Iubita lui Kamara este victima unei infracțiuni de care nu e tocmai străină nici Delia Matache! Gabriella Nastas s-a confruntat cu o situație extrem de neplăcută când a mers la un casting pentru postul de prezentatoare tv la un canal internațional!
Producătorii în fața cărora s-a prezentat iubita lui Kamara au descoperit un cont de OnlyFans cu pozele ei, cântăreața fiind la fel de șocată, căci consideră că imaginea ei ar avea de suferit. Gabriella Nastas le-a explicat producătorilor respectivei televiziuni că pagină găsită nu este a ei. Furtul de identitate și deepfake-ul lovește, se pare, tot mai multe vedete!
Gabriella a amintit, în declarațiile făcute pentru FANATIK, că și Delia Matache s-a confruntat cu acest fenomen. În urmă cu mai mulți ani, pe internet circula un film pentru adulți în care era utilizată imaginea juratei de la iUmor. Evident, Delia nu a muncit niciodată în industria filmelor cu trei de X. Era doar un deepfake…
„Situația e următoarea. Acum o săptămână și jumătate am primit o ofertă, o propunere pentru a fi în calitate de prezentatoare la un post de televiziune internațional, dar care se difuzează și în România. Cei din producție au găsit un cont de OnlyFans unde erau utilizate anumite poze luate de pe rețelele mele de socializare și m-au pus la curent cu asta. Eu, personal, nu știam că există asta. Nici nu știam cum să caut.
Nici nu știu ce poze sunt acolo. Ideea este că asta s-a întâmplat nu doar cu mine, ci și cu alte persoane publice și uite că pot crea niște neplăceri. În calitate de persoană publică te pot afecta. Bine, în condițiile în care există oameni capabili să înțeleagă că pozele astea pot fi folosite. Spre exemplu, și Delia a fost expusă unei astfel de situații cu filmulețul ăla porno.
Acuma cu inteligența artificială poți să creezi tot felul de chestii. Evident că eu am lăsat un mesaj pe story despre situația respectivă. Chiar am zis dacă dă cineva de pozele mele să-mi dea link-ul să văd cum pot să rezolv situația”, a povestit iubita lui Kamara, pentru FANATIK.
Gabriella a mai zis că nu există nimic din trecutul ei care să o afecteze, de care să îi fie rușine, ci mai degrabă e expusă pericolului infractorilor care folosesc inteligența artificială.
„Nu există ceva în trecutul meu care să mă defavorizeze. Oamenii nu au nevoie de un motiv să dea cu hate. Sunt unii oameni care se iau după știri, după chestii pe care le văd, după conturi de genul și nu se gândesc că poate cineva să le falsifice”, ne-a mărturisit Gabriella, iubita lui Kamara.
Întrebată despre ce proiect de televiziune e vorba ori măcar care e formatul show-ului, iubita lui Kamara ne-a spus că nu poate oferi absolut niciun detaliu și asta deoarece încă nu e bătut nimic în cuie. Contractul nu a fost semnat, așa că preferă să fie rezervată.
„Încă nu am semnat. Mai sunt pași, să vedem cum ajungem cu înțelegerea pe contract. Nu pot da detalii. Când va fi cazul, evident că voi vorbi. Sunt informații confidențiale”, a încheiat Gabriella Nastas.