Fotbal intern

Ionuț Lupescu pune tunurile pe investitorii de la Dinamo: ”Numai cămătari a avut clubul ăsta”

07.01.2021 | 20:41
Ionut Lupescu pune tunurile pe investitorii de la Dinamo Numai camatari a avut clubul asta
ADVERTISEMENT

Fostul internațional Ionuț Lupescu pune tunurile pe investitorii spanioli de la Dinamo București, pe care îi numește escroci și a oferit o soluție prin care clubul să se poată redresa.

FANATIK a aflat că Ionel Gane şi cinci dintre jucătorii lui Dinamo s-au întâlnit joi cu Cornel Ţălnar. Cele două părţi s-au reunit la Hotelul “Phoenicia” şi au discutat despre situaţia financiară, iar vestiarul “câinilor” a primit o promisiune importantă.

ADVERTISEMENT

Fanii dinamoviști sunt tot mai implicați la club și au venit cu o veste bună anunțând că au plătit un salariu restant anumitor jucători de la prima formație, dar și la cei de la echipa a doua.

Investitorii spanioli de la Dinamo, criticați dur de Ionuț Lupescu

”N-am niciun pic de încredere în acești oameni, n-am avut nici la început. În afară de aspectul fizic, nu mi-a plăcut faptul că nu au fost transparenți, nu au arătat de unde au bani. Totul pute acolo!”, a declarat Ionuț Lupescu despre investitorii spanioli de la Dinamo.

ADVERTISEMENT

”E o singură soluție, să se dea clubul suporterilor și Ministerului de Interne, pentru că oricum spațiul sportiv aparține de MAI, acolo unde se va construi și noul stadion. Sună puțin comunist, dar așa văd eu”, a mai spus fostul jucător dinamovist.

”Dinamo nu a avut niciodată investitori, doar cămătari. Nimeni nu a băgat bani și i-a lăsat acolo. Ce se întâmplă la Dinamo acum arată ca o familie de escroci”, a afirmat Lupescu la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Jucătorii au efectuat joi  vizita medicală la INMS. Fotbaliștii nu au fost însoțiți de doctor după ce Liviu Bătineanu a plecat de la club! Abia pe la ora 09:00 un om din staff-ul celor de la echipa secundă a venit pentru a fi alături de jucători.

Abdoulaye Ba este cel mai nou plecat din curtea lui Dinamo dintre jucătorii aduși de administrația lui Pablo Cortacero. Fundașul senegalez de 30 de ani a ajuns la un acord financiar cu cei din DDB, încasând 25.000 de euro și întrerupând contractul fără a crea probleme ulterioare clubului.

ADVERTISEMENT

Fostul președinte al ”câinilor”, Florin Prunea, a dat un verdict clar cu privire la situația prin care trece în acest moment clubul Dinamo. Fostul portar consideră că Pablo  Cortacero caută să vândă clubul din “Ștefan cel Mare”.

ADVERTISEMENT