Attila Hadnagy, directorul sportiv al lui Sepsi, a ieșit la atac și l-a desființat pe arbitrul Istvan Kovacs, care a condus la centru partida dintre Sepsi și Universitatea Craiova.
După ce a avut trei faze controversate în timpul meciului, Istvan Kovacs a fost luat în colimator la final de Attila Hadnagy și de antrenorul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, Bernd Stork.
„Sincer, și noi am fost slabi în repriza a doua, dar pot să zic că arbitrajul a fost penibil. Nu slab, penibil! Cartonaș roșu la Silva în prima repriză, apoi înainte de primul lor gol a fost fault pentru noi. În repriza a doua, la faza cu Markovic, nici nu s-a uitat, a dat penalty direct, n-a văzut că Markovic a simulat. Trebuia să dea ‘galben!’, nu s-a dat.
Domnul Kovacs a fost depășit total după acest meci! Nu știu cine-l vede pe domnul Kovacs în Europa, dar toți conducătorii, în toate meciurile în care arbitrează el, vorbesc rău despre el. Înseamnă că noi suntem proști? Cine-l vede un arbitru bun? Sincer, nu știu. Mie mi se pare un arbitru slab, care nu merită să arbitreze în Liga 1!
Este prea arogant, credeți-mă! Nu știu de ce, nu știu ce-i cu aroganța asta lui, toată lumea spune că este arogant, numai domnul Vassaras și ceilalți nu văd. Omul crede că este cel mai bun arbitru, dar s-a văzut și la meciul de astăzi… Multe, multe greșeli, a enervat pe toată lumea. Și a fost un meci frumos, dar în care a enervat pe toată lumea.
Acolo, în prima repriză, dacă-i dă al doilea cartonaș galben lui Silva, vorbim despre alte meci. Dar domnul Kovacs s-a speriat și a fluierat prima repriză”, a declarat Hadnagy, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Antrenorul lui Sepsi, Bernd Stork, s-a enervat și el pe arbitrajul lui Istvan Kovacs, pe care l-a criticat în termeni duri la finalul partidei cu Universitatea Craiova.
„Sunt prea multe prelungiri. E mult prea mult. Am avut multe șanse să marcăm. Așa e fotbalul. Nu caut scuze. Fotbalul a fost împotriva noastră. S-au luat decizii greșite. Trebuie să le acceptăm și să mergem mai departe. A fost un duel clar, arbitrul s-a dus să vadă. Chiar nu știu.
E cel mai bun din țară, dar azi nu a fost norocos cu deciziile. Nu a fost ușor după 1-1. Cosmin Matei a avut o ocazie mare să marcheze pentru 2-1. Apoi a fost o nouă fază de arbitraj. Poți să dai, poți să nu. Vom vedea ce se întâmplă. Totul e în mâinile noastre”, a declarat Bernd Storck la finalul meciului.