Life

Iulia Vântur ajunge la Antena 1! Surpriză la una dintre cele mai cunoscute emisiuni din România

Iulia Vântur ajunge la Antena 1! Telespectatorii vor avea parte de o surpriză la una dintre cele mai cunoscute emisiuni din România. Vedeta se va afla în postura de jurat.
05.09.2022 | 12:16
Iulia Vantur ajunge la Antena 1 Surpriza la una dintre cele mai cunoscute emisiuni din Romania
Iulia Vântur ajunge la Antena 1. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Antena 1 a anunțat o surpriză la una dintre cele mai cunoscute emisiuni din România, și anume faptul că o va avea ca invitată pe Iulia Vântur. Actrița și cântăreața se va afla, de data aceasta, în postura de jurat.

Iulia Vântur ajunge la Antena 1

Sezonul 13 iUmor va avea premiera la Antena 1 în doar câteva zile. Cei trei jurați – Delia, Mihai Bendeac și Cheloo – vor fi însoțiți de un al patrulea, exact ca în sezonul precedent.

ADVERTISEMENT

Printre vedetele care vor ajunge la masa juriului în noul sezon se numără și Iulia Vântur.

Fosta prezentatoare TV este încântată să fie în postura de jurată a emisiunii de umor, mai ales că a văzut concurenți foarte buni de-a lungul timpului.

“Mă bucur să fiu aici, am auzit foarte multe lucruri bune despre emisiune! Am venit cu mult entuziasm să-i văd și eu pe concurenți.

ADVERTISEMENT

Pentru că din ce am văzut eu până acum, unii dintre ei mi s-au părut senzaționali!”, a transmis Iulia Vântur, potrivit unui comunicat Antena 1.

Ce alte vedete se vor alătura juriului de la iUmor

Chef Sorin Bontea se numără printre invitații-surpriză de la masa juriului în sezonul 13 iUmor.

Câștigătorul Asia Express 3 s-a consultat cu colegul său de la Chefi la cuțite, chef Florin Dumitrescu. Acesta din urmă a fost invitat la iUmor sezonul trecut.

ADVERTISEMENT

Sorin Bontea a declarat că “ține la glume” și că îi place foarte mult stand-up-ul, așa că rolul de jurat i se potrivește perfect.

Radu Pietreanu va fi și el invitat la iUmor și așteaptă cu nerăbdare numărul de roast. Fostul actor de la Vacanța Mare pregătește o surpriză în ediția în care va apărea.

ADVERTISEMENT

Alte vedete care vor putea fi urmărite în noul sezon iUmor sunt Florin Călinescu și Costel Bojog. Fostul jurat de la Românii au talent se așteaptă ca oricine să vină și să-l ia la roast și că nu va răspunde în cazul în care glumele la adresa lui vor fi “nesărate”.

“Până la urmă, publicul e cel care dă, de fapt, nota!”, a transmis Florin Călinescu.

La rândul său, Costel Bojog, jurat la Stand-up Revolution, spune că are de gând să fie “generos” cu concurenții care vor urca pe scena iUmor.

Premiera noului sezon iUmor are loc vineri, 9 septembrie, de la 20:30, la Antena 1. De asemenea, emisiunea va fi difuzată și duminică, de la 20:00.

ADVERTISEMENT
Tags: