (Germania), judecător ales de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), partea acuzatoare.
”Simona Halep își joacă întreaga carieră la TAS săptămâna aceasta”, a titrat letemps.ch. „Fostul lider mondial a făcut contestație la suspendarea de patru ani primită pentru dopaj, care a ținut-o departe de tenis pentru 16 luni.
Românca a ales să vină personal și să se apere, pentru că, la 32 de ani, cariera sa depinde de acest lucru”, au mai scris jurnaliștii elvețieni. „Simona Halep schimbă terenul de tenis cu sala de judecată la apelul pentru cazul de dopaj, la Lausanne”, a scris și publicația dedicată tenisului, tennisuptodate.com.
Pompiliu Popescu, fostul medic al naționalei de fotbal a României, a atacat-o dur pe Simona Halep. Medicul „Generației de Aur” consideră că dubla campioană de Grand Slam nu va fi achitată, ci maximum să-i fie redusă suspendarea inițială.
„Păcat că îşi încheie cariera urât! Se întâmplă aşa ceva fiindcă a ales o cale greşită, a fost sfătuită prost. Da, ea a ales să învinovăţească oameni, instituţii, laboratoare, a mers pe o cale pe care nu avea nicio şansă de succes.
Mai bine ar fi recunoscut, “da, am greşit!”. Aşa, oamenii, suporterii ei, ar fi înţeles că era vorba, într-adevăr, despre o greşeală şi atât. Continuând să susţină că a fost vina altora şi că nu s-a dopat, Simona le dă motive celor care s-ar putea întreba ‘oare a făcut aşa ceva doar acum?
Nu cumva a procedat la fel pe tot parcursul carierei şi toate performanţele ei au fost realizate cu ajutorul dopingului?’. Mi-ar fi ruşine! Mi-ar fi ruşine să susţin aşa ceva! (n.r. să susțină că e victimă)”, au fost o parte din declarațiile date de Pompiliu Popescu, pentru FANATIK.