Fostul fotbalist este mâna dreaptă a lui Gigi Becali. Patronul ”roș-albaștrilor” a decis să îl facă pe omul său de încredere unic asociat și administrator al firmei Becali Hotels SRL, astfel că acesta va avea puteri depline la firmă.
Însă pentru Ionuț Luțu se pare că nu este de ajuns, acesta țintind în viitor un post important din organigrama FCSB. El s-a înscris la cursul de director sportiv pe care îl organizează FRF în perioada 19 martie – 28 noiembrie.
Cursul de director sportiv va fi un program intensiv, de aproximativ un an, structurat în nouă module de lucru. Cinci dintre acestea vor fi în format fizic, de câte trei zile, și patru în format online.
Prima sesiune de cursuri va avea loc în perioada 19-21 martie. Temele studiate în cadrul cursului vor include atât noțiuni introductive despre rolul și responsabilitățile directorului sportiv, dar și aspecte care țin de management, leadership, viziune fotbalistică și date, inovare și tehnologie.
Prima ediție a cursului este dedicată celor 16 cluburi din SuperLiga, deoarece din sezonul 2025-2026 va intra în vigoare modificarea din regulamentul de licențiere care specifică obligativitatea acestui rol în organigrama grupărilor.
”Echipele din SuperLiga trebuie să trimită câte un reprezentant la această formare, iar alte 4 locuri sunt dedicate cluburilor din Liga 2. În cazul în care un club promovează din Liga 2 în SuperLiga fără a avea în organigramă un absolvent al acestui curs, clubul primește o dispensă de un an dacă se înscrie la cursul din 2025.
Fiecare club poate trimite maximum un reprezentant la această formare. Pentru a sprijini tranziția în carieră a jucătorilor români, 5 locuri sunt dedicate în mod special la acest curs pentru foștii internaționali care vor să activeze în rolul de director sportiv”, se arată pe frf.ro.
Lista celor admiși la ediția din acest an pentru cursul de director sportiv este următoarea:
Principalele responsabilități ale unui director sportiv, în definiția propusă de FRF și adaptată pentru fotbalul românesc, sunt următoarele: